Între obişnuinţele noastre de toată ziua ne întâlnim cu exigenţe pe care ni le impune relaţia cu Dumnezeu şi cărora uneori cu greu le facem faţă. Cineva îmi împărtăşea cu mâhnire neîmplinirea ce o simte totdeauna atunci când, grăbindu-se dimineaţa să meargă la serviciu, nu ajunge să spună nici măcar rugăciunea Tatăl nostru înainte de a ieşi pe uşă.
Este aceasta într-adevăr o lipsă. Cred că nu-i foarte elaborat să poţi spune măcar o aşa scurtă rugăciune la ieşirea din casă, atunci când pleci la lucru sau la piaţă. Nu mi se pare că ar fi prea mult să dedici rugăciunii câteva minute dimineaţa ori seara, ori la vremea mesei, sau mai ştiu când, în timpul zilei. Dumnezeu nu doreşte să ne epuizăm în rugăciune, dar nici nepăsarea ori nebăgarea de seamă nu Îl bucură foarte mult. Ceea ce mi se pare cu adevărat complicat este însă un pseudo-ritual cerut unora dintre credincioşi de o zvonistică particulară care impune repetarea la nesfârşit a unor rugăciuni în urma cărora s-ar putea împlini dorinţele solicitantului. Îmi amintesc de un bileţel scris în numele Sfântului Anton (care, de altfel, ţine de tradiţia romano-catolică) pe care trebuia să îl transcrii de nu mai ştiu câte ori şi apoi să îl distribui pentru că, altminteri, o mare nenorocire s-ar fi abătut peste cel care ar fi nesocotit îndemnul cu pricina.
De câtva timp încoace, pe la mai toate bisericile din oraş, întâlnim aruncate pe mesele din pridvor sau de prin pronaos, teancuri de „rugăciuni” scrise la calculator ori la maşina de scris, xeroxate, multiplicate pe diverse coli de diverse culori ori pe coli albe, conţinând diverse reţete împlinitoare de dorinţe şi izbăvitoare de neîmpliniri. Nu pot să nu-mi aduc aminte, cu această ocazie, despre reţeta cu „tămâia” bună pentru alungarea descântecelor, ori despre cea pentru „dezlegare de cununii”, sau despre tămâia vindecătoare de impotenţă, ori mai ştiu eu pentru ce alte nevoi omeneşti, în legătură cu care nu veţi găsi niciodată vreun temei sau vreo corespondenţă în molitfelnicul Bisericii. Desigur, toate aceste făcături cu iz bisericesc nu au nicio legătură cu dreapta credinţă, ci mai degrabă cu obscuritatea unor practici magice, care au pretenţia că „rezolvă” prin sine situaţii diverse.
Pentru a nu aluneca obştea credincioşilor în înşelări de acest fel, am gândit că e potrivit lucru să luăm atitudine mai întâi noi, preoţii, împotriva batjocoririi rânduielilor bisericeşti cu diverse lucrări pseudo-bisericeşti menite să deruteze definitiv chiar şi pe unii dintre credincioşii ortodocşi mai încercaţi. Să vedem, aşadar, despre ce rugăciune este vorba:
„Inima sfântă a lui Isus fie adorată şi iubită în toate zilele, în toate timpurile până la sfârşitul veacurilor. Amin. Inima sfântă a lui Isus să fie lăudată şi slăvită acum şi pururi. Amin. Binecuvântată fie inima lui Isus. Amin”.Urmează Tatăl nostru şi apoi:
„Bucură-te Marie … binecuvântat este rodul trupului Tău, Isus! Sfântă Marie, Maica lui D-zeu (reproduc din text), roagă-te pentru noi păcătoşii acum şi în ceasul morţii noastre. Amin”.
La final se precizează următoarele: „SE SPUNE DORINŢA. Doamne ajută!” În capătul de sus al paginii veţi găsi textul: „Rugăciunea de 9 zile (Schitul Darvari) – trebuie spusă de 6 ori pe zi, timp de 9 zile consecutiv. 9 exemplare din această rugăciune se depun zilnic la o biserică; rugăciunea se va împlini la sfârşitul zilei a 9-a sau înainte. Nu a dat greş niciodată” (!!!).
„Rugăciuni” de felul acesta sosesc râuri-râuri de la credincioşii care confundă credulitatea cu dreapta cinstire a lui Dumnezeu, care pun mai presus de rânduiala Bisericii băbismele şi obscuritatea unor reţete aducătoare de fericire. Iată, înşelarea – cumplita înşelare – nu-i iartă pe mulţi dintre noi şi, chinuiţi de grijă, vedem cum sub ochi preoţeşti se vehiculează astfel de volante, fără putinţa de a stăvili nebunia.
Să fie oare Dumnezeu surd la rugăminţile noastre într-atât încât să trebuiască a-L plictisi cu astfel de producte de şase (de ce şase?!) ori pe zi, timp de nouă zile (şi de ce nouă?!), ca să ne dea în schimb „graţia” vreunei biete bunătăţi de toată trebuinţa?!
Dacă ar fi funcţionat principiul enunţat mai sus, imaginaţi-vă, nici tâlharul de pe cruce, dar nici măcar Petru, n-ar fi avut cu niciun chip şansa izbăvirii. Le-ar fi trebuit de bună seamă nouă zile să strige fiecare, unul adică să zică de şase ori – timp de nouă zile – „pomeneşte-mă, Doamne, în Împărăţia Ta!”, iar celălalt de tot atâtea ori „Doamne, scapă-mă, că pier…!” De şase ori câte nouă zile zicând, s-ar fi trezit tâlharul abia pe la Duminica Tomei mântuit, iar Petru mult s-ar fi afundat în valurile unei furtuni ce de mai bine de nouă zile ar fi avut să-l ivească trecut în moarte…
Întâi de toate voiesc a vă mărturisi că cineva, mai şugubăţ cred, a dorit a-şi bate joc de buna credinţă a noastră strecurând în biserici ortodoxe – sub titlul de apartenenţă la Schitul Darvari, dar şi la alte aşezăminte mănăstireşti din ţară, cum ar fi Mănăstirea Nicula şi altele – texte de sorginte romano-catolică despre „inima lui Isus” şi despre „rodul trupului Mariei”, cuvinte pe care nicidecum nu le folosim în slujbele noastre şi nici în rosturile şi aşezămintele ortodoxe. Defecţiunea nu ar fi doar la capitolul acesta, anume că lucrarea mântuitoare a Domnului şi Mântuitorului nostru ar fi fost miniaturizată – adică restrânsă – la nivelul unei pietăţi cvasi-dogmatice (a se urmări cultul inimii lui Isus la romano-catolici), ci prin aceea că se introduce în Biserica Ortodoxă un reţetar având pretenţia să regleze relaţia cu Dumnezeu, o formulă magică în urma însuşirii căreia dorinţele oricui s-ar împlini fortuit, indiferent dacă dorinţa ar fi bună sau rea, de folos ori de pricină.
Anume, dacă eu de şase ori pe zi, timp de nouă zile, în finalul acestor ziceri despre „inima lui Isus” îmi mărturisesc tare dorinţa să moară capra vecinului, e limpede… peste nouă zile ar trebui capra cu pricina să aibă cel puţin o tuse acolo, dacă nu chiar mai mult! Păi, nu?! Zice că algoritmul nu a dat greş niciodată… (!!!)
Fraţilor, cu prostii de-astea credeţi că se ţine Dumnezeu?! Cu dintr-astea ar trebui să ne ocupăm noi ca să izbândim în vreo privinţă?! Doamne! Nu Dumnezeu să fii, ci biet creştin cuminte, ca să-ţi dai seama că o prostie mai mare ca asta nici că există! Aduceţi-vă aminte cum se ruga Mântuitorul nostru în grădina Ghetsimani: „Părinte, nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească!”. Iată, Însuşi Hristos Mântuitorul se supune voii Tatălui şi este credincios până la moarte acestei încredinţări. Dar noi ce vom face?!
Apoi, dacă eu, ca om, îmi reglez singur problemele doar pentru că citesc nişte ziceri zile în şir, ce nevoie mai am de Dumnezeu…?! Bunăoară să zic de-acum: „Doamne, fie voia mea şi nu voia Ta!” Ar fi mai simplu decât atâtea citanii şi gata! Dorinţa se împlineşte cât ai clipi! Credeţi că Dumnezeu se lasă amăgit în vreun fel?!
Să fim responsabili şi sinceri în rugăciune! Dumnezeu nu poate fi amăgit cu farafastâcuri dintr-astea. De aceea nici noi să nu voim a ne amăgi că vom putea cumva primi binecuvântare într-un chip magic. Să strigăm, însă, din inimă, către milostivul Dumnezeu şi ne va răspunde îndată! Să căutăm fraţilor, înainte de toate, Împărăţia cerurilor şi toate celelalte ni se vor adăuga nouă! Amin.
de Preot Lucian Grigore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*