Exerciţiu practic de liniştire

Liniştea nu se poate dobândi fără ajutorul lui Dumnezeu. Liniştea este dependentă de credinţa în Dumnezeu, de nădejde, de smerenie şi de iubirea creştină. Toate practicile orientale care susţin că au aflat secretul liniştirii nu sunt decât minciuni şi înşelare. "Mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi, iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci" (Matei 24, 11-12). Orice aşa-zisă "linişte" care nu este de la Dumnezeu se bazează pe egoism, nu ţine cont de aproapele şi nu poate odihni în mod real sufletul, care este de la Dumnezeu.

Suntem neliniştiţi şi rătăcim cu mintea din momentul în care rupem legătura cu Dumnezeu. Cu cât petrecem mai mult în această stare, cu atât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu şi de noi înşine, lăsându-ne pradă gândurilor străine. Odată cu fiecare păcat, mintea se desparte de inimă, iese din comuniunea harică în care era cu Dumnezeu şi rătăceşte în afară.

Liniştea aparentă

Diavolul, care este izvorul neliniştii şi dascălul tulburării, se retrage cumva de la omul care se îndepărtează de Dumnezeu. Credinţele şi practicile orientale sunt străine de Dumnezeu, iar tot omul care ajunge să nădăjduiască în ele se îndepărtează de Dumnezeu.

Când diavolul se retrage, omul se bucură de o linişte aparentă care face mai mult rău. Simţind o oarecare uşurare, omul continuă să meargă pe calea cu pricina, chiar dacă aceasta îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Ceea ce simte atunci omul nu este linişte autentică, căci ea nu vine de la Dumnezeu, ci de la diavol, care caută să ofere mici "mângâieri" celor care stau departe de Dumnezeu, robi ai unor practici înşelătoare, străine de Adevăr.

Vraja practicilor orientale

Practicile orientale, străine de dreapta credinţă, îşi găsesc suficienţi adepţi în poporul apăsat de singurătate, nervozitate şi depresii. Afundat în noianul păcatelor, omul caută scăpare oriunde. Atunci, vai celui care nu are un povăţuitor care-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Locuri retrase, muzică ambientală, beţişoare parfumate, îmbrăcăminte lejeră, tehnici şi exerciţii fizice, părăsirea credinţei creştine în rostul omului şi existenţa lui Dumnezeu, încredere în puterile personale şi meditaţie la lucruri închipuite, aceste lucruri sunt cerute de "maeştrii" orientali care promit dobândirea liniştii.

Ce se cere apoi? Imaginaţie, precum reiese din sfatul "maestrului": "Respiraţi adânc şi, cu fiecare inspiraţie, imaginaţi-vă cum liniştea şi armonia vă cuprinde fiecare celulă, energie, atom şi structură a corpului. Apoi, imaginaţi-vă o lumină albă cum vă străbate întreg corpul, din creştet până la vârfurile picioarelor, şi cum se scurge până în centrul Pământului, culegând iubirea Mamei şi, apoi, mergând pe o curbă imensă pe liniile câmpului magnetic, până în ultimele straturi ale ionosferei şi cum intră, din nou, prin creştetul capului."

Cât despre imaginaţie, Părinţii Bisericii sunt categorici, precum este şi Sfântul Ioan Scărarul, care zice: "Imaginaţia este amăgirea ochilor în gândirea adormită; imaginaţia este extazul minţii, al trupului, în stare de veghe; imaginaţia este contemplaţia neîntemeiată." Pe scurt, imaginaţia este calea pe care circulă înşelarea.

Opreşte-te o clipă !

Din păcate, în loc să trăim noi în lume, lumea a ajuns să trăiască în noi. Lumea, cu toate promisiunile şi amăgirile ei, a ajuns să ne dicteze cum să gândim şi cum să trăim. Avem nevoie să ne trezim, să ne venim "în fire", precum fiul cel risipitor, şi să înţelegem că murim înainte de vreme, câte puţin în fiecare zi.

Oprirea, chiar şi pentru o clipă, ne poate fi de mare ajutor în acest sens. Oprind şuvoiul tuturor gândurilor şi acţiunilor noastre, riscăm să ne vedem pe noi înşine în faţa unui gol imens. Un gol de rost, un gol de cunoştinţă. Atunci, alungând frica, să ne punem întrebări de genul: Cine sunt? De ce sunt? Ce rost am? Ce fac acum? Ce fac de obicei? Până când? Şi, apoi?

Această oprire este recomandată de psihologi, de psihiatri, de maeştrii orientali şi de Părinţii Bisericii. Oprirea ne izbeşte de realitate. Din acest moment, însă, fiecare indică altă cale de urmat. Părinţii ne îndeamnă să cerem lui Dumnezeu luminarea minţii şi darul cunoştinţei, pentru a ne cunoaşte atât pe noi înşine, cât şi tainele lucrurilor din jurul nostru.

Exerciţiu practic de liniştire

Suntem neliniştiţi şi rătăcim cu mintea din momentul în care rupem legătura cu Dumnezeu. Cu cât petrecem mai mult în această stare, cu atât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu şi de noi înşine, lăsându-ne pradă gândurilor străine. Odată cu fiecare păcat, mintea se desparte de inimă, iese din comuniunea harică în care era cu Dumnezeu şi rătăceşte în afară.

Fiecare sfat evanghelic constituie un exerciţiu practic de liniştire. Aşez, spre exemplu, cuvintele de foc ale Mântuitorului: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce va urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" (Matei 5, 44). Nu este om care, împlinind cuvântul acesta, să nu dobândească liniştea.

Iertarea este o poartă sigură spre linişte. Iertarea implică dragoste şi smerenie, dragoste pentru cel care ne-a supărat şi smerenie pentru păcatele noastre cele netămăduite. Cugetele pline de dragoste şi de smerenie sunt însăşi liniştea mult căutată. Pe de altă parte, neiertarea aduce cu ea gânduri rele, mânie şi ură, iar mai apoi, deznădejde şi boli psihice, adică veşnică nelinişte.

Spovedania zilnică a gândurilor, către un om duhovnicesc, este o formă de smerenie. Un creştin rugător şi iubitor de Dumnezeu, mirean sau preot, va recunoaşte cu uşurinţă gândurile străine, care înşeală mintea şi tulbură liniştea sufletului.

În micuţa obşte a Cuviosului Iosif Isihastul se practică descoperirea zilnică a gândurilor, deşi stareţul nu era preot. Apoi, această practică a fost preluată de multe obşti duhovniceşti. Spre exemplu, în Mănăstirea Ormilia, din Grecia, maicile din obşte îşi descoperă zilnic gândurile către maica stareţă, care le îndrumă cu multă înţelepciune.

Apoi, paza continuă a gândurilor şi a mişcărilor inimii, discernerea lor, ferirea de orice gând străin de Dumnezeu şi rugăciunea de toată vremea constituie cea mai bună cale pentru păstrarea liniştii. Adevărata linişte a sufletului, adică pacea gândurilor şi odihna inimii, este unul dintre marile daruri ale Duhului Sfânt, dăruit numai acelora care Îl cunosc, Îl iubesc şi Îl slujesc pe Dumnezeu în mod constant.

de Teodor Danalache

sursa: http://www.crestinortodox.ro