Cella Delavrancea, care a trăit 101 (102?) ani spunea: "Pe mine m-a ferit Dumnezeu de trei rele: de invidie, de orgoliu, de gelozie".
1. Oamenii fericiţi nu bârfesc.
Singurii oameni care nu bârfesc sunt aceia care în adâncul lor simt că viaţa lor este destul de împlinită. Dacă eşti fericit şi împlinit cu viaţa ta, de ce ţi-ar mai păsa ce se întâmplă în viaţa altcuiva? Nu e nevoie să ne ocupăm vieţile cu un astfel de comportament, căci acesta nu face decât să ne portretizeze într-un mod patatetic, ne face să părem geloşi...
1. Oamenii fericiţi nu bârfesc.
Singurii oameni care nu bârfesc sunt aceia care în adâncul lor simt că viaţa lor este destul de împlinită. Dacă eşti fericit şi împlinit cu viaţa ta, de ce ţi-ar mai păsa ce se întâmplă în viaţa altcuiva? Nu e nevoie să ne ocupăm vieţile cu un astfel de comportament, căci acesta nu face decât să ne portretizeze într-un mod patatetic, ne face să părem geloşi...
2. Oamenii fericiţi nu îşi bat capul cu problemele altora.
Oamenii care nu reuşesc să îşi vadă de treburile lor, se simt, cel mai probabil, "mizerabil". Caută greşelile altora doar ca să se simtă într-un fel, mai bine. Aceşti oameni nu prea ştiu să îşi pigmenteze viaţa cu activităţi interesante şi atunci îşi consumă timpul "preocupându-se" de cele care li se întâmplă celorlalţi.
3. Oamenii fericiţi nu gândesc negativ.
Există oameni care, simţindu-se mereu neîmpliniţi, se plâng mereu de orice, iar de cealaltă parte îi avem pe oamenii fericiţi care văd mereu, mai degrabă jumătatea plină a paharului şi caută în mod constant lucruri din ce în ce mai interesante în viaţa lor. Să gândeşti pozitiv este o condiţie esenţială în economia unei vieţi fericite.Concentrează-te pe aspectele pozitive din viaţa ta şi nu asupra celor negative!
4. Oamenii fericiţi nu sunt invidioşi.
Pentru că un om fericit nu are absolut nici un motiv să fie invidios pe alţi oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viaţa lor, care nu trebuie să fie identice cu ale celorlalţi şi le preţuiesc. Ei nu se compară cu ceilalţi, pentru că sunt mulţumiţi cu propriul drum în viaţă, cu ceea ce au. În loc să se poarte cu invidie, ei se bucură sincer pentru succesul celor din jur şi celebrează reuşitele alături de ei.
5. Oamenii fericiţi nu au nevoie de confirmările altora.
Oamenii fericiţi nu îşi doresc cu ardoare aprecierea şi confirmările celorlalţi. Ei îşi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate şi nu trăiesc în funcţie de aşteptările celorlalţi. Ei ştiu că trebuie să facă lucruri pentru ei înşişi, lucruri care să îi ajute să evolueze în viaţă iar, faptul că nu sunt preocupaţi de părerile celorlalţi îi ajută să îşi traseze un drum al evoluţiei personale.
6. Oamenii fericiţi nu caută răzbunare.
Asta o fac pentru că nu există nici un motiv pentru care ne-am dori să ne răzbunăm pe o altă persoană. E mai bine să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, în voia legilor universale, iar noi să ne continuăm viaţa, fără a ne lăsa copleşiţi de gânduri negative şi dorinţa de răzbunare. Singura metodă prin care poţi să te desprinzi de dorinţa de răzbunare este a renunţa şi a accepta o persoană sau o situaţie, exact aşa cum este.
7. Oamenii fericiţi nu au resentimente.
Oamenii fericiţi nu au resentimente... Dacă te tot gândeşti la ceva care te-a marcat într-un fel, nu faci decât să îţi amplifici suferinţa interioară, iar oamenii pozitivi ştiu acest lucru şi în consecinţă preferă să nu se mai gândească la ceea ce le-ar putea face rău. Învaţă să renunţi! Sentimentul de a renunţa la furie este unul cu adevărat eliberator.
8. Oamenii fericiţi nu ţin neapărat să aibă ei dreptate.
Foarte mulţi oameni au tendinţa de a ţine cu dinţii de convingerile lor, pentru că nu îşi doresc decât să aibă doar ei dreptate. Mulţi nu renunţă la ceea ce cred nici măcar atunci când le sunt prezentate argumente solide, astfel încât în faţa unor astfel de oameni este mai bine să nu deschizi subiecte asupra cărora ştii că nu vor deloc să reflecteze, pentru că discuţiile cu ei nu sunt decât o risipă de energie. A nu accepta şi alte perspective trădează un ego puternic, infatuare. Este mai bine să ne menţinem opiniile cu mult calm ştiind să ascultăm argumentele celorlalţi. În final, ambele părţi pot fi de acord că pot fi de acord.
9. Oamenii fericiţi nu au aşteptări.
Una dintre cele mai mari provocări ale vieţii este aceea de a-i accepta pe oameni exact aşa cum sunt. Odată ce înveţi că aşteptările pe care le ai tu nu îi vor schimba pe ceilalţi, viaţa ta va fi din ce în ce mai bună. Problemele apar atunci când aşteptările nu se materializează. Aşteptările nearealiste duc de cele mai multe ori către mari dezamăgiri în legătură cu ceilalţi. A nu avea aşteptări te ajută să trăieşti liber, fără presiunea imensă a preconcepţiilor despre ce ar trebui să fie o situaţie, sau cum ar trebui să fie ceilalţi.
10. Oamenii fericiţi nu evită problemele pe care le au.
Atunci când se ivesc probleme, cum este de altfel normal, în viaţa fiecăruia, unii oameni au tendinţa de "a le ascunde sub preş", în loc să gasească metode pentru a le soluţiona. A ignora problemele înseamnă să te îngropi şi mai tare în sentimente de anxietate şi stres.
11. Oamenii fericiţi caută fericirea în adâncul lor şi nu în exterior.
Astfel, pentru aceşti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arată, de maşina pe care o deţin, sau geanta de firmă pe care şi-au achiziţionat-o. Pentru aceşti oameni, fericirea este în interior. Avem puterea de a da noi o conotaţie lumii înconjurătoare, ceea ce este crucial pentru a rămâne pozitivi. Caută în interiorul tău pentru a găsi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/ă, de nimeni, nici măcar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine! Să îşi caute fericirea în exterior este o greşeală pe care o fac atât de mulţi oameni în viaţa lor!
12. Oamenii fericiţi nu se gândesc atât de mult la probleme.
Să te gândeşti necontenit la ceva care îţi cauzează un incovenient nu este cea mai bună soluţie. De multe ori, modul în care supra-exagerăm o problemă cauzează şi dispute, certuri între oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerării unei situaţii. Cu cât analizăm mai tare, cu atât avem tendinţa de a deveni mai negativi, mai anxioşi, iar soluţia va întârzia să apară. Este mai bine să tratăm totul cu mai multă detaşare şi încredere în viaţă, că totul este şi va fi bine.
13. Oamenii fericiţi nu trăiesc în trecut.
Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce să rămânem acolo, agăţaţi mental, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au făcut pace cu trecutul lor, sau se află pe acest drum, trăind cu intensitate tot ceea ce le oferă prezentul şi creându-şi un viitor aşa cum şi-l doresc. În mod activ ei încearcă să obţină tot ce este mai frumos în vieţile lor.
14. Oamenii fericiţi nu urmează turma
Încrederea în ei înşişi, în tot ceea ce îşi doresc este esenţială pentru aceşti oameni. Ei sunt atât de încrezători în valorile pe care le au încât nimic nu pare să îi zdruncine. Au înclinaţia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor.
15. Oamenii fericiţi nu iau totul personal.
Şi, în final. dar nu lipsit de importantă, este faptul că oamenii fericiţi nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagerează o situaţie sau un comentariu la adresa lor. Ascultă cu atenţie ce au ceilalţi să le transmită, fie că este "de bine", fie că este o critică. Unii oameni trăiesc chiar mici drame neînţelegând un mesaj exact aşa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emoţională. De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretăm lucrurile. Gândeşte-te cât de mult ai de câştigat atunci când priveşti o perspectivă nouă asupra unei situaţii ,decât dacă ai fi privit doar prin propriii ochi.
Motto
Amintiţi-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*