Acceptarea imprevizibilului

"Să ne odihnim în pacea inimii noastre"

Uneori, lucrurile nu ies aşa cum ne dorim sau cum ne-am aştepta noi să iasă, şi acest lucru este în regulă. Este poate timpul să acceptăm imprevizibilul în viaţa noastră şi să facem pace cu el, în loc să ne răzvrătim că lucrurile nu ies în modul în care ne-am propus noi să iasă.

Dacă în loc să ne răzvrătim, ne-am oferi timpul şi spaţiul de a ne reîntoarce în adâncul inimilor noastre şi am rămâne acolo atâta timp cât este necesar, vom descoperi că nu este nicio problemă cu faptul că toate s-au petrecut aşa cum s-au petrecut. Din contră, vom dobândi o mai mare claritate şi încredere că lucrurile sunt exact aşa cum trebuie să fie. Fiecare om implicat într-un anumit lucru, direct sau indirect, are ceva de preluat din experienţa respectivă. Nu ştim niciodată ce lecţii este necesar să îşi preia fiecare. Ceea ce ştim este că nimic nu e întâmplător şi niciun lucru nu se petrece degeaba exact aşa cum se petrece. Dacă noi nu putem înţelege rostul acestuia, nu înseamnă că nu există unul în spatele tururor aparenţelor.

Întotdeauna va exista un mesaj preţios pentru fiecare în orice experienţă de viaţă. Unii îl văd, alţii nu. Pentru unii poate fi foarte subtil, iar pentru alţii să apară într-un mod absolut revelator. Nu este treaba noastră să judecăm cum este mai bine, ci treaba noastră este să rămânem în pace şi să avem încredere că ceea ce a trebuit să se audă s-a auzit şi că ceea ce trebuia învăţat de către fiecare dintre noi, s-a învăţat.

Judecata, răzvrătirea, resentimentele pe care le-am purta asupra vieţii sau asupra celor pe care îi facem vinovaţi pentru că un lucru nu a ieşit aşa cum ne-am propus noi, nu fac decât să ne îndepărteze de puritatea şi pacea a Ceea Ce Suntem cu Adevărat, îndepărtându-ne de sensul real al unei experienţe.

În schimb, puterea noastră de a înţelege şi de a privi dintr-o perspectivă mai înaltă o anumită experienţă, fără să o catalogăm în vreun fel anume şi fără să ne impunem asupra cuiva cu ceva, ne va uşura şi ne va înălţa fiinţa. Cu cât primim cu mai multă seninătate şi cu inima deschisă tot ce ne apare în cale, fără a păstra înăuntrul nostru vreo judecată sau resentiment, cu atât mai uşori şi mai senini ne vom simţi. Aşa vom face, totodată, loc miracolelor să se petreacă.

Când o experienţă nu iese cum vrem noi să iasă, ne închidem inima şi intrăm în judecată. Dar nu conştientizăm că tocmai acest lucru ne îndepărtează de ceea ce este spre cel mai mare bine pentru noi. Întotdeauna, există un bine mai mare în tot ceea ce se petrece. Însă numai inima noastră deschisă şi iubirea cu care primim totul în viaţă, ne vor putea ajuta să vedem miracolul ce ni se pregăteşte.

Toate sunt oportunităţi prin care să facem cunoştinţă într-un mod mai profund cu Noi Înşine şi să descoperim Adevărul a Ceea Ce Suntem cu Adevărat. Bineînţeles, uneori pare foarte contrastant şi va rămâne aşa atâta timp cât noi vom privi mental tot ceea ce se petrece. Însă, dacă ne vom oferi ocazia să renunţăm să ne mai credem gândurile, odihnindu-ne în schimb, în pacea inimii noastre, vom realiza că dincolo de ceea ce credeam că este real, se află de fapt un adevăr şi mai profund.

Poate primul pas spre a descoperi acest adevăr este acela de a renunţa să ne mai răzvrătim împotriva a ceea ce este şi să acceptăm pe deplin tot ceea ce se întâmplă. Vom găsi o mare eliberare în momentul în care dăm drumul acestei lupte împotriva a ceea ce trăim. Vom putea în sfârşit, respira. Deşi în astfel de momente simţim că ne pierdem, cea care simte că se pierde este acea parte din noi care hrăneşte iluzia. Însă când iluzia dispare, dispare odată cu ea şi cel care hrănea această iluzie.

Vom simţi atunci cum ne eliberăm de kilograme mari de teamă, îngrijorare, frustare şi multe altele, iar în locul acestora s-a aşternut o pace deplină, care nu mai cere şi nu mai pretinde nimic. Acea pace este esenţa a Ceea Ce Suntem cu Adevărat.

Vom descoperi această pace când vom înceta să mai luptăm cu viaţa şi să realizăm că nimic din ceea ce pare nu este cu adevărat real. Tot ceea ce poate crea spaima nu este real. Poate fi real doar ceea ce rămâne când toate iluziile cad. Şi aceasta este Pacea şi Iubirea Supremă, care nu pot fi diminuate, manipulate sau influenţate de nimic din această lume, pentru că ele sunt eterne.

Şi Ceea Ce Suntem Noi cu Adevărat este Una/Unul cu ele.

de Tania Tiţa
sursa: http://taniatita.info