În dimineaţa asta sunt gânditoare, sunt pusă pe întrebări filozofice, la care normal că nu primesc răspuns, dar pe care simpla mea existenţă le emite pentru a nu întreţine starea anostă a neuronului meu. Deci dragii mei, care e rostul nostru pe pământ? Glumesc, nu mă gândeam la asta deşi e o idee ce merge la rândul ei mărunţită. De fapt mă gândeam şi încercam să găsesc cea mai mare revelaţie pe care o poate avea omul pe de-alungul vieţii lui aşa, aceea “sudden realization” (vorba filmului) pe care o are un om în cursul vieţii în urma căreia vede lucrurile cu alţi ochi, tratează oamenii de la alt nivel ca până atunci şi valorifică lucrurile din jurul său diferit. Şi ele sunt multe…sunt convinsă…însă mă gândeam care ar fi the great one şi cam în ce perioadă a vieţii lui apare. Ok înţeleg, lucrurile variază de la om la om de la cultură la cultură şi cu siguranţă n-am găsit-o încă pe cea pe care o caut aşa că o să o analizez pe prima care mi-a venit în minte zilele astea. Eu cred că lumea unui individ se zguduie, mai mult sau mai puţin, în momentul în care realizează că nu este cu nimic special faţă de restul oamenilor din jurul său. Nu mă înţelegeţi greşit, toţi suntem diferiţi între noi, însă trebuie să recunoaştem că la un moment dat, dacă nu întreaga viaţă, toţi am trăit cu impresia că suntem speciali, că existăm cu un scop bine determinat, că nu trăim o viaţă de rând şi mai mult că nouă nu ni s-ar putea întâmpla anumite lucruri (fie vb între noi, rele). Şi iată omul aflat în deplină încredere în ceea ce este şi/sau ce poate deveni, înfipt în convingerile sale, stăruind în ideea de unicitate în vastul spaţiu pământesc, îşi frânge aripile de cele mai multe ori subit în acest zbor banal bombardat cu probleme, decepţii, suferinţe, poveşti triste poveşti pe care el omul le auzise de mai multe ori de la alţii la fel ca el, care nu credeau că pot trece prin asta. Şi nici măcar necazul nu-l face diferit.
Şi totuşi oameni speciali există, sunt câţiva care au depăşit ideea de concept a gândirii lor făuritoare de nemaivăzut, s-au desprins de plebe şi şi-au depăşit condiţia, au creat ceva care i-a făcut speciali. Unii s-au simţit speciali pentru o clipă, unii pentru un timp, alţii au rămas speciali. Şi cert e că momente avem cu toţii când pentru cineva sau pentru noi înşine devenim speciali şi asta ne face fericiţi. Fericiţi că ieşim din banalitate, fericiţi că suntem superiori, că ieşim în evidenţă, că nu suntem ca restu'. Însă dacă te întorci o clipă şi priveşti lucrurile cu sens prin simplul fapt că ne dorim să fim speciali şi facem totul ca să fim diferiţi, suntem exact ca alte milioane de oameni care îşi doresc sau fac asta. Şi asta ne face nefericiţi, mai ales că unii pot şi alţii nu.
Dar nu renunţăm la idée şi nu vrem să ieşim din tiparul majoritar, poate că voinţa ne face pe toţi speciali, şi prin urmare cu nimic deosebiţi, dar continuăm să trăim drama omului de rând până la următoarea revelaţie, sunt şi eu aici la fel ca tine şi ca noi toţi, nu excelez prin nimic şi nu mă deosebesc ca individ, faptele nu mă ocolesc şi nici eu pe ele, îmi doresc lucruri speciale şi oameni speciali în jurul meu, însă ceea ce aduc eu nou gândurilor mele, este că nimic nu e special decât dacă îl facem noi să fie special pentru noi şi că important e nu să fii cât mai special, ci să ai cât mai mulţi oameni în ochii cărora să fii special şi pe care să-i vezi tu speciali. Şi dacă ne gândim pentru cât timp ajungem la altă revelaţie, pe care o are omul spre sfârşitul vieţii când se întreabă “ce am făcut la viaţa mea” dar asta e altă poveste.
Fiecare interpretează revelaţia asta cum vrea sau cum poate, unii poate o ocolesc, alţii poate nu au parte de ea, aşa că fără să ne mai punem întrebări şi să ne batem capul…let s make the best of it…..let s make it as special as it gets !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*