Când privim numai la necazurile şi suferinţele noastre, tindem să credem că noi avem cea mai grea cruce, dar când cugetăm mai în adânc, găsim atâţia oameni care suferă cu adevărat şi care au într-adevăr cruci grele. Cele mai mari bogăţii sunt chiar lângă noi, dar nu avem ochi întotdeauna să le vedem. Ele sunt răsuflarea în nările noastre, auzul în urechi, graiul pe buze, bătaia inimii în piept, raţiunea în cuget, lumina în ochi, florile în cale, faptele bune în mâinile noastre, libertatea de care dispunem, prietenii de lângă noi, viaţa din noi … În virtutea acestui lucru ar trebui să mărturisim cu toată fiinţa noastră că suntem fericiţi şi avem toate motivele să fim: faptul că Dumnezeu ne iubeşte aşa cum suntem, ne-a învrednicit să cunoaştem dreapta credinţă ortodoxă, ne-a dăruit sănătate – un dar atât de preţios, ne-a dăruit un aşternut unde să ne plecăm capul, ne hrăneşte de fiecare dată din belşugul Lui de bunătăţi, ne-a dăruit familia şi prietenii care să ne iubească şi să ne ajute … toate acestea consider că ar trebui să fie cele mai mari motive de fericire pentru fiecare dintre noi. Ce mari binecuvântări! Câţi nu şi-ar dori să aibă ce avem noi, câţi nu tânjesc după sănătate … iar noi nu ştim să valorăm ce avem; de cele mai multe ori preţuim un lucru după ce îl pierdem. Cârtim adesea pentru ceea ce ne lipseşte, chiar ne răzvrătim împotriva Stăpânului, uitând că El, Milostivul, are grijă de fiecare dintre noi, rânduind în viaţa fiecărui om, în mod echilibrat, atât bucurii cât şi suferinţe. Dacă omul ar sta numai în durere, ar cădea în deznădejde, iar dacă ar avea numai bucurii, ar uita ce e durerea. Aşadar, suntem cu adevărat fericiţi şi bogaţi dar nu conştientizăm lucrul acesta. Am ajuns să credem că în zilele noastre nu se mai întâmplă minuni, uitând că cea mai mare minune suntem noi, minunea de a exista, de a fiinţa! Fiecare zi este un dar de la Dumnezeu.
Am uitat prea uşor că lucrurile mărunte de fiecare zi fac viaţa mai frumoasă. Ne stresează exact acele lucruri care ar trebui să ne facă seara să săltăm de bucurie. Încărunţim aşteptând lucruri grozave, experienţe uimitoare, un zbor pe lună şi nu vedem că liliacul din faţa casei a înflorit a doua oară …
Şi pentru că unii consideră că fericirea este în strânsă legătură cu banii, să amintim puţin şi despre bani, cu toate că nu mi-a făcut niciodată plăcere să vorbesc despre ei, tocmai pentru faptul că banii falsifică inima omului, o fac de plastic, o fac nesimţitoare la necazurile şi nevoile celor din jur, iar cu cât e mai bogat, omul devine cu atât mai lacom şi mai egoist. Poate că fiecare dintre noi a simţit că nu banii aduc inimii linişte, căci inima nu plânge după ce plâng ochii; ochii plâng după frumuseţea exterioară, inima caută frumuseţea lăuntrică; ochii plâng după averi, onoruri şi putere, inima însetează după iubire… Să nu se înţeleagă greşit, nu sunt împotriva banilor, ci împotriva dominaţiei lor asupra minţii şi voinţei omului. Cu bani se pot face atâtea fapte bune şi milostenii; mai mult de atât şi Sf. Ioan Gură de Aur spune foarte frumos: „Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! Nu cei bogaţi vor fi osândiţi, ci aceia care slujesc bogăţiei.” Deci nu osândeşte nimeni pe bogaţi, nu e păcat să fii bogat, ci să întrebuinţezi greşit averea, devenind astfel robul ei.
Să ne lumineze Dumnezeu ca să ştim cum să ne rugăm şi ce să cerem în rugăciuni, ca să nu ne păgubim singuri. Să-L rugăm să ne ierte pentru cârtirea şi nerecunoştinţa noastră, să ne înveţe să preţuim ceea ce deja avem, şi să-I mulţumim pentru toate câte ne dăruieşte şi că încă ne dă vreme de pocăinţă.
„Doamne, Tu ai zidit rărunchii mei, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată!” Îţi mulţumesc că ai lăsat inima mea să mai bată şi astăzi, Îţi mulţumesc că m-ai învrednicit şi astăzi să văd lumina zilei, Îţi mulţumesc pentru toate binecuvântările din fiecare zi şi pentru tot ce-mi dăruieşti! Doamne, slavă Ţie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*