M-am trezit dimineaţă fără niciun chef de viaţă…
În loc să mă bucur de lumina soarelui, i-am invidiat pe aceia care pot dormi până mai târziu, fără să mă gândesc şi la aceia care azi nu s-au mai trezit…
Am blamat soarta că trebuie să mă duc la servici, fără a mă gândi că alţi oameni nu au unde să muncească…
Când am ieşit din casă am înjurat ninsoarea care mă lovea peste obraji şi gheaţa de pe drum, fără să mă gândesc la oamenii obligaţi să stea în case şi la cei fără picioare, care nu mai pot merge…
Am detestat zgomotele făcute de mașini și de oameni, fără a mă gândi la aceia care trăiesc în liniște deplină…
Ce zi urâtă! – mi-am spus, fără să mă gândesc că alţi oameni sunt prin spitale sau că îşi conduc pe cineva drag pe ultimul drum…
Am ajuns la muncă şi fără să îmi dau seama am rănit cu privirea mea încruntată și cu răceala mea, fără să mă gândesc că fiecare om are propriile bătălii de dus şi că privirea mea posomorâtă i-ar putea adânci starea proastă…
Am mâncat în grabă, nemulţumită de hrana mea, uitând că atâtea suflete sunt înfometate. Şi nici nu am oferit din porţia mea de hrană celor de la masa mea...
Ziua a trecut foarte repede, iar eu nu am făcut nimic. A fost aceeaşi rutină zilnică, în care am uitat să mă bucur, în care am uitat să fac un gest pentru cineva, în care m-am gândit doar la mine și mi-am plâns de milă…
M-am gândit doar la lucrurile pe care nu le am și am uitat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am…
Iar seara m-am pus să dorm, uitând să Îţi mulţumesc pentru că am ajuns cu bine acasă, pentru primele raze de soare, pentru ninsoare, pentru gheaţă, pentru oameni, pentru sănătate, pentru hrană, pentru tot ceea ce am şi pentru speranţa zilei de mâine…
Şi am realizat câte lucruri excepţionale ar putea oferi o zi obişnuită…iar eu am uitat să mă bucur de ele…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*