Dezleagă-ţi aripile, practică zborul

”Orice s-ar întâmpla, să nu acceptați niciodată să vă simțiți abătuți. Învățați să trăiți în acea stare de încântare, de dilatare, de ușurare care vă dă aripi. Ca să zboare, păsările știu instinctiv că trebuie să-și întindă aripile. Atunci, cum se face că păsările au descoperit secretul, în vreme ce oamenii stau zilnic în încleștare, înțepeniți, legați de glie? Înseamnă că nu sunt mai înțelepți decât păsările".

Veți spune; eu mă simt ciudat, nu mai am chef de nimic.
– Înseamnă că nu ați învățat să vă desfaceți aripile, atâta tot.
– Dar ce îmi tot spuneți; să-mi desfac aripile?...Eu sunt doctor în mai multe științe.
– Este posibil, dar aripile vă sunt legate. Se poate întâmpla ca cineva să vi le fi tăiat; ați lăsat să vi se taie aripile în interior. Dacă vreți să vă simțiți zilnic liberi, ușurați, învățați să vă hrăniți în voi gânduri și sentimente care vă vor da aripi.

Uite ce ne spune un mare învățat în cateva cuvinte simple;

1) să fii abătut e o alegere, accepți sau nu, tu ești singurul care decide asta, dar starea pe care o alegi devine starea pe care o simți.

2) Dacă accepți să te simți abătut, suferind, nefericit, ți-ai tăiat aripile interioare, căci aripile tale sunt făcute din gânduri și sentimente.

3) Înțelepciunea ta e completă și egală cu aceea a păsărilor în clipa în care înțelegi că ”ți-e dat, ți-e scris și poți” - prin natura ființei tale - să zbori, dar trebuie să faci ceva tu însuți să manifești zborul; să-ți întinzi aripile, să te străduiești și să cauți în tine gânduri și sentimente care te ajută să zbori în interiorul tău.

4) Să nu iei deprimarea, deziluzia, suferința, furia sau oricare altă trăire interioară decăzută ca pe una de neclintit, muțumindu-te să spui că ”nu poți face nimic” și ți-e așezată în minte și în inimă de vreo forță malefică sau necunoscută; tu o poți schimba.

5) Să nu te împiedici de ”patalamaua” ta, care te amăgește că știi mai bine cum stau lucrurile; doctoratul îți confirmă inteligența, intelectul, perseverența în lume, dar nu și cunoașterea spirituală, el nu-ți spune că fericirea e o stare de conștiință, un fel de a trăi ca păsările, a fi conștient că o poți alege doar în lăuntrul tău.

6) Există în viață oameni, situații, evenimente atât de distructive încât îți pot tăia aripile, prin ele îți poți justifica alegerea de a fi abătut, nefericit și căzut. Nu lăsa împrejurările să te doboare; tu te poți ridica deasupra lor, tu poți să zbori, dar fă ceva pentru asta, gândește diferit, privește totul ca și cum ai vedea de la fereastră același peisaj dintr-o sută de unghiuri și concentrează-ți atenția asupra imaginilor care-ți redau aripile interioare și te fac să te simți fericit.

Am ales azi o interpretare pe puncte pentru că trăim într-o vreme a ”citatelor”; ele ne plac (circulația lor pe Internet îmi spune că suntem într-o vreme a citatelor), dar se poate să nu le pătrundem, fiindcă nu intrăm în esența lor și de aceea nici nu le practicăm. E și aici un fel de a ne uita aripile și a rămâne cu ele întinse; știm că putem zbura, ne place ideea, dar nu aducem zborul în manifestare. Ne hrănim cu plăcerea de moment precum amanții care fac dragoste, dar nu-și amintesc că s-ar putea iubi și cu sufletul dacă s-ar gândi cu dragoste unul la celălalt. Gândul la iubire îți crește aripi, gândul la sex îți face plăcere; e o diferență subtilă, măruntă în aparență, dar ea deschide o prăpastie între plăcere și iubire, cum faptul că noi nu practicăm deschiderea aripilor interioare, face ca diferența dintre ceea ce ne place și ceea ce facem în viața de zi cu zi să ne transforme în ființe care știu că pot fi fericite și ființe care sunt fericite, despre aceia care ”nu știu/nu sunt conștienți deloc (chiar dacă au doctorate în diferite științe) că pot fi fericiți” și nici că depinde de ei să fie așa. Acum sunt tot mai mulți oameni care știu, dar nu-și manifestă aripile, nu schimbă nimic în mintea lor, în sentimentul lor, în comportamentul lor și, fără să schimbăm nimic, rămânem doar în plăcerea de moment a lecturii unei afirmații. În vremea asta starea noastră interioară revine neâncetat în sentimentul lipsei de aripi, a deznădejdii și a neputinței de a zbura, mai ales atunci când oamenii și evenimentele ne provoacă, ne încurcă și ne rănesc. 

Să fii conștient că poți zbura, să-ți dezlegi aripile; nu să te gândești că-i plăcută fericirea, ci să practici, să-ți schimbi gândurile și sentimentele (aș spune și comportamentele care te fac nefericit), conștient fiind că asta-i soluția practică pentru ca tu să simți că ”zbori/ești fericit” în tine însuți!

de Maria Timuc