Pagini

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Ţi se pare uneori că viaţa nu-ţi mai apaţine şi te simţi spectatorul trist al propriei tale existenţe?

Ai trăit vreodată senzaţia că te învârţi în cerc, repetitiv şi obsedant, fără energie, fără satisfacţie? Este foarte posibil să te afli în ceea ce se cheamă ''blocaj energetic''. Cum ne ajutăm atunci când suntem într-o astfel de situaţie? Iată câteva soluţii: 


Nu-ţi lua viaţa atât de în serios! Crezi sau nu, această existenţă este doar un joc. În vechea religie hindusă se face referire la "Leela"- jocul divin. Această lume este ca un loc de joacă iar fiinţele vii sunt jucatori care fac cunoştinţă cu tărâmul fizic. Totul e doar pentru distracţie. Viaţa este în mod inerent lipsită de sens şi nu are o "agendă". Se păstrează doar explorarea- ea aduce manifestări noi, menite să te facă să experimentezi şi să te bucuri. Dacă nu iei viaţa prea în serios, ai învins scopul existenţei.

Încearcă să înţelegi că tu şi viaţa ta nu sunteţi două entităţi separate. Principala cauză a stresului este frica permanentă că trebuie să ai grijă de viaţa ta, că ai nevoie să faci ceva pentru ca lucrurile să se întample. Adevărul este însă că viaţa are grijă de tine şi viaţa face ca lucrurile să se întample. Nu există niciun lucru "izolat" ca şi eveniment, pentru că totul este interconectat, nu este doar "o" viaţă”. Experienţa ta este în legătură cu totalitatea existenţei tale. Când te simţi separat de viaţă ai pe umeri povara acestui fapt şi asta îţi provoacă mult stres.

Lasă-ţi viaţa să lucreze prin tine. Când ai înţeles că viaţa este tot ceea ce există şi ea are grijă de toate, ştii că fiecare problemă vine cu o soluţie şi fiecare situaţie va avea grijă de tot ce ai nevoie. Atunci când suntem stresaţi, înseamnă că ne opunem fluxului vieţii. Lasă-te în vâltoarea vieţii, cu abilitatea unui cârmaci care înţelege că nu poate lupta împotriva lui însuşi. Lasă grijile deoparte şi ai să vezi cum viaţa „aşează” lucrurile în noi şi fascinante experienţe.

Evită să trăieşti la suprafaţă, pătrunzând adânc în interiorul fiinţei tale. Viaţa este asemănătoare unui ocean. Cu cât trăieşti mai mult la suprafaţă, prinzi doar stresul valurilor mişcătoare şi pierzi frumuseţea şi măreţia adâncurilor.

Când te afli într-o situaţie stresantă, nu cere un răspuns minţii tale. Coboară în inima ta. Acolo vei găsi cele mai creative soluţii, care te vor scoate din impas.

”A fi bine” este dreptul tău din naştere. Nu te-ai născut pentru a te chinui şi a te război cu viaţa. Existenţa are propria ei conştiinţă superioară şi nu ar genera ceva redundant. Fiecare fiinţă a venit pe lume cu un scop - acela de a experimenta viaţa în mod unic, prin diversitatea dimensiunii noastre fizice. Deşi suntem toţi atât de diferiţi ca şi formă sau – mai bine zis - materie, viaţa este un măreţ şi unic numitor comun.

Renunţă la ideile care te condiţionează şi trăieşte-ţi viaţa în adevăr. Când renunţi la ideile false ale vieţii tale, stresul dispare şi intri într-o stare de graţie care îti permite să înţelegi că viaţa nu poate lucra împotriva ta.

Stresul este complet inutil şi dispare atunci când fiinţa umană se trezeşte la adevărata sa natură. Încrede-te în natura ta şi mergi înainte fără frică. Soluţiile nu vor întârzia să apară.

de Alina maria Albert (Neagu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*