"Un optimist va vedea întotdeauna partea plină a paharului...un pesimist, partea goală" |
Cu toţii ne dorim viaţă lungă plină de fericire. Fericirea este un must have indiferent de anotimp, de vârstă sau statut. Şi e normal să fie aşa. Cui îi place să fie nefericit? Hmmm…. ar fi câţiva, dar despre asta voi scrie într-un alt articol.
Cum spuneam, cu toţii ne dorim să fim fericiţi dar nu reuşim întotdeauna. Cu excepţia momentelor cu adevărat dramatice din viaţa noastră, când numai de fericire nu e loc, nu prea am avea motive să ne declarăm nefericiţi. Decât dacă înţelegem greşit ce înseamnă să fii fericit.
În primul rând nu trebuie să aşteptăm ca cineva să facă ceva pentru fericirea noastră. Pe mulţi îi aud spunând că abia aşteaptă să fie într-o relaţie ca să fie fericiţi. Din start omul cu care intrăm în relaţie primeşte o povară grea pe umeri, îl facem responsabil de fericirea noastră. Nu este! Fericirea nu vine adusă de cineva şi nici nu pleacă odată cu acel cineva. Fericirea depinde doar de noi. Noi decidem ce şi dacă ne face fericiţi. Putem să fim fericiţi şi singuri, chiar putem, dar numai dacă acceptăm că fericirea este o stare dependentă doar de acţiunile noastre.
Pentru fiecare fericirea înseamnă altceva, aşa că nu putem avea modele când vine vorba de fericire. Dacă pentru cineva fericirea înseamnă să călătorească şi să vadă lumea, asta nu înseamnă că dacă de mâine începem să călătorim vom exploda de fericire. Pentru fiecare dintre noi fericirea stă în altceva, se rezumă la altceva. Şi nu e greu să ne dăm seama ce ne face fericiţi. Fericirea este o stare de moment. Mulţi dintre noi ne aşteptăm ca fericirea să fie o exuberantă prezenţă de dimineaţa până seara.
Fericirea este aici şi acum. Este formată din momentele în care simţi că-ţi tresare inima, când te vezi cu cineva drag, când strângi în braţe pe cine iubeşti, când vezi ceva frumos, când guşti ceva bun, când primeşti un cadou, când eşti surprins plăcut, când îţi împlineşti un vis. Şi lista poate continua pentru că după cum vedem, fericirea stă în lucrurile simple care fac parte din viaţa noastră zi de zi.
Cine crede că fericirea înseamnă haine scumpe, genţi, parfumuri, plaje exotice, maşini scumpe şi câte şi mai câte astfel de lucruri se înşeală. Este adevărat că aceste lucruri ne înfrumuseţează viaţa, dar ne-o şi complică adesea, însă dacă nu avem linişte sufletească, nu ne putem bucura de nimic. Încercăm doar să umplem un gol păcălindu-i doar pe cei care ne invidiază pentru statusul fericit de pe Facebook. Dimpotrivă, cu cât este mai opulentă viaţa noastră, cu atât mai mare e nefericirea.
Suntem doar victimele unor campanii de marketing care doreşte să-şi vândă produsele şi să ne facă să ne dorim permanent mai mult, mai nou, la fel ca al lui x sau y. Căzuţi în capcana asta, alergăm în van după fericirea mult visată.
Fericirea înseamnă să oferi, nu doar să primeşti. Să te bucuri de binele altuia şi să ajuţi atât cât îţi stă în putere. Din puţinul tău. Să redai zâmbetul unui om aflat în agonie este un act de mare generozitate. Să-i oferi timp, dragoste, sprijin la nevoie, valorează mai mult decât orice ar putea să-i vândă societatea în care trăim.
Şi să nu uităm că suntem nefericiţi pentru că suntem atenţi numai la ce nu avem, la ce ne dorim şi uităm să ne mulţumim cu ceea ce avem deja.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*