Întâlnirile şi despărţirile vieţii ne apar în conştiinţă cumva ciuntit, ca nişte lucruri care ni se întâmplă, pur şi simplu, ca şi cum noi n-am avea nimic a face cu ele. Vorbim despre noroc sau despre ghinion şi nu înţelegem că întotdeauna am pus cumva umărul, am determinat, am chemat, am creat norocul sau ghinionul. Nu vrem să ştim, mai ales atunci când ne despărţim de un om, de o slujbă, de o situaţie confortabilă, de ceva ce pare că ni s-a luat cu forţa, că am gândit, am simţi şi ne-am comportat provocator. A crede în întâmplare, în hazard, într-o roată a norocului sau a ghinionului, într-un fel în care Dumnezeu aruncă zaruri şi ele se nimeresc prin preajma noastră e ca şi cum am evita să ne asumăm responsabilitatea vieţii noastre. Ne credem părăsiţi pentru că nu aveam suficienţi bani, pentru că am trăit lângă o persoană interesată excesiv de confortul material, pentru că suntem mai puţin deştepţi sau frumoşi, mai mici, mai bătrâni sau mai puţin stilaţi! Rămânem pustii după despărţiri, rămânem frustraţi, plini de temeri şi profund tulburaţi emoţional şi continuăm să aruncăm vina pe cel care ne-a părăsit. Tocmai o asemenea atitudine, de învinovăţire a altuia, de tensiune, frustrare şi incapacitate de asumare a responsabilităţii ne ţine agăţaţi de suferinţa noastră, în spectrul celor mai joase energii ale existenţei, în lăuntrul cărora nu mai avem acces la fericire, la împlinire şi la sensul plin de binecuvântări al vieţii.
Eu cred că nu ne întâlnim din întâmplare cu nimeni şi nu ne despărţim din întâmplare, chiar dacă suntem violent abandonaţi, părăsiţi şi alungaţi. Nu ni se schimbă slujbele peste noapte, nimic nu-i în întregime surprinzător. Nu vine nimic fără ca noi să fi avut un gând, o trăire, o dorinţă, un vis, o frică, o îndoială sau o mare speranţă. Visele şi dorinţele comune ne ţin împreună. Activităţile care ne plac sau ne displac ne ţin împreună. Modul nostru de a crede, a gândi, a dori, a visa, toate convingerile şi definiţiile despre viaţă, existente în minţile noastre, tot ce facem împreună, tot ce ne place, ce ne displace, ce ne face la fel de buni, la fel de răi sau de frumoşi sunt ”lianţi” ai legăturilor. Când nu mai visăm nimic împreună, când nu ne mai leagă aceleaşi suferinţe sau fericiri, când unul se ridică peste toate condiţiile mentale şi emoţionale, care-au atras întâlnirea cu celălalt, legătura se rupe. Legătura se rupe în clipa în care visăm altfel, gâdim altfel, simţim altfel, avem dorinţe diferite, aşteptări diferite şi nevoi diferite. Ceea ce ne poate reţine în relaţiile pe care le iubim este însuşi sensul gândurilor, al trăirilor, al viselor noastre; să mergem în acelaşi sens, să avem aceleaşi vise, să dorim aceleaşi lucruri, să avem aceleaşi nevoi profunde (multe alte lucruri ne pot diferenţia, dar şi acestea ne creează armonie dacă sunt secundare). Niciodată nu ne despărţim din cauza banilor, a faptului că nu suntem frumoşi sau deştepţi, ci pentru că lăuntric ne-am schimbat fundamental. Gândim şi simţim diferit, asta-i cauza despărţirilor noastre. Felul în care ne gândim la confort, la bani, la iubire, la activităţi, la valori, la lucrurile pe care le iubim sau le detestăm ne ajută să comunicăm sau să ne rupem legăturile. Din cauza asta nimeni nu-i vinovat pentru o despărţire, dar fiecare-i responsabil. Nimeni nu poate fi învinovăţit, dar fiecare are nevoie să-şi asume, fie schimbarea nevoilor şi a dorinţelor interioare, fie rezistenţa la schimbare, în condiţiile în care celălalt simte şi gândeşte altfel decât la început!
de Maria Timuc
Da! ai dreptate Daniela, nimic nu este intamplator in viata noastra. Fie bine, fie rau sau fie frumos, nimic nu este doar o intamplare sau o coincidenta. Tot si toate au un scop. Din rau invatam sa nu mai gresim, din bine invatam cum sa traim. Este adevarat Daniela de multe ori le gasim ciudate aceste evenimente, si nu gasim o explicate plauzibila la inceput, sau char aprope de final, far intr-un final tot vom gasi si explicatia plauzibila si scopul pentru care au fost determinate. Char daca uneori se lipeste cerul cu pamantul, trebuie sa ramanem intr-o pozitie vertikala si sa incercam sa ne strecuram printre nori. Si Nu!, nu cred ca este vorba despre noroc sau ginion, nu!, este vorba despre soarta. Ceea ce ne este scris, este scris de Dumnezeu, si aceea trebuie sa fie. Iar Dumnezeu nu, nu arunca cu zarurile, pentru ca tot ceea ce se intampla cu noi nu este un joc, nu exista si nu va exista invins si invingarori exista doar un singur Dumnezeu care nu se joaca ci stie exact ce face, si in final doar El va biruii fie ce o fi. Iar cand ne despartim de cineva este foarte greu, in mod deosebit pentru acela care sufera. Dar de obicei cand cineva se desparte exista doua pareri diferite. Foarte posibil atunci cand doi oameni se despart exista unul cre sufera si plange, si exista unul care se bucura si poate rade. Dar si acela care sufera si plange, ar trebui sa se bucure totusi pentru bucuria celui care se bucura si rade. Este greu, este foarte greu, este la fel de greu ca si cum ai incerca sa separi un cub de gheata dupa ce s-a topit dintr-un pahar de apa. Dar asta e “ soarta “ vom invata daca va fi nevoie si asta. In ceea ce priveste confortul material despre care ai amintit tu Daniela, este adevarat o problema imensa pe care o avem noi muritorii, noi cei care depindem de valorile de schimb. Ma tot intreb cand vom intelege ca absolut nimnic nu ne va folosi dupa ce trecem de proba practica numita Tera. Nimeni nu va reusi nici macar o fotografie tip, caret de vizita sa o poate trece peste pasarela, la ce folos toate averile si avutiile stranse cu ravna? Cand vom invata oare ca suntem doar intr-un sejur, o proba pentru etapa care va sa urmeze, viata trebuie s-o facem frumoasa si nu artagoasa, placuta si nu avuta, fericita si nu ispravita. Si avem deja tot de ceea ce avem nevoie, avem doar nevoie de Iubire, si avem nevoie de disparitia egoismului si a ravnei dintre noi. E char asa greu de inteles Daniela?, se merita oare sa ne facem viata grea pentru valori de schimb?, sau valori biologice de schimb?, cand putem avea Iubirea cu cea mai inalta valoare existenta si persistenta, si care ar ajunge si dincolo de pasarela, dincolo de strajerii acestei trecatoare existente. Doar Iubirea uneste si cladeste, banii sunt doar pe timp foarte scurt atragatori si te face sa te simti bine, dar pe timp indelungat sunt niste medii care duc la pieire, fara dar sau poate. Banii au condus aceasta lume de peste 2000 de ani, si inca nu s-a ajuns nicaieri, ne dusmanim din ce in ce mai mult. Avem de toate incepand de la contracte cu averi si avutii la certificatul casatorie, si pana la certificatul de deces este deja totul planificat pentru foarte multi dintre noi, si tendinta creste razant. Iubirea o putem cumpara, in acelasi pachet cu dragostea, multe vieti ale noastre pot fi cu usurinta platite. Ma intreb draga Daniela ce trebuie oare sa mai platim cu banii astea?, sau ce trebuie oare sa se mai intample? Cand oare vom putea spune ca am gasit fericirea fara valori de schimb si fara bani?
RăspundețiȘtergereO seara Minunata Daniela!
Imi
Ω