Necunoscutul vieţii

"Cred că ne-ar ajuta mult o trăire flexibilă în faţa vieţii, o trăire curgătoare, precum apa, primind tot ceea ce vine către noi cu inima deschisă, fără temeri şi fără proiecţii nefondate despre viitor"

Zilele astea am tot observat viaţa, în desfăşurarea ei naturală, firească şi m-a cuprins aşa un sentiment parcă de smerenie şi de aplecare în faţa ei.

Avem de multe ori impresia că putem controla ceva din ceea ce ni se întâmplă, dar dacă este să ne oprim puţin din zarva asta mentală, putem recunoaşte că de fapt nu ştim nimic. Nu ştim ce va fi peste o oră, mâine, poimâine sau peste un an. Cu adevărat, viaţa este un necunoscut.

Şi-am realizat că suferinţa noastră vine tocmai din faptul că nu vrem să acceptăm faptul că viaţa este un mister, un necunoscut. Mintea noastră are nevoie de siguranţă, de certitudini, numai că viaţa nu oferă certitudini, şi cred că tocmai în asta stă procesul nostru interior de redescoperire.

În necunoscut, în incertitudine, în abandonul complet în faţa vieţii, primind cu deschidere şi seninătate totul, lăsând ca totul să ne înveţe, să ne ofere ocazia să ne cunoaştem, să trăim, să zâmbim, să plângem, să ne îndoim, dar totul, prin toate ale lui, nu face decât să ne ajute.

Viaţa este un mister, tocmai pentru a ne oferi cea mai splendidă ocazie să ne cunoaştem cu adevărat. Pentru că în necunoscut, avem oportunitatea să simţim ce înseamnă să ne deschidem inima, să avem încredere, să descoperim părţi din noi pe care altfel nu le-am putea descoperi, să învăţăm smerenia, curajul, renunţarea, tocmai pentru că prin ele ni se oferă nişte poduri spre adâncul fiinţei noastre, poduri ce pot conduce la nenumărate şi preţioase conştientizări şi revelaţii.

Trăind anumite experienţe, putem avea de multe ori impresia de involuţie, putem simţi că ne îndepărtăm de noi, că totul parcă ar fi împotriva noastră. Însă, şi acele experienţe, exact aşa cum ni se dezvăluie ele, au rostul lor perfect potrivit în viaţa noastră. Nu este nicidecum o involuţie. Este doar o experienţă perfect potrivită pentru momentul de acum, ce ne poate oferi mediul şi conştientizările pe care altfel nu am fi avut ocazia să le avem.

Cred că ne-ar ajuta mult o trăire flexibilă în faţa vieţii, o trăire curgătoare, precum apa, primind tot ceea ce vine către noi cu inima deschisă, fără temeri şi fără proiecţii nefondate despre viitor.

Cu adevărat, nu ştim nimic din ceea ce va urma să se petreacă, dar acest lucru nu trebuie să ne sperie, ci din contră, să ne deschidă, să ne înveţe din nou spontaneitatea, curajul, curiozitatea şi bucuria pură, de copil.

Cred că de fapt în asta constă misterul vieţii. Să îl acceptăm ca şi maestru, ca şi învăţător, nemaifăcând din el un aspect temător şi războinic. Poate aşa am trăi mai prezenţi prezentul şi am călători prin viaţă puţin mai liberi, mai uşuraţi, mai deschişi şi încrezători.

O astfel de viaţă vă doresc!

de Tania Tiţa!