Te-ai trezit dimineaţa cu un acoperiş deasupra capului? Acesta este un semn al iubirii!
Ai avut apă cu care să îţi răcoreşti faţa după arşiţa viselor? Acesta este un semn al iubirii!
Ai avut măcar zece motive pentru care să te trezeşti cu zâmbetul pe buze (cafeaua aburindă, o fiinţă dragă sau mai multe, un lucru pe care abia aştepţi să îl faci, oameni cu care urmează să te întâlneşti…). Acesta este un semn al iubirii!
Da, semnele sunt, nu ştim însă dacă noi avem ochii inimii deschişi pentru a le vedea, pentru a le desluşi şi pentru a ne bucura de tot ceea ce ne spun. Avem atâtea semne pe lângă care trecem nepăsători, mici sclipiri ale luminii din care am venit, pentru care nu mai avem ochi… căci criza, greutăţile, durerile, par mai importante decât bucuriile simple. Suntem mai preocupaţi de faptul că euro crește sau că nu ştiu ce catastrofă va veni în 2 ani, 20 de ani, 200 sau 2000 de ani, decât de faptul că avem alături oameni frumoşi, că ni s-au dat milioane de daruri pe care să le dăruim mai departe sau că avem puterea de fi oricine alegem să fim.
Poate că am ajuns să mergem prea repede prin jungla asta de noi înşine, poate că ar fi momentul să ne oprim şi mai mult decât atât, să ne întoarcem câţiva paşi să vedem că la numai o respiraţie distanţă în spatele nostru este o bucurie pe care nu e timpul pierdut să o putem simţi… pe deplin. Să ne oprim până şi respiraţia pentru a asculta cum respiră lumina în jurul nostru şi cum rosteşte rosturile acestei lumi. NU ne referim la lumina becului pe care o plătim cu eforturi din ce în ce mai mari şi nici la lumina soarelui pe care îl acuzăm că ne îmbolnăveşte uitând că fără el nu ar fi viaţă, ne referim la lumina aceea pe care ochii minţii nu o pot vedea decât atunci când mintea tace, la LUMINA aceea pe care numai inima de copil o vede clar, şi inima celui care a devenit iubire, şi inima celui care i-a lepădat haina egoului pentru a o îmbrăca pe cea de slavă a sinelui necreat şi divin…
Să ne intorcem în urmă şi să citim semnele iubirii pe care le-am avut până acum în viaţă… să mulţumim pentru ele şi să nu uităm că de acum înainte să lăsăm şi noi pentru ceilalţi un semn cât de infim că îi iubim aşa cum Dumnezeu ne iubeşte!
Ai avut apă cu care să îţi răcoreşti faţa după arşiţa viselor? Acesta este un semn al iubirii!
Ai avut măcar zece motive pentru care să te trezeşti cu zâmbetul pe buze (cafeaua aburindă, o fiinţă dragă sau mai multe, un lucru pe care abia aştepţi să îl faci, oameni cu care urmează să te întâlneşti…). Acesta este un semn al iubirii!
Da, semnele sunt, nu ştim însă dacă noi avem ochii inimii deschişi pentru a le vedea, pentru a le desluşi şi pentru a ne bucura de tot ceea ce ne spun. Avem atâtea semne pe lângă care trecem nepăsători, mici sclipiri ale luminii din care am venit, pentru care nu mai avem ochi… căci criza, greutăţile, durerile, par mai importante decât bucuriile simple. Suntem mai preocupaţi de faptul că euro crește sau că nu ştiu ce catastrofă va veni în 2 ani, 20 de ani, 200 sau 2000 de ani, decât de faptul că avem alături oameni frumoşi, că ni s-au dat milioane de daruri pe care să le dăruim mai departe sau că avem puterea de fi oricine alegem să fim.
Poate că am ajuns să mergem prea repede prin jungla asta de noi înşine, poate că ar fi momentul să ne oprim şi mai mult decât atât, să ne întoarcem câţiva paşi să vedem că la numai o respiraţie distanţă în spatele nostru este o bucurie pe care nu e timpul pierdut să o putem simţi… pe deplin. Să ne oprim până şi respiraţia pentru a asculta cum respiră lumina în jurul nostru şi cum rosteşte rosturile acestei lumi. NU ne referim la lumina becului pe care o plătim cu eforturi din ce în ce mai mari şi nici la lumina soarelui pe care îl acuzăm că ne îmbolnăveşte uitând că fără el nu ar fi viaţă, ne referim la lumina aceea pe care ochii minţii nu o pot vedea decât atunci când mintea tace, la LUMINA aceea pe care numai inima de copil o vede clar, şi inima celui care a devenit iubire, şi inima celui care i-a lepădat haina egoului pentru a o îmbrăca pe cea de slavă a sinelui necreat şi divin…
Să ne intorcem în urmă şi să citim semnele iubirii pe care le-am avut până acum în viaţă… să mulţumim pentru ele şi să nu uităm că de acum înainte să lăsăm şi noi pentru ceilalţi un semn cât de infim că îi iubim aşa cum Dumnezeu ne iubeşte!
De ce "jungla asta de noi înşine"? Ce unora le pare jungla poate fi modul altora de a fi.
RăspundețiȘtergereJungla ti se pare urata? Ti se pare periculoasa? Atunci tine-te departe de ea! Mie mi se pare magnifica. Jungla este ce face natura atunci cand nu are ingradiri si limitari.
Crezi ca a venit timpul sa te opresti? Opreste-te! Si lasa-i pe ceilalti sa faca ce au ei de facut. Nu cred ca inregimentarea e solutia. Dimpotriva.
Opreste-te si lasa-i pe ceilalti sa fie jungla. Daca ii iubesti ii vei iubi si asa. Cand va veni timpul, si numai atunci, se vor retrage si ei in pustiu.
Oricum, frumoase ganduri.