”Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea”, a spus L.W. Bethowen. I-am dat un share ieri pe Facebook acestei definiții a bunătății, căci recunosc în ea splendoarea adevărului. Asta-i definiția bunătății coborâtă, parcă, din sferele ”superioare” ale unei minți care a atins-o, a gustat-o și a adus-o apoi în lume prin muzică! Probabil că este imposibil să creezi bucurie și să străbați peste vreme sufletele a generații întregi de ființe fără ca tu însuți să fi fost ”superior prin bunătate”. De ce să fie bunătatea o stare superioară a conștiinței de vreme ce în lumea aceasta ”reală”, palpabilă, materială, trupească, în zbuciumata existență omenească, pare că bunătatea e un semn al ”prostiei”? Vorba populară ”e prost de bun” reflectă cumva felul în care ne raportăm la bunătate în viața de zi cu zi, cu toate că o râvnim, ne-o dorim, o visăm și-o adulmecăm cu toții, apoi ne răzvrătim pentru că ne izbim de zidurile reci și urâte ale răutății care-o ucide. Bunătatea se frânge – aș zice – în noi înșine, doar în lăuntrul nostru, și asta pentru că îi simțim cu toții puterea, dar sfârșim prin a o căuta în slăbiciune și cu slăbiciune, în afara noastră. E aici eroarea care se transformă apoi într-un soi de Mare Zid Chinezesc, pe care-l privim cu deznădejde, căci pare nesfârșit și asta face să simțim că-i imposibil să trecem peste el. Nu putem cunoaște niciodată bunătatea, nici dragostea, nici frumusețea interioară, nici grația ascunsă a acestei vieți fără să fim noi înșine ceea ce vrem să fie alții. Superioară nu-i ființa care primește bunătatea, ci aceea care-o trăiește în sine. Nu-i în lumină cel iubit, cât cel care iubește. Nu-i frumos cel ce primește atingerea frumuseții, ci acela ce atinge cu frumusețea sa lăuntrică.
Diferite studii științifice confirmă că, creierul omenesc secretă serotonină, o substanță implicată în apariția depresiei atunci când nu-i...în cantitatea necesară bunei sale funcționări. Nu avem nevoie să ne amețim cu substanțe, cu alcool sau cu alte tipuri de droguri ca să simțim bucuria vieții; avem nevoie doar să fim mai buni, nu să așteptăm să fie alții mai buni. Statisticile care includ depresia pe primul loc între bolile acestui secol ar sucomba dacă am face fiecare dintre noi un efort, o miză, un scop din bunătate, dar ar sucomba mai mult răutatea din lume. Dacă, înainte de a face orice lucru, cat de mărunt, ne-am întreba; ”Oare ceea ce fac acum mă ajută să mă simt bun”, am reduce poalele lungi ale răului și am privi către suferința umană ca spre o amintire din era omului inferior. Eu cred că nu putem fi buni decât în clipa în care suntem conștienți, lucizi, când trăim ca niște ființe ce s-au ”trezit” din inconștiența lor. Numai inconștiența e cauza halucinantă a răutății și a răului, numai inconștiența emană ură, frică, mânie, orgoliu distructiv, fantasme de mărire și incoerență mentală. Se întâmplă una ca asta doar pentru că iraționalitatea și inconștiența nu conțin iubire, iar fără iubire noi nu cunoaștem nici luciditatea. Bunătatea e ca o aripă a iubirii, bunătatea și iubirea sunt ca apa și oceanul, aceeași manifestare, un amestec ce nu poate fi nicicând despărțit. Frica de rău nu ne poate face mai buni, nici răzvrătirea ce i se împotrivește nu revarsă în ființa noastră emoția binecuvântată a bunătății. Frica de rău ne ține captivi în el, toate trăirile negative ne intoxică mai grav decât otrăvurile, iar așteptarea bunătății din lumea care – la rândul ei – o așteaptă la fel cum cerșetorii așteaptă bănuți de la alți cerșetori, sunt mijloace de perpetuare a bolilor minții, a bolilor sufletului și, de ce nu, a bolilor care bântuie societatea. Pentru bunătate nu trebuie să alergăm prin lume, dar – cu siguranță – e nevoie să ne punem paznici în propria bostănărie interioară, în comportamente și-n așteptări. Să fiu eu bun, asta-i esența. Sunt eu bun acum, asta-i întrebarea? Se întamplă atât de des să se găsească oameni care ne dăruiesc atenție, iubire și bunătate, dar – pentru că trăim în angoasele, în fricile și-n deziluziile trecutului – să nu avem puterea de a o primi. Doar să fii tu bun te face bun, doar propria bunătate este expresia superiorității conștiinței și de aceea bunătatea conține putere vindecătoare, puterea de a vindeca mintea și sufletul nostru.
de Maria Timuc
Diferite studii științifice confirmă că, creierul omenesc secretă serotonină, o substanță implicată în apariția depresiei atunci când nu-i...în cantitatea necesară bunei sale funcționări. Nu avem nevoie să ne amețim cu substanțe, cu alcool sau cu alte tipuri de droguri ca să simțim bucuria vieții; avem nevoie doar să fim mai buni, nu să așteptăm să fie alții mai buni. Statisticile care includ depresia pe primul loc între bolile acestui secol ar sucomba dacă am face fiecare dintre noi un efort, o miză, un scop din bunătate, dar ar sucomba mai mult răutatea din lume. Dacă, înainte de a face orice lucru, cat de mărunt, ne-am întreba; ”Oare ceea ce fac acum mă ajută să mă simt bun”, am reduce poalele lungi ale răului și am privi către suferința umană ca spre o amintire din era omului inferior. Eu cred că nu putem fi buni decât în clipa în care suntem conștienți, lucizi, când trăim ca niște ființe ce s-au ”trezit” din inconștiența lor. Numai inconștiența e cauza halucinantă a răutății și a răului, numai inconștiența emană ură, frică, mânie, orgoliu distructiv, fantasme de mărire și incoerență mentală. Se întâmplă una ca asta doar pentru că iraționalitatea și inconștiența nu conțin iubire, iar fără iubire noi nu cunoaștem nici luciditatea. Bunătatea e ca o aripă a iubirii, bunătatea și iubirea sunt ca apa și oceanul, aceeași manifestare, un amestec ce nu poate fi nicicând despărțit. Frica de rău nu ne poate face mai buni, nici răzvrătirea ce i se împotrivește nu revarsă în ființa noastră emoția binecuvântată a bunătății. Frica de rău ne ține captivi în el, toate trăirile negative ne intoxică mai grav decât otrăvurile, iar așteptarea bunătății din lumea care – la rândul ei – o așteaptă la fel cum cerșetorii așteaptă bănuți de la alți cerșetori, sunt mijloace de perpetuare a bolilor minții, a bolilor sufletului și, de ce nu, a bolilor care bântuie societatea. Pentru bunătate nu trebuie să alergăm prin lume, dar – cu siguranță – e nevoie să ne punem paznici în propria bostănărie interioară, în comportamente și-n așteptări. Să fiu eu bun, asta-i esența. Sunt eu bun acum, asta-i întrebarea? Se întamplă atât de des să se găsească oameni care ne dăruiesc atenție, iubire și bunătate, dar – pentru că trăim în angoasele, în fricile și-n deziluziile trecutului – să nu avem puterea de a o primi. Doar să fii tu bun te face bun, doar propria bunătate este expresia superiorității conștiinței și de aceea bunătatea conține putere vindecătoare, puterea de a vindeca mintea și sufletul nostru.
de Maria Timuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*