Nimic din ceea ce primeşti nu ţi se cuvine pur şi simplu.

Înalță-ți privirea spre cer și lasă-ți sufletul să zboare în imensitatea acestuia pentru a culege puterea de care ai nevoie, umple-ți sufletul de bine, învață să zâmbești, învață să dăruiești, un gest, o vorbă bună, o vorbă blândă, dar mai ales, nu uita să mulțumești și viața ta se va schimba!

Cuvintele se pricep la fel de bine să hrănească sufletul şi să taie mai adânc decât sabia. Uneori sunt voluptuoase ca fructele. Elastice, aromate. Alteori strălucesc intens, ca nişte cai în plină alergare. Vibrează continuu. Câteodată le purtăm la glezna inimii şi ne fac să dansăm beţi de fericire. De fapt toţi putem stârni lumina sau stihiile cu ajutorul cuvintelor în care credem, al cuvintelor pe care le frecventăm.

Cuvintele sunt universuri şi dacă ne ridicăm sau ne prăbuşim prin intermediul lor este întotdeauna alegerea noastră. A numi ceva înseamnă a-i afirma existenţa şi a-i invoca prezenţa. De aceea mentalitatea magică interzice oamenilor să pomenească pe şleau obiecte şi fiinţe primejdioase. Ţăranii din Apuseni nu riscă nici în vremurile noastre să spună ursului din pădure altfel decât Moş Martin. Iar pe nesocotitul adversar al lui Dumnezeu nu se încumetă să-l numească direct, ci îl poreclesc Necuratul, Ducă-se pe pustii, Bată-l crucea, Nefârtatul...

Psihologia contemporană a descoperit că vorbele declanşează efecte biochimice şi reacţii fiziologice care produc satisfacţie profundă sau adevărate dezastre lăuntrice. O adresare violentă sau răutăcioasă creşte dramatic presiunea sanguină a interlocutorului, ritmul respiraţiei şi tensiunea lui musculară, în timp ce cuvintele afectuoase îl relaxează şi îl îmbujorează de fericire. Revelaţia unui asemenea impact ne motivează să urcăm pe o nouă treaptă de responsabilitate. Mai ales că primii care ascultă suntem... noi înşine. Manevrate greşit, propriile vorbe, rostite sau doar gândite, ni se întorc împotrivă. Ca armele recruţilor stângaci care se împuşcă singuri în picior.

În limba română cuvintele capabile să inducă stări negative sunt de trei ori mai numeroase decât cele care descriu sentimente pozitive. Pentru specialişti faptul rămâne o simplă constatare. Dar pentru cei hotărâţi să-şi transforme din temelii felul în care gândesc, simt şi acţionează, acest raport statistic înseamnă o provocare la întreită luciditate. Un impuls de a înlocui obişnuitele afirmaţii toxice cu unele pline de energie, optimiste, binefăcătoare. Vrei ca vorbele tale să devină o parte a practicii spirituale cotidiene? Pentru a dezvolta vigilenţa care-ţi identifică automatismele şi formulările negative ai, într-adevăr, nevoie de antrenament. Dar poţi începe ceva important chiar acum – să spui din tot sufletul „mulţumesc”. Îndrăzneşte să repeţi în gând: „Mulţumesc”. E un cuvânt care descătuşează instantaneu energia recunoştinţei. Nu prea găseşti motive de gratitudine? Dacă priveşti atent, descoperi însă o sumedenie. Oricât de mărunte ar părea, merită cu prisosinţă să te înclini sufleteşte în faţa lor şi să spui din nou şi din nou „mulţumesc”. Nimic din ceea ce primeşti nu ţi se cuvine pur şi simplu. Fiecare gură de aer pe care o respiri este un privilegiu divin, o copleşitoare dovadă de dragoste. Universul îţi întinde toate mâinile şi toate darurile.

Azi e frig şi mohorât?

Mulţumeşte pentru lumina care freamătă sub nori, pentru micile delicii pe care ţi le oferă mirosul, gustul, văzul, pipăitul, auzul. Pentru mâncarea de pe masă, pentru locuinţa care te apără de capriciile vremii, pentru oamenii care te-au primit în inima lor, pentru surâsul de simpatie al unui străin. Pentru libertate şi vremea de pace, pentru fiecare străfulgerare de frumuseţe la care eşti părtaş. Pentru tot ce te face să râzi cu poftă. Pentru ce te impresionează, te înduioşează, te farmecă din cele petrecute ţie sau altora, fie şi necunoscuţi. Mulţumeşte cât mai des în timpul unei zile. Fă acest exerciţiu de gratitudine o săptămână, o lună, un an. Până când inima însăşi reverberează şi se umple de o dulceaţă enigmatică. Şi ştii marele secret? Nu suspina, nu regreta nimic din ceea ce încă îţi lipseşte. Nu te ruga să primeşti lucrurile pe care ţi le doreşti. Pur şi simplu mulţumeşte pentru ele cu fervoare, neobosit, la fel ca pentru tot ceea ce viaţa îţi dăruieşte chiar acum. Mulţumeşte la timpul prezent. Dacă o faci cu perseverenţă, te vei convinge de puterea paranormală a recunoştinţei.

sursa facebook