Am observat uitându-mă în viaţa mea că atunci când nu mă simt echilibrată şi împlinită, de cele mai multe ori este pentru ca nu acord atenţie lucrurilor simple şi elementare.
Nu dificultăţile cu care ne confruntăm ne fac viaţa mai grea sau suferindă, ci greutatea pe care le-o acordăm, iar această greutate creşte proporţional cu cât de mult ne gândim la ea. E ca un bulgăre de zăpadă care creşte pe măsură ce îl împingem mai mult prin zăpadă până când devine extrem de dificil să-l mai urneşti. Abia atunci ne dăm seama că avem nevoie de ajutor şi uneori e deja destul de târziu.
Din experienţa mea de lucru cu oamenii, am observat că doar atunci când problemele lor devin deja prea mari şi grele, îşi dau seama cât de important este să apeleze la cineva care să-i ghideze cum ar putea topi bulgărele de care vorbeam, în niciun caz să-l care în locul lor.
Şi pentru că vorbeam de lucrurile simple şi elementare, azi voi vorbi despre puterea recunoştinţei, cel mai la îndemână şi mai simplu instrument de creştere.
Am fost educaţi încă din familie să folosim expresia Mulţumesc mai ales cu străinii pentru a da dovadă de amabilitate. Dar după un timp în care se creează un raport mai apropiat între oameni, am observat că astfel de amabilităţi nu mai sunt folosite. Oamenii ajung să se comporte ca şi cum cel care oferă ar fi obligat să facă asta în numele unei relaţii de prietenie sau rudenie, iar cel care primeşte ar fi obligat să întoarcă cât mai repede ceea ce a primit.
Nu am simţit cât de important este acest lucru decât după ce mi s-a întâmplat de mai multe ori să ofer ceva şi să resimt apoi că lipsea ceva şi nu ştiam ce - un mulţumesc spus din inimă sau măcar cu ochii. Nu era nevoie de mai mult. Şi chiar dacă nu aveam această aşteptare, am simţit că s-a creat un dezechilibru energetic.
Ulterior am aflat că atunci când faci un bine ca să te afli în treabă, într-adevăr creezi un dezechilibru în Univers şi tot tu vei fi cel afectat. Asta nu înseamnă să nu dăruieşti, dar să fii sigur că o faci cu înţelepciunea inimii.
E ca atunci când primeşti şi nu preţuieşti sau atunci când oferi fără să ţi se ceară direct sau indirect.
Dacă primeşti fără să fii recunoscător cu siguranţă nu vei mai primi, iar dacă oferi fără să ţi se ceară, cu siguranţă vei pierde şi puţinul pe care îl mai ai. Atunci am înţeles de ce se rup relaţiile atât de uşor sau de ce abundenţa încetează să mai intre în vieţile oamenilor. Pentru că în loc să mulţumească, încep să critice, în loc să aprecieze schimbul de energie dintr-o relaţie, îl dezechilibrează şi aşa mai departe.
Pentru că nu ştim să fim recunoscători pentru ceea ce primim, indiferent de la cine sau prin cine primim. Şi pentru că oferim până nu mai avem de unde, în speranţa că într-o zi ni se va întoarce înapoi sub diverse forme. Şi că vom fi întâmpinaţi ca nişte eroi cu lauri şi admiraţie. Să lăsăm statuile post mortem, căci nimănui nu-i pasă.
Dar acordând atenţie lucrurilor simple din viaţa noastră, vom evita să ne împotmolim în problemele noastre sau în ale altora şi să jucăm rolul salvatorului care îi ajută pe toţi sau al victimei care e mereu nemulţumită de ceea ce primeşte.
Să spunem mulţumesc din inimă pentru fiecare dar pe care viaţa ni-l oferă şi să nu uităm că mereu avem ceva valoros de dăruit lumii. Însă doar cunoscându-te pe tine vei şti şi ce anume.
de Adela Haru
newsletter Life in Balance
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*