De ce înşeală bărbaţii?

Revistele şi blogurile gen eva, kudika, elle, cosmpolitan etc sunt într-o întrecere perpetuă în a rezolva misterele relaţiilor. Întrebarea “de ce înşeală bărbaţii” este un subiect continuu de dezbatere, fără certitudinea că răspunsul va aduce însă vreo alinare .

Şi totuşi: de ce înşeală bărbaţii?

Printre motivele deja cunoscute şi care determină o uşoară iritare intelectuală sunt: pentru că vor, pentru că pot, pentru că nu se pot abţine….

Orice femeie, oricât de sexy şi atrăgătoare este, poate fi înşelată la un moment dat.

Şi totuşi: de ce înşeală bărbaţii?

Au vreo scuză, vreun pretext, un răspuns care să nu fie impertinent pe care el să ţi-l poată da astfel încât să-ţi poţi alchimiza sfâşierea în compasiune? 

Motivele nu sunt numai de natură sexuală, ci de multe ori, de ordin psihologic – şi asta nu înseamnă că nu îl duce capul, ci că devenirea lui ca bărbat a fost presărată de evenimente nefericite. 

Sexul înseamnă validare – a masculinităţii, a forţei de seducţie, sexul înseamnă putere. 

A intra într-o aventură este uşor – o relaţie “purificată” de aşteptările măreţe ale iubirii, o relaţie în care este necesară doar atracţia fizică şi un consimţământ tacit la aventură şi la duplicitate. 

Deja nu mai este un mister predispoziţia bărbatului către poligamie, documentată ştiinţific evoluţionist. 

Doamnelor, ştiu, şi pe mine mă enervează aceste fundamentări ştiinţifice. Mă enervează că aria corespunzătoare pentru sex din creierul bărbatului este de 3 ori mai mare decât la femeie. 

Mă enervează că amygdala, zona din creier răspunzătoare de semnalele de alarmă, de frică şi de pericol este de asemeni mai mare la bărbaţi, ceea ce îi face mai atenţi la potenţialele ameninţări “teritoriale”. 

Pe de altă parte, zona din creier corespunzătoare de “simţ ceea ce tu simţi” – sistemul neuronal oglindă – este mai mare şi mai activă în creierul feminin. 

De aceea femeia identifică şi citeşte emoţiile celuilalt prin decodarea expresiilor faciale, a tonului vocii şi a altor elemente non verbale. Ca atare, mă enervează să ştiu despre el mai mult decât ştie el însuşi şi să trebuiască să îi explic asta şi lui. 

Şi deşi femeia excelează la a se minţi pe ea însăşi, în acelaşi timp o femeie excelează şi la a decoda emoţiile mult mai bine decât un bărbat. 

Aceste capacităţi creează un paradox cognitiv – dorinţa de a nu fi înşelată şi ignorarea semnelor unui comportament promiscuu pe de o parte, şi înregistrarea inconştienţă a acestor semnale din partea partenerului cum că eşti înşelată pe de celalată parte. 

Există nenumărate alte diferenţe care trimit bărbatul şi femeia pe două planete psihologice diferite. Nu e de mirare că uităm aceste diferenţe şi că nimic nu poate justifica sau alina durerea de a fi înşelată, trădată sau minţită. 

Există o întreagă controversă vis-à-vis de împărtăşirea de către psiholog a propriilor experienţe. Dezavuez acea făţărnicie cu care se învăluie mulţi dintre psihologi,ca şi cum ei nu ar fi atinşi de micimile umane, de accidentele relaţionale sau de micile mari drame cotidiene. 

Astfel că mărturisesc că am trecut prin asta, am fost înşelată şi ştiu ce înseamnă să ţi se prăbuşească o lume întreagă întrebându-te “cum e posibil?”, sau să simţi că,oricât ai fi tu de deşteaptă, specială şi de feminină, ţi se întâmplă aceleaşi poveşti ce credeai că li se întâmplă doar altora. 

A înţelege de ce bărbatul înşeală este o formă de consolare. Studiul în meandrele psihicului masculin mi-a adus o formă de toleranţă şi înţelegere cu care mă lupt uneori dar care aduce vindecare. 

Nevoia de securitate a femeii este profund ameninţată când află că partenerul ei o înşeală. 

Dacă bărbatul s-ar întreba, la timp desigur, dacă merită acea aventură a pune în pericol relaţia de iubire în care se află, dacă merită o oră de plăcere suferinţa pecare i-o provoacă femeii iubite dacă ea ar afla, probabil că lucrurile ar fi diferite. 

În faţa instinctului şi a oportunităţii însă, cognitia se află printre ultimele aptitudini masculine. 

Nenumărate studii arată scăderea capacităţii de concentrare, a raţiunii şi a capacităţii de a face alegeri corecte atunci când un bărbat este excitat de imaginea unei femei (frumoase). 

Nevoia de nou este iarăşi o nevoie profund ignorată de ambele sexe. Deşi şi pentru bărbaţi şi pentru femei, parte din satisfacţie vine şi din experimentarea noului. 

Avem nevoie de certitudinea şi stabilitatea unei relaţii, dar avem nevoie şi de adrenalină, de noul şi de misterul necunoscutului. 

Motivele psihologice pentru care un bărbat înşeală sunt însă şi mai interesante. Sigur, “interesant” sună jignitor pentru o femeie înşelată, dar uneori, înţelegerea aduce alinare. Iertare e un cuvânt greu de rostit când te confrunţi cu situaţia, dar înţelegerea aduce măcar eliberarea că nu este vina ta, sau nu numai a ta… 

Motivele psihologice îşi pot avea rădăcinile în copilăria sa, când nu a avut dragostea femeii primordiale din viaţa lui, mama. 

Această traumă îl poate face să caute în fiecare femeie acea dragoste neîmplinită. 

Combinată cu instinctul sexual, ia naştere o personalitate de tip Don Juan, aflată în perpetuă cucerire, căutând ceva neştiut lui însuşi, incapabil să dezvolte un ataşament sănătos într-o relaţie, de frica de a nu mai trece prin aceeaşi pierdere suferită în copilărie. 

Un alt motiv psihologic pentru care bărbaţii înşeală este incertitudinea propriei masculinităţi, ce poate fi argumentată de reproşurile partenerei. 

În multe relaţii, partenerii vor să se schimbe unul pe celălalt. De aici apar mici sau mari frecuşuri, certuri, uitând să mai apreciem în partener calităţile care ne-au atras în primul rând. 

E o întreagă artă să ştii să te cerţi, să reproşezi sau să determini schimbare în partener fără că acesta să se simtă rănit, manipulat sau nepotrivit pentru tine. 

Atunci când partenerul uită să aprecieze şi să manifeste admiraţie faţă de cel iubit, se creează un cerc vicios în care fiecare va căuta reafirmare şi validare în afara relaţiei. 

Există crize sănătoase şi crize distructive ale unei relaţii. O relaţie trece prin diferite faze de la formarea ei până la maturitate şi necesită tot timpul comunicare, negociere, recrearea magiei, dezvoltare personală, reevaluarea idealurilor şi necesităţilor fiecăruia. 

Cu cât devenim mai complecşi, cu cât ne cunoaştem mai bine, cu cât suntem mai prinşi în a face, a avea şi a fi în atât de multe roluri, cu atât devine mai greu a menţine o relaţie armonioasă, savuroasă care să-ţi dea şi comfort şi pasiune, în care să simţi că poţi urca cu partenerul pe Himalaya şi poţi creşte şi copii alături de el. 

Atunci când bărbatul – sau femeia înşeală, se înşeală pe sine însuşi de fapt, adâncindu-se într-o criză decizională, compensând pentru lipsuri din sine însuşi sau din relaţia sa. 

De ce înşeală bărbaţii? De ce înşeală oricine? 

Pentru că suntem fragili, ignoranţi, fricoşi, pentru că există o parte întunecată a existenţei noastre pe care nu ştim sau nu vrem să o recunoaştem şi să o vindecăm. 

Pentru că suntem populaţi de dorinţe contradictorii, pentru că e greu să trăim la înălţimea eu-lui nostru ideal sau a imaginii transfiguratoare pe care celălalt şi-o face despre noi. 

Iar fără iluziile măreţe pe care ni le facem într-o relaţie, fără credinţă nebună că de data aceasta va fi diferit, fără curajul de a te deda unei iubiri ca şi cum nu ai fi fost dezamăgit niciodată, viaţa va fi întotdeauna mai puţin decât ceea ce poate fi, mai seacă, mai cinică şi mai săracă. 

Ce am făcut eu într-un final? Am devenit un psiholog mai bun 

sursa http://www.artdevivre.ro/