luni, 7 aprilie 2014

Cred că fiecare zi este...


Cred că fiecare zi este o minune și asta mă face să simt extraordinarul de care sunt înconjurată. Frumusețea, căldura, culoarea și naturalețea sunt doar câteva dintre calitățile unei zile pline de magie. Nu ai nevoie de ochelari speciali pentru a vedea minunăția, ci de un suflet destul de mare și inocent ca să o poți simți și trăi. Fiecare moment trăit frumos este o amintire eternă. Fiecare om intrat în viața ta este o bucurie imensă. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Simplitatea ar trebui să fie principala noastră temă de zi cu zi. Cum să ne îmbogățim spiritual dar și financiar cu puținul pe care îl avem. Cum să atragem mai mult la acel puțin, cum să multiplicăm toate sentimentele frumoase din interior, cum să le dăruim, cum să ne fericim, cum să ne apropiem mai mult de idealul pe care îl visăm, acestea sunt subiectele pe care ar trebui să le aplicăm, să le dezvoltăm zilnic. 

Cred că fiecare clipă ne oferă șansa și oportunitatea de a învăța și cunoaște lucruri noi, de a ne descoperi pasiuni și plăceri, de a ne dezvolta și de a reflecta la punctele importante de pe lista noastră. 

Cred că fiecare zi este o adevărată oază de fericire sau cel puțin ar putea deveni dacă i-am oferi o șansă. Cred că putem să numărăm sau să punem în balanță lucrurile pozitive sau plăcute de care avem parte zilnic. Cred că putem să ne revigorăm, să ne zbatem, să ne întărim la gândul că toată viața noastră ar putea deveni la fel de fericită, extraordinară dacă ne-am da puțin mai mult interesul. 

Cred că fiecare zi este un dar extraordinar. Un dar neprețuit. Un dar inestimabil. Șansa la vise, la viață, la iubire, la fericire nu este un dar mediocru așa cum se pare că gândim atunci când suntem la pământ. Dimpotrivă, ar trebui să ne ambiționăm și mai mult, tocmai gândindu-ne la toate aceste privilegii. 

Cred că fiecare zi ar putea fi transformată în cea mai bună zi din viața noastră. Și la fel și cea de după. Și următoarea la fel. Doar gândind și construind cu plăcere și dedicație putem face ceva cu adevărat miraculos din viața noastră. 

Cred că suntem binecuvântați în fiecare clipă a existenței noastre cu iubirea și grija, cu dăruirea și încrederea LUI , dar de cele mai multe ori omitem să-L punem pe primul plan, uităm să-L primim în sufletul nostru și să-I mulțumim pentru tot ceea ce avem. 

Încă mai cred...că astăzi poate fi acea zi în care vom realiza cât de important este să fim recunoscători și iubitori, și ne vom trezi din somnul leneș în care ne scufundăm clipă de clipă.

de Anasstasya

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...