Titlul de mai sus nu se doreşte a fi unul ironic. Nicidecum. Mai degrabă se doreşte a fi unul trist şi, oarecum, constatator. La fel de bine s-ar fi putut pune în finalul titlului şi un semn de întrebare iar cei care ar fi în măsură să se pronunţe ar putea oferi nişte răspunsuri. Până la urmă, într-o lume în care s-a ajuns ca totul să fie de vânzare, de ce nu am avea, nu-i aşa, şi o piaţă de desfacere en-detail a sentimentelor, a iubirii, a fericirii. Un fel de piaţă de gros sau dacă vreţi un hypermarket. Cum ar suna: "Poftiţi la sentimente, astăzi oferta cu reducere"? Pentru că muşterii cu siguranţă se vor găsi.
Recent, am urmărit o reclamă în care eram anunţaţi că există nu ştiu ce site care ar deţine recordul la numărul de întâlniri şi relaţii (ca să nu le zic "combinaţii") inter-umane. Mi-am imaginat că există probabil un soi de competiţie contra-cronometru a oamenilor pentru a se întâlni, a interacţiona, a socializa, iar marele premiu ar fi, în final, căsătoria. Una dintre Sfintele Taine ale Bisericii dar la care s-ar ajunge în urma unui fel de bingo-show, dacă îţi ies numerele câştigătoare e ok, dacă nu, mai poţi încerca odată (sau de mai multe ori). Bineînţeles, trebuie achitată şi o mică taxă pentru că, nu-i aşa, dragostea presupune şi nişte sacrificii, fie ele şi financiare.
Dincolo de toate acestea, se observă un fenomen care a luat amploare în ultimii ani, anume găsirea sufletului pereche, a omului alături de care să-ţi petreci restul vieţii, pe internet, în mediul virtual. Într-o perioadă în care, aşa cum spunea regretatul Octavian Paler, "am construit mai multe calculatoare dar comunicăm din ce în ce mai puţin", mulţi tineri şi nu numai, din diferite motive, în spatele unui computer, îşi caută fericirea dând click-uri pe diferite site-uri de gen, sperând să întâlnească, de ce nu, marea iubire.
Am citit nu demult un studiu făcut de un colectiv de psihologi americani despre persoanele care-şi caută fericirea în mediul virtual. Excluzând aşa-numiţii aventurieri, în general era vorba despre persoane fie prea ocupate cu job-ul pentru a-şi căuta propriu-zis perechea, fie persoane înşelate în aşteptări de fostul partener care încercau să-şi "panseze" rapid "rănile" ori persoane care-şi creaseră în imaginaţie un model ideal, inexistent în viaţa lor cotidiană, pe care încercau cu disperare să-l găsească undeva, chiar şi pe net. Ca şi concluzie însă se sublinia faptul că în ciuda, uneori a anilor petrecuţi în căutări on-line, cei mai mulţi rămăseseră tot singuri, fără partener, iar dintre relaţiile care se înfiripaseră, extrem de rare au fost de lungă durată sau serioase. Pentru că până la urmă, oricâte beneficii şi avantaje ar aduce internetul, a aştepta ca fericirea să vină de undeva din mediul virtual nu facem altceva decât să ne amăgim cu nişte iluzii deoarece în fond omul nu este structurat să trăiască în afara societăţii, a colectivităţii. Iar în aşteptarea unui Făt-Frumos sau a unei Ilene Cosânzene care să apară de pe internet, cei în cauză se autoizolează, nu-şi mai trăiesc viaţa în mod real, devin persoane anxioase, pesimiste, deprimate, tot mai neintersate de ceea ce le înconjoară. Cam cum este şi pe facebook, acolo unde foarte mulţi dintre cei care-şi clamează permanent fericirea şi optimismul în postări care mai de care mai vesele, făcând aproape un fel de exhibiţionism sufletesc şi sentimental, sunt de fapt persoane nemulţumite de viaţa lor, solitare, introvertite, persoane care simt imperios nevoia de atenţie. Asta în condiţiile în care oamenii cu adevărat fericiţi şi împliniţi îşi trăiesc sentimentul în interiorul lor, nu au nevoie, cum afirmă cineva, să se suie pe acoperişul lumii şi să-şi strige de acolo marea lor fericire pentru a fi auziţi de toţi ceilalţi.
"Dacă s-ar clădi casa fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de aşteptare", spunea Jules Renard şi cred că avea mare dreptate. Trăind într-un secol în care toată lumea încearcă să fie fericită dar caută fericirea numai în lucruri exterioare, de vitrină, frumos ambalate, mulţi fiind parcă într-o "misiune" de a o găsi, uităm că de fapt fericirea constă în felul în care îţi trăieşti viaţa în fiecare zi, în atitudinea faţă de ceea ce te înconjoară, în cât de mult oferi persoanelor de lângă tine şi cât îi ajuţi pe ceilalţi, neașteptând nimic în schimb. "Fericirea este ca un fluture. Cu cât îl urmăreşti mai mult, cu atât se va îndepărta de tine. Dar dacă îţi îndrepţi atenţia spre alte lucruri, el va veni singur şi se va aşeza pe umărul tău", spunea, cu câtă dreptate, şi Nathaniel Hawthorne.
Şi poate în primul rând, înainte de a ne arunca în tot felul de căutări deşarte ale fericirii, ar trebui doar să ne amintim cuvintele Domnului: ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă!” (Matei 6, 33)
"Dacă s-ar clădi casa fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de aşteptare", spunea Jules Renard şi cred că avea mare dreptate. Trăind într-un secol în care toată lumea încearcă să fie fericită dar caută fericirea numai în lucruri exterioare, de vitrină, frumos ambalate, mulţi fiind parcă într-o "misiune" de a o găsi, uităm că de fapt fericirea constă în felul în care îţi trăieşti viaţa în fiecare zi, în atitudinea faţă de ceea ce te înconjoară, în cât de mult oferi persoanelor de lângă tine şi cât îi ajuţi pe ceilalţi, neașteptând nimic în schimb. "Fericirea este ca un fluture. Cu cât îl urmăreşti mai mult, cu atât se va îndepărta de tine. Dar dacă îţi îndrepţi atenţia spre alte lucruri, el va veni singur şi se va aşeza pe umărul tău", spunea, cu câtă dreptate, şi Nathaniel Hawthorne.
Şi poate în primul rând, înainte de a ne arunca în tot felul de căutări deşarte ale fericirii, ar trebui doar să ne amintim cuvintele Domnului: ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă!” (Matei 6, 33)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*