Ce păcat că închidem uși fără să verificăm cine se află în dreptul lor.

Sunt uși pe care le închidem și uși care ne sunt închise. 

Sunt drumuri pe care le abandonăm și drumuri care ni se închid. 

Sunt clipe pe care le irosim și momente care ne pierd pe noi. 

Sunt provocări pe care nu le luăm în seamă și oportunități care trec pe lângă noi. 

Sunt mii și mii de lucruri mărunte în viața noastră care ne pot face fericiți dar pe lângă care trecem în fiecare zi, nebănuind nici o secundă ce pot ascunde. 

Sunt oameni pe care îi gonim din viața noastră și oameni care ne gonesc la rându-i. 

Sunt vorbe pe care le arunci la întâmplare fără să știi în sufletul cui nimeresc. 

Sunt întrebări la care nu avem răspunsuri și răspunsuri la care nu avem întrebări. 

Suntem niște fire trase în direcții opuse de mâini nevăzute, niște trupuri goale și singuratice care caută dar nu știu ce. 

Suntem nimic fără Cel care ne-a creat, viața ne este goală, rece și singuratică, sufletul aleargă neîncetat după o hrană pe care tot noi i-o refuzăm. 

Sunt zeci de semnale care ne atrag atenția asupra vieții plăpânde pe care o ducem, dar nici unul nu ajunge atât de aproape de noi ca să realizăm încotro ne îndreptăm. 

Sunt lucruri mai importante de făcut, bani mai mulți de câștigat, vise tot mai exotice de îndeplinit. 

Sunt alte chestii mai prețioase care bruiază legătura cu realitatea în care trăim. 

Noi înșine suntem zgomotul care împiedică iubirea Lui Dumnezeu să ne găsească în lume. 

Suntem propriile noastre obstacole în întâlnirea cu El. 

Ce păcat că nu putem face liniște. Ce păcat că nu ne putem auzi propriile suflete cum strigă neputincioase. Ce păcat că închidem uși fără să verificăm cine se află în dreptul lor.

sursa: http://dincolo-de-vise.blogspot.ro/