vineri, 4 aprilie 2014

”Cum ne tratăm de sărăcie şi datorii?”

DEBLOCARE ENERGETICĂ 


Omul poate fi privit ca o entitate bipolară, având o dimensiune materială şi una spirituală. Necunoaşterea planului spiritual, ignorarea lui, generează probleme în plan material. Se spune despre sărăcie că scoate tot ce-i mai urât în oameni. Am tot încercat sa găsesc răspunsuri, de-a lungul ultimilor ani, studiind experienţele neplăcute în plan financiar, atât ale mele, cât şi ale celorlalţi. Am observat, la nivel subtil, faptul că, problemele financiare pot avea, cu o frecvenţă mai mare, următoarele cauze:

- atunci când am dispus de resurse, i-am dispreţuit sau i-am privit ”de sus” pe cei lipsiţi de aceste avantaje;

- incapacitatea de a ierta, supărarea, invidia; 

- ”lipirea” sufletului de trup, refuzul de a ne bucura în sens spiritual de frumuseţea şi bogăţia naturii;

- necinstirea, blamarea, condamnarea părinţilor.

Am observat cum, de îndată ce omul conştientiza unde a greşit, situaţia se îndrepta, aproape miraculos. Bine, bine, îmi veţi spune, dar există mulţi bogaţi care îi dispreţuiesc pe cei care nu au. Aşa este, dar nu putem noi şti care sunt lecţiile lor de viaţă! Poate că ei vor plăti altfel – prin boală, închisoare sau pierderi spirituale.

În ceea ce mă priveşte, am cunoscut sărăcia. Păcatul meu? Am cultivat dispreţul faţă de cei pe care îi consideram proşti, faţă de cei care şi-au distrus destinul prin alegeri neinspirate. În loc să manifest înţelegere şi acceptare, aşa cum face un om spiritual, îi marginalizam, îi ocoleam sau îi alungam din preajma mea.

Aş mai adăuga şi faptul că, uneori, neacceptarea unei situaţii de restabilire a unui echilibru karmic poate duce la degradare materială.

Cum ne tratăm de sărăcie şi datorii?

- renunţăm la ataşamentul agresiv faţă de bunurile materiale;

- cerem iertare pentru că ne-am legat mai mult de cele pământeşti, decât de Dumnezeu;

- cerem iertare pentru că am respins purificarea şi i-am condamat pe ceilalţi şi pe Dumnezeu pentru necazurile noastre.

De îndată ce v-aţi armonizat spiritual şi aţi înţeles cheia întâmplărilor dumneavoastră de viaţă, realitatea se va aşterne mult mai placut pentru...trupul si buzunarul vostru!

P.S - A nu se deduce fin din textul meu, că bogaţii sunt în mod necesar evoluaţi spiritual:)

Uneori, abundenţa în plan material îţi atrage atenţia că nu acolo se află misterul vieţii. Bogaţii au cele mai grele lecţii sufleteşti: boli, închisoare, neîmplinire, neiubire,....aşa ca nu-i invidiați!

de Alina Maria Albert (Neagu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...