La Dumnezeu nu mergi când ai chef sau nevoie....mergi când te cheamă El...şi El ne-a chemat Duminica:)
Biserica este casa LUI. Zidurile bisericilor nu sunt din piatră, ci din iubire. În casa Lui încăpem toţi. Nu vă grăbiţi să judecaţi preoţii şi nici enoriaşii care vă deranjează ,,Am auzit adesori" mie la biserică îmi place să fiu singură, să nu fie multă lume..."
"Mă pot ruga şi acasă..."
Casa lui Dumnezeu şi casa mea...veche dar este pentru nou veniţi.
De cele mai multe ori, din lene, ignoranţă sau delăsare uitam să merg Duminica la biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu...aşa m-a învăţat bunica mea în copilărie.
Îmi făcusem un obicei, să trec uneori, seara, după întâlniri, pe la o biserică deschisă până târziu în noapte. Într-o zi, obosită fiind, mi-am zis: nu mai merg! Dumnezeu este peste tot. Mă pot ruga şi în câmp şi acasă la mine! tot aia este...
Numai că.....
Am ajuns în confortul unui duş, m-am băgat în pat rostind un "Tatăl nostru" un sfert adormită...şi am intrat într-un fel de transă...
Două mâini mari, uriaşe, m-au ridicat din locul în care eram...era EL care îmi spunea:
"Casa MEA nu este peste tot, să nu mai spui asta"...M-a ridicat deasupra pământului şi m-a dus într-un loc de unde puteam vedea cupolele mai multor biserici. Mi-a zis să-mi aleg una dintre ele. Am ales una...şi atunci EL a început să-mi arate cum a fost construită acea biserică: vedeam o femeie necăjită, înfăşurată într-o basma închisă la culoare care dădea ultimii bani unui preot, vedeam oameni veseli care se bucurau atunci când se ridicau zidurile, vedeam un zidar foarte obosit care nu voia să se oprească din muncă pentru că nu terminase de construit la altar...Iar EL îmi spunea..."vezi, asta este casa MEA" zidurile acelei biserici nu mai erau ziduri de cărămidă, erau ziduri de iubire ...pentru Dumnezeu. Şi EL îmi repeta mereu- "asta este casa MEA"
În paralel, mă vedeam pe mine, acasă la mine, privindu-mă în oglindă, atingând obiectele personale, era imaginea mea impregnată peste tot...şi EL îmi spunea "iar asta este casa ta".
M-am trezit din transă şi mi s-a făcut ruşine de felul în care gândisem până atunci. Casa lui Dumnezeu nu poate fi decât o casă a iubirii...construită de oameni, din dragoste şi cu dragoste.
Vibraţia locului în care este construită o biserică nu va fi niciodată aceeaşi cu vibraţia casei mele...pentru că la mine acasă există oglinzi, nimicuri, deşertăciuni.
În casa LUI...întâlneşti iubirea...şi oameni ca mine, mai mult sau mai puţin încercaţi..
de Alina Maria Albert
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*