Lupta Îngerului Păzitor cu diavolul |
Cei care se ocupă cu bioenergia, se justifică că această “energie” le vine de la Dumnezeu. Dacă ar fi adevărat, atunci Dumnezeu ar fi nedrept cu sfinţii care, prin post, rugăciuni şi nevoinţă dobândeau darul vindecării şi al vederii măruntaielor din om. Cercetaţi-i pe aceşti pretinşi vindecători, care spun că primesc aceste “energii” de la Dumnezeu, dacă au o viaţă curată, morală, religioasă, dacă postesc, se roagă, merg la Biserică, dacă se spovedesc şi împărtăşesc, dacă sunt milostivi şi veţi constata că nu se prea ostenesc în cele ale credinţei. Ar însemna că ei sunt nişte privilegiaţi ai lui Dumnezeu, care nu trebuie prea mult să se ostenească, ca Dumnezeu să-i înzestreze cu daruri şi puteri. Dacă ar fi ştiut sfinţii şi oamenii îmbunătăţiţi că se poate şi aşa mântui omul, comod şi fără osteneală, poate ar fi recurs la această cale, însă ei nici nu au găsit-o, nici nu li s-a descoperit.
De ce Sfinţii Părinţi nu vorbesc de asemenea “energii” pe care ar putea să le aibă orice om de rând, prin propria sa natură? În schimb Mântuitorul ne avertizează că la vremea de apoi se vor petrece şi asemenea înşelătorii. Ştiinţa nu a putut să demonstreze în ce constau energiile necreate ale lui Dumnezeu şi datorită acestui lucru le-au negat. Şi L-au respins şi pe Dumnezeu. În schimb, iată că “în veacul acesta înşelător”, se va pretinde că “energiile” pe care le posedă unii, pot fi atestate ştiinţific.
Bioenergeticienii nu vor admite nici în ruptul capului că sunt “energii” venite de la diavol. Se vor folosi mulţi de cuvântul lui Dumnezeu, ca să credeţi. Unii vor spune că fac rugăciuni lui Dumnezeu, pe alţii îi veţi auzi îndemnând oamenii să se ducă la Biserică şi să se spovedească, pentru a fi vindecaţi. Diavolul le va da voie, pentru că spovedania nu va fi curată; din moment ce ei nu conştientizează că acel lucru în care cred este rău, nu-l vor mărturisi şi nici nu se vor căi, pentru a se putea întoarce la dreapta credinţă.
Cum îi puteţi demasca pe aceşti “vindecători”? Dacă le veţi spune că aceste “energii” sunt negative şi vin de la diavol, îi veţi vedea că se vor supăra rău, se vor enerva, li se va schimba înfăţişarea, li se va tulbura privirea, vor lua o atitudine violentă şi veţi fi alungaţi. Acestea sunt manifestările unui “îndrăcit”, adică a unuia care lucrează cu diavolul, pentru că diavolul cu care lucrează se mânie atât de tare fiindcă l-ai descoperit, încât este în stare să te distrugă, dacă n-ar fi îngerul păzitor care nu-i dă voie. Dacă omul ar fi lucrat cu Dumnezeu, indiferent de atacurile care ar veni din jur, el ar rămâne liniştit, senin şi ar primi totul cu îngăduinţă.
Pe unii bioenergeticieni îi veţi vedea că nu primesc pe oricine la şedinţele lor. Nu te primeşte pentru că nu crezi, eşti un caracter mai puternic, ai o credinţă lucrătoare cu care dai mult de furcă diavolului şi atunci te respinge. Diavolul nu vrea să rişte să fie demascat. În schimb, Dumnezeu nu respinge pe nimeni şi în primul rând nu respinge pe cei păcătoşi şi bolnavi sufleteşte şi nici pe necredincioşi nu-i respinge, ci vrea ca tot omul “să vină la cunoştinţa adevărului”; vrea ca omul să nu moară, ci să se întoarcă şi să fie viu.
Deci metode de a-i descoperi şi de a descoperi duhurile avem. Nu degeaba ne sfătuieşte Mântuitorul: “Cercetaţi duhurile!”. Mântuirea şi darurile de la Dumnezeu le dobândesc numai cei ce se ostenesc şi trăiesc o viaţă moral-religioasă curată şi după voia Lui. La părintele Argatu a venit o femeie care i-a spus că poate să vindece oamenii prin bioenergie, atingând părţile dureroase ale corpului şi făcând durerile să dispară.
- Mă rog la Dumnezeu înainte şi el mă ajută, explică femeia.
Părintele i-a răspuns: – Nu Dumnezeu te ajută, diavolul e acolo, asta e lucrarea lui. Şi ca să te convingi cu ochii tăi, uite ce faci: te aşezi în genunchi în faţa unei icoane şi spui rugăciunile pe care le ştii, apoi ceri de la Dumnezeu: “Doamne, arată-mi mie cine mă ajută pe mine să fac ceea ce fac”. Ai să vezi (să fii pregătită, să nu te sperii) un diavol stand cu spatele la matale, negru, cu păr din loc în loc, acela te ajută. Aşa a făcut, iar la o săptămână vine înspăimântată la părintele că i s-a arătat diavolul care o ajută şi cerând iertare lui Dumnezeu pentru că a fost înşelată.
de Parintele Ilarion Argatu
sursa: http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*