Câţi dintre noi nu s-au aflat într-o relaţie de acest tip? “Nici cu tine, nici fără tine”.

Cu alte cuvinte, nu ştiu sigur dacă te vreau lângă mine, dar ştiu că nu vreau nici să pleci, aşa că mai bine rămâi te rog în stand-by până mă hotărăsc eu. Până când găsesc pe cineva mai bun, de fapt.

Povestea e una comună: v-aţi văzut, v-aţi plăcut, aţi cinat împreună de câteva ori, chiar ai prins dimineţi la el acasă, aveţi flirturile voastre ocazionale pe chatul de facebook sau whatsapp şi glumele cu subînţeles care vă fac pe amândoi să zâmbiţi, dar cumva parcă lucrurile acestea nu îţi mai sunt de ajuns. Îţi doreşti mai mult. Ţi-ai dori să ai pe cineva care să îţi fie alături atunci când ai nevoie şi nu doar când îşi aminteşte de tine, pe cineva căruia să îi poţi împărtăşi problemele tale şi nu doar momentele de bucurie. Ce faci când dă bir cu fugiţii în momentele în care ai nevoie de sprijinul lui, când nu îţi oferă tot ceea ce îţi doreşti din punct de vedere emoţional? Cum să nu mai simţi gustul amar al tăcerii sale când încerci să aduci vorba de viitor, când vrei să vorbeşti despre sentimente? Cum faci să spargi zidul pe care l-a construit între voi, de unde să găseşti putere să lupţi pentru amândoi, când vezi că incursiunile tale în universul său interior se lovesc de o indiferenţă care doare?

Cred că soluţia a fost la îndemână încă de la început: ar trebui să fugim unde vedem cu ochii şi cât ne ţin picioarele atunci când ne trezim prinşi într-o asemenea situaţie. Cred că merităm cu toţii, bărbaţi sau femei, să fim regizorii propriei noastre vieţi şi nu doar actori pe scena ei şi totodată suntem înzestraţi fiecare dintre noi cu puterea de a ne scrie propria poveste. Iar atunci când ne complăcem într-o situaţie în care aşteptăm ca celălalt să ia o hotărâre în numele nostru, atunci când aşteptăm de fapt să hotărască dacă suntem sau nu destul de buni pentru a face parte din viaţa sa, renunţăm la dreptul de a fi conducători asupra destinului nostru. Uităm că suntem propriii noştri stăpâni, aşa că îi înmânăm de bunăvoie pixul şi hârtia pentru a ne scrie chiar el finalul. Şi de cele mai multe ori acesta nu va fi cel pe care ni-l dorim sau întârzie să apară.

Teama de singurătate, slăbiciune, neputinţă, respect scăzut de sine sau poate dorinţa de a simţi că trăim alături de un om care azi ne spune „da”, iar mâine „nu” – care sunt motivele care ne fac să ne implicăm în relaţii bolnavicioase? Am ajuns la concluzia că cei care îşi fac un obicei din a se implica în astfel de relaţii disfuncţionale au tendinţa de a alege fix lucrurile care le fac cel mai mare rău şi oamenii care se dovedesc a fi cei mai nocivi pentru mintea şi sufletul lor. Cred că nici dacă şi-ar izbi fruntea de un semn care strigă tare: „Atenţie! Pericol dureri de inimă!” sau „Fereşte-te, TOXIC!” scris mare, cu roşu, tot nu ar ocoli primejdia care li se arată în cale, pentru că suferă de ceea ce numesc eu „ sindronul salvatorului”: cred, trebuie să îndure, să sufere, să lupte pentru a-l salva pe celălalt şi a primi drept răsplată iubirea.

Iubirea, care capătă în mintea lor o imagine distorsionată. Oamenii prinşi în astfel de relaţii toxice, bolnăvicioase, uită că lucruri ca dragostea, atenţia, grija, valorează ceva numai atunci când ni se oferă. Ele nu trebuie câştigate, nu este nevoie să pornim războaie pentru ele, căci atunci când lupţi pentru a le dobândi, sfărâmi de unul singur însăşi esenţa lor, aceea de a fi oferite dezinteresat de către un suflet altuia. Ei uită, de fapt, că suntem valoroşi fiecare în parte, că existenţa noastră înseamnă ceva şi nu avem nevoie de cineva alături care să ne confere un plus de valoare. Uită că merită dragoste şi afecţiune şi nu ştie să se aprecieze pe sine altfel decât pe scara atenţiei pe care o primesc din partea altora.

Dacă te afli şi tu într-o astfel de situaţie, află că problema este la tine. Poate că nu îţi va plăcea să auzi asta, dar nu poţi da vina pe nimeni pentru lucrurile care nu merg bine în viaţa ta, când tu eşti dumnezeul propriei tale existențe. De ce cele mai multe ori problema nu se află la cel nehotărât, la cel care te caută doar atunci când are nevoie de tine şi uită de tine până la următorul moment în care va avea nevoie ca cineva să îi alimenteze ego-ul, ci poate fi găsită chiar la acela care aşteaptă; cum ar zice înţelepciunea populară, prost nu e acela care cere, ci acela care dă. Cauza cercului vicios în care te învârți nu sunt oamenii din jurul tău, ci tu pentru că îi atragi şi îi tolerezi acolo.

Data viitoare când vei aştepta să te sune, gândeşte-te bine dacă aşa vrei să îţi trăieşti viaţa: într-o continuă aşteptare. Gândeşte-te bine dacă atât valorezi: cât un jucător ţinut pe banca de rezerve şi uitat acolo până când e nevoie de el. Adu-ţi aminte că valorezi în ochii altora cât valorezi în proprii tăi ochi, iar dacă tu nu ai încredere în tine că poţi fi „omul meciului, atunci el/ea te va uita în clipa în care va găsi pe cineva nu atât de disponibil pe cât eşti tu.

Încetează să îţi mai autosabotezi propria viaţă!

Încetează să-ţi iroseşti timpul cu pseudo-iubiri sortite eşecului!

Încetează să îi mai înzestrezi pe oameni în mintea ta cu calităţi pe care nu le au!

Încetează să îi mai aştepţi pe alţii ca să îţi schimbe viaţa, fă-o chiar tu!

Încetează să le mai ceri altora să te facă fericit, fă-o chiar tu!

Încetează să le mai găseşti scuze atunci când te rănesc!

Recunoaşte-ţi ţie însuţi ca nu le cauţi lor explicaţii, ci ţie. Îţi doreşti cu disperare să ai la îndemână pretexte prin care să-ţi justifici incapacitatea de a ieşi dintr-o situaţie care te face să suferi, prin care să îngropi vinovăţia de a avea atât de puţină încredere în tine.

Încetează să te mai minţi singur!

Oamenii care vor să îţi fie alături vor fi acolo şi fără să le ceri asta. Cei care te iubesc îţi vor oferi iubire fără ca tu să lupţi pentru ea, iar cei cărora le pasă te vor face să simţi asta. Dacă nu îţi oferă nimic, înseamnă că nu au nimic pentru tine. Fără explicaţii suplimentare!

Încetează să fii laș, acceptă realitatea! Şi ia astăzi o decizie gândindu-te la viitorul tău.

sursa: http://jurnalulevei.ro/