Oamenii te condamnă atunci când te înstrăinezi de ei. Se simt neglijaţi, abandonaţi, neîndreptăţiţi. Şi prea puţin dintre ei se întreabă care a fost motivul pentru care te-ai distanţat. Nu fac niciun efort să vadă dacă a fost ceva greşit la ei, ci vor vedea de îndată numai greşeli la tine, iar dacă aceste greşeli nu există, le vor născoci. Nu își vor asuma nicio vină, nu vor accepta că au fost îndepărtați și te vor dușmăni.
Este adevărat că înstrăinarea şi abandonul dor şi creează frustrări şi întrebări...
La un moment dat am ales să fac ordine în viaţa mea, iar asta a însemnat invariabil să mă îndepărtez de anumiţi oameni. De ce? Pentru că în orice relaţie, fie că este una de iubire, de prietenie sau de colegialitate este nevoie de doi. Iar atunci când într-o relaţie am rămas singură, am abandonat.
M-am îndepărtat de oamenii cu care nu am nimic în comun. Deşi am acceptat întotdeauna personalităţi extreme, mentalităţi diferite, gusturi diferite, unii au fost atât de diferiţi încât nu aveam niciun punct comun. Ba mai mult, aceştia au încercat într-un mod agresiv să îşi impună părerile şi gusturile, nerespectându-mi personalitatea.
M-am îndepărtat de oamenii lipsiţi de ambiţii şi de valori, oameni pe care m-am săturat să-i trag în sus şi să le înfrumuseţez sufletele.
M-am îndepărtat de oamenii care doar m-au folosit, purtând măşti prietenoase după care se ascundeau scopuri proprii.
M-am îndepărtat de oameni care în faţa mea defilau cu bune intenţii, dar prin spate îmi nutreau sentimente de ură şi invidie.
M-am îndepărtat de oamenii răi, negativi, pesimişti, care strică mereu armonia din jurul lor, oameni care te indispun cu stările lor proaste, care au mereu ceva de reproşat şi pentru care orice ai face nu este niciodată destul.
M-am îndepărtat de oamenii egoişti, care trăiesc doar pentru binele propriu, care se pun mereu pe primul loc şi care cred că li se cuvine totul.
M-am îndepărtat de oamenii curioşi, pe care-i preocupau mai mult amănunte din viaţa mea decât persoana mea şi ceea ce aveam de oferit.
M-am îndepărtat de oamenii nesinceri, de prefăcuţi, de ipocriţi, de bârfitori, de aceia care m-au judecat pentru felul în care mi-am administrat viaţa.
M-am îndepărtat de oamenii care m-au transformat imediat într-un duşman atunci când i-am contrazis şi când nu le-am spus ceea ce le plăcea să audă.
M-am îndepărtat de oamenii care au încercat să mă limiteze și să mă tragă în jos, oameni de la care nu am învățat decât partea urâtă a vieții.
M-am îndepărtat de oamenii care doar îmi iroseau timpul pentru a-și umple singurătatea.
M-am îndepărtat de oamenii insensibili la frumos, oameni concentraţi prea mult pe „a avea” şi prea puţin pe „a fi”.
Nu, nu mi-a fost uşor să mă îndepărtez de oameni, pentru că de fiecare om în parte cu care am relaţionat m-au legat senstimente frumoase. Dar nici nu am vrut să mă iluzionez în continuare cu prietenii şi cu relaţii bune închipuite.
Unii au rămas în urma mea privind cum mă distanţez şi nu au făcut niciun efort ca să mă oprească. Alţii m-au urât şi trăiesc cu impresia că m-am schimbat, că evoluţia mea m-a transformat într-un om încrezut, ceea ce nu este adevărat. Dar, pentru aceia incapabili să îşi asume eşecurile de care se fac responsabili trebuie găsit mereu un vinovat...
Aceia care se întreabă de ce m-am îndepărtat ar trebui ca înainte să mă acuze de indiferență și de înstrăinare datorită unor motive închipuite, să caute adevărul în caracterele lor, în purtarea lor, în sufletele lor.
M-am îndepărtat aşa cum mi-a dictat inima şi raţiunea şi am păstrat aproape de mine doar oamenii care cunosc şi preţuiesc valoarea prieteniei şi a omeniei.
de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/
navigand pe internet am gasit acest articol al carui titlu...mi-a trezit interesul. Voi incepe prin a-ti multumi ... Iti multumesc pentru ca imi oglindesti starile sau evenimentele pe care nu le accept in mine...si la care trebuie sa reflectez...emotii... se pare , nerezolvate sau "nedigerate" de majoritatea (care ma include)...insa acum, scriind prin prisma constiintei care sunt... starile si evenimentele pe care le-ai mentionat ca le-ai "indepartat" din viata ta...erau de fapt lectii pe care universul ti le trimite in mod constant...pana cand le inveti...in caz contrar, ele reaparand sau manifestandu-se sub alte forme...deci nu "fuga" de propria-ti fiinta este solutia...ci intelegerea ei...acceptarea tuturor starilor...si evenimentelor pe care le creezi, acceptarea universului pe care ti-l creezi...acceptarea fiintei complete si totale care te reprezinta...iar viata...ia-o ca o continua lectie pe care sa o accepti asa cum este ea...in final...neputand decat sa-ti multumesc inca o data.
RăspundețiȘtergereAsa este: "nu "fuga" de propria-ti fiinta este solutia...ci intelegerea ei...acceptarea tuturor starilor...si evenimentelor pe care le creezi" insa, avem mereu ocazia de a alege un alt drum. Ne invatam lectia si plecam mai departe pe un drum al puritatii si al iubirii, in care cuvintele noastre au rolul de a-i binecuvanta pe cei carora li se adreseaza. Nu are rost sa ne inchidem inima intr-un moment dureros si nici sa cautam a gasi explicatii in ceea ce ni se intampla...nimic nu-I intamplator. Sinceritatea fata de noi insine in astfel de momente e esentiala, dorim sa mergem mai departe alaturi de acei oameni care ne-au produs suferinta, sau vrem sa intalnim alti oameni? Dar nici sa ascundem ceea ce simtim de dragul aparentelor nu-I potrivit. Pana in momentul in care nu acceptam pe deplin experienta prezenta, nu ne vom putea elibera de sub durerea ei. Nu putem controla ce trebuie sa traiasca ceilalti, insa putem alege ce dorim sa le oferim noi prin intermediul experientei cu noi. Tocmai de aceea, este foarte important sa nu lasam ca o suferinta proprie sa produca o alta suferinta la randul sau. Putem suferi, dar putem alege ca suferinta noastra sa se opreasca la noi. Sa se arda in focul nostru. Sa o traim pana in momentul in care vom fi pregatiti sa ii dam drumul. Sa purtam nesfarsite dialoguri interioare pana in momentul in care vom deveni constienti de lectia ce a venit impreuna cu acea durere.
ȘtergereSi eu iti multumesc draga Anonim.
Cu iubire si lumina, Daniela
durerea...suferinta..ele nu exista! sunt creatii ale mintii noastre ....rezultate a a unor stari neconvenabile noua...neacceptate...Cand vei inlocui aceste stari cu acceptarea lor....nu vei mai simti suferinta sau durerea....si nu ai avea ce sa manifesti....deci aceste stari sunt rezultatul rularii programului de vinovatie...
RăspundețiȘtergereNu exista in lume om care sa fi avut parte in viata doar de bucurii, dupa cum nu exista nici oameni care sa fi avut parte, de la nastere pana la moarte, doar de incercari si suferinte. In aceasta viata, bucuriile si necazurile se impletesc. Un mare duhovnic contemporan spunea ca "drumul sau calea spre desavarsire trece in mod obligatoriu prin proba ispitelor, a incercarilor sau necazurilor fara de voie, a suferintelor trupesti si sufletesti. Nu putem gusta din bucuriile raiului, fara a sorbi din cupa amara a incercarilor" Incercarile, necazurile si suferintele au, asadar, in viata noastra, un rol curatitor, purificator.
RăspundețiȘtergerePace sa ai draga Anonim, in suflet dar mai ales in gand.
Daniela