Postare dedicată celei care mi-a trimis un email cu subiectul "colaborare" și care, deosebit de afectată de postările mele repetate cu anti-practici păgâne, mai exact dupa citirea acesteia: http://www.iubiresilumina.com/2014/08/acupunctura-homeopatia-radiestezia.html,
simțindu-și periclitată tema blogului ce-l deține, mi-a cerut să încetăm această colaborare, ștergându-mi linkul de pe blogul ei, ce făcea trimitere către blogul meu, iar eu să-l şterg pe al ei.
După cum ai observat, m-am conformat imediat, însă, draga mea, NICIODATĂ nu mă vei putea opri să spun adevarul trăit și experimentat de mine pe propria piele. Și DA, și de acum încolo voi posta articole anti, anti, anti (repetat ca și tine acest cuvânt, de 3 ori).
Iubirea și lumina ce le propovăduiesc aici în spațiul meu virtual, nu au nicio legatură cu ceea ce încerci să promovezi tu! Aici este casa mea și ca fiecare om, îmi amenajez casa după bunul plac și după ceea ce mă reprezintă. Cine vrea să mă viziteze și rezonează cu ceea ce postez, o poate face direct, prin google, nicidecum prin amalgamul de bloguri de pe blogul tău, unde dealtfel mă regăseam și eu.
După cum ai observat, m-am conformat imediat, însă, draga mea, NICIODATĂ nu mă vei putea opri să spun adevarul trăit și experimentat de mine pe propria piele. Și DA, și de acum încolo voi posta articole anti, anti, anti (repetat ca și tine acest cuvânt, de 3 ori).
Iubirea și lumina ce le propovăduiesc aici în spațiul meu virtual, nu au nicio legatură cu ceea ce încerci să promovezi tu! Aici este casa mea și ca fiecare om, îmi amenajez casa după bunul plac și după ceea ce mă reprezintă. Cine vrea să mă viziteze și rezonează cu ceea ce postez, o poate face direct, prin google, nicidecum prin amalgamul de bloguri de pe blogul tău, unde dealtfel mă regăseam și eu.
Pace îți doresc să ai, în suflet și în gând. Cu iubire și lumină, Daniela.
Am preferat întotdeauna adevărul spus "verde în faţă", necosmetizat, indiferent cât de mult doare. L-am spus şi am pretenţia să mi se spună chiar dacă mă doboară. În final mă ridic la loc.
Este întotdeauna preferabil unei minciuni sau şuşotelilor spuse pe la colţuri. Am învăţat acest lucru din copilărie când, de frică să nu fiu certată, "omiteam" să spun părinţilor mai ales ce mergea rău la grădiniţă/şcoală.
Partea proastă e că tot aflau... aveam un noroc "chior" să se întâlnească pe stradă cu învăţătoarea/ profesoara şi să "afle". Şi ieşea mai rău, fiindcă nu spusesem la timp. Aşa că, de atunci am decretat: mai bine să-l spui cu prima ocazie.
Nu ştiu de ce oamenilor le este frică să-l spună şi să-l audă? De ce nu recunosc lucruri care ar putea însemna ceva, care ar putea schimba totul. E grav să nu spui ce nu-ţi place la omul cu care îţi împarţi viaţa şi să te afunzi în minciună. E grav să nu spui ce nu-ţi place la oamenii de care eşti înconjurat, cunoştinţe sau prieteni (prea puţini).
În orice relaţie trebuie să existe sinceritate, fără ea nu ajungi nicăieri. De ce trebuie să te prefaci că nu te rănesc faptele şi vorbele celor din jur, că nu te doare? Ideal e să nu dai cu bumerangul (deşi cam acesta e stilul meu), dar să spui totuşi tot ceea ce te nemulţumeşte. N-ai de unde să ştii, poate reuşeşti să schimbi ceva în bine.
Pe unii îi vei pierde şi vei ajunge la concluzia că oricum ţi-ai pierdut timpul investind în ei. Dar unii (câţiva, cei care contează) vor rămâne. Alături de tine. Şi vor avea, la rândul lor, curajul să-ţi spună adevărul despre tine, despre greşelile tale, despre ce trebuie să corectezi.
Cu siguranţă niciunul dintre noi nu este perfect şi are nevoie din când în când de "palma" care să-l trezească la realitate.
Când vine vorba de prietenie, oamenii au impresia că discuţiile jenante trebuie evitate şi că trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem. Eu nu am reuşit să duc până la capăt o astfel de prietenie. Care, în final, se bazează pe minciuni.
Eu cred în prietenia bazată pe altruism, sinceritate, comunicare maximă, pe săritul în ajutor la nevoie, pe luarea de atitudine în public în cazul în care prietenii sunt "atacaţi". Fără să-mi fie frică că voi fi bârfită sau trădată. Şi aş vrea să primesc acelaşi lucru în schimb. Aş vrea să ştiu că există oameni care să sară şi ei "la bătaie" pentru mine.
Prietenia are căutare încă în zilele noastre tocmai din cauză că este atât de rară. Câţi dintre noi se pot lăuda că au măcar un prieten adevărat? Unul singur! Ar fi de ajuns.
E o virtute să poţi spune adevărul în zilele noastre. Dar trebuie să înveţi să o faci în aşa fel încât să nu-l "dărâmi" de tot pe celălalt. Le poţi zâmbi duşmanilor la nevoie, poţi evita conflicte, dar nu poţi avea prieteni adevăraţi dacă nu eşti sincer cu ei.
Este întotdeauna preferabil unei minciuni sau şuşotelilor spuse pe la colţuri. Am învăţat acest lucru din copilărie când, de frică să nu fiu certată, "omiteam" să spun părinţilor mai ales ce mergea rău la grădiniţă/şcoală.
Partea proastă e că tot aflau... aveam un noroc "chior" să se întâlnească pe stradă cu învăţătoarea/ profesoara şi să "afle". Şi ieşea mai rău, fiindcă nu spusesem la timp. Aşa că, de atunci am decretat: mai bine să-l spui cu prima ocazie.
Nu ştiu de ce oamenilor le este frică să-l spună şi să-l audă? De ce nu recunosc lucruri care ar putea însemna ceva, care ar putea schimba totul. E grav să nu spui ce nu-ţi place la omul cu care îţi împarţi viaţa şi să te afunzi în minciună. E grav să nu spui ce nu-ţi place la oamenii de care eşti înconjurat, cunoştinţe sau prieteni (prea puţini).
În orice relaţie trebuie să existe sinceritate, fără ea nu ajungi nicăieri. De ce trebuie să te prefaci că nu te rănesc faptele şi vorbele celor din jur, că nu te doare? Ideal e să nu dai cu bumerangul (deşi cam acesta e stilul meu), dar să spui totuşi tot ceea ce te nemulţumeşte. N-ai de unde să ştii, poate reuşeşti să schimbi ceva în bine.
Pe unii îi vei pierde şi vei ajunge la concluzia că oricum ţi-ai pierdut timpul investind în ei. Dar unii (câţiva, cei care contează) vor rămâne. Alături de tine. Şi vor avea, la rândul lor, curajul să-ţi spună adevărul despre tine, despre greşelile tale, despre ce trebuie să corectezi.
Cu siguranţă niciunul dintre noi nu este perfect şi are nevoie din când în când de "palma" care să-l trezească la realitate.
Când vine vorba de prietenie, oamenii au impresia că discuţiile jenante trebuie evitate şi că trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem. Eu nu am reuşit să duc până la capăt o astfel de prietenie. Care, în final, se bazează pe minciuni.
Eu cred în prietenia bazată pe altruism, sinceritate, comunicare maximă, pe săritul în ajutor la nevoie, pe luarea de atitudine în public în cazul în care prietenii sunt "atacaţi". Fără să-mi fie frică că voi fi bârfită sau trădată. Şi aş vrea să primesc acelaşi lucru în schimb. Aş vrea să ştiu că există oameni care să sară şi ei "la bătaie" pentru mine.
Prietenia are căutare încă în zilele noastre tocmai din cauză că este atât de rară. Câţi dintre noi se pot lăuda că au măcar un prieten adevărat? Unul singur! Ar fi de ajuns.
E o virtute să poţi spune adevărul în zilele noastre. Dar trebuie să înveţi să o faci în aşa fel încât să nu-l "dărâmi" de tot pe celălalt. Le poţi zâmbi duşmanilor la nevoie, poţi evita conflicte, dar nu poţi avea prieteni adevăraţi dacă nu eşti sincer cu ei.
"De ce să eziţi? Riscă! Riscă totul! Nu te mai lua după alţii, după vorbele lor. Fă lucrul cel mai greu de pe acest pământ. Îndrăzneşte să fii tu însuţi. Înfruntă adevărul." (Katherine Mansfield)
sursa: http://smartwoman.hotnews.ro/
Cel care insulta si cel care se simte insultat sunt de fapt o singura realitate.
RăspundețiȘtergereNu pe tine te-a insultat persoana respectiva, ci pe sine.
E alegerea ei, nu a ta.
Ce rost are sa te simti afectata in aceste conditii ?
Daca Dumnezeu o accepta bucuros, de ce sa te preocupe pe tine...
Poate ca aceasta este functia pe care vrea existenta ca ea sa o indeplineasca.
Fiecare persoana isi aduce propria perspectiva unica pentru fiecare eveniment aparut in viata lor personala, iar aceste evenimente pot fi vizualizate din punctul de vedere al unei victime sau ca un proces de invatare si o crestere pretioasa a experientei, care se adauga punctelor forte si abilitatilor castigate.
Acesta este modul in care se onoreaza liberul arbitru.
Daca o persoana alege sa priveasca la evenimentele din viata ei considerandu-se o victima, atunci viata ii va da mai mult din ceea ce doreste sa experimenteze.
Pe de alta parte, daca o persoana alege sa priveasca la evenimentele din viata ei dintr-o perspectiva inalta, va invata lectii valoroase si va castiga, viata va reflecta inapoi spre ea tot ceea ce a exprimat in recunostinta.
Intotdeauna vor există oameni care vor fi inverșunați împotriva ta.
Nu te-au văzut vreodată, nu au citit nicio postare de-a ta, nu te-au ascultat niciodată, nu ştiu ce faci şi totuşi sunt cu înverşunare împotriva ta.
Uneori este surprinzător.
Chiar şi pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi.
Ei nu te-au văzut vreodată.
Dacă te-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă tine ....
Ceea ce nu inteleg multi dintre noi este faptul ca, Dumnezeu nu ne dă oamenii pe care îi vrem.
El ne dă oamenii de care avem NEVOIE… ca să ne ajute, să ne rănească, să ne înșele, să ne părăsească, să ne iubească şi să ne transforme în persoana care am fost destinaţi să fim !
Momentele minunate din viaţa noastră nu depind deloc de timpul sau locul în care se întâmplă ... ci numai de persoanele care ne însoțesc ...
Stii ce esti ?
Esti un manuscris al unei scrisori divine,
Esti oglinda care reflecta o fata zeiasca.
Acest univers nu este in afara ta.
Priveste in tine;
tot ceea ce vrei sa fii
Esti.
(Rumi)
Draga mea, Nu mă simt deloc afectată de această persoană, am vrut doar să îi aduc la cunoștință că nu-mi voi schimba felul de a posta aici pe blog. Evenimentele din viața mea nu m-au descurajat deloc, cu atât mai puțin cei care, așa cum bine zici, nu mă cunosc și dacă m-ar întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine ca pe lângă un om necunoscut. Nu identitatea mea contează aici ci trăirile mele și ceea ce pot transmite ca suflet, mai departe. Fiecare experiență trăită de mine mi-a dat și lecția necesară și totodată puterea de a înfrunta toate "răutățile" din jurul meu. Dar mai ales, cum bine se spune, "încercările noastre nu doar câștigă pentru noi bogății spirituale, ci ne păstrează puternici, curați, ne mențin. Când ne punem încrederea în Domnul, El face ca încercările noastre să producă în noi o credință mai scumpă decât aurul: "Pentru că încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Iisus Hristos" Dumnezeu îngăduie să fim încercați în fel și chip, care este rostul? Ca să fim curățiți și albiți".
ȘtergereÎți mulțumesc și pentru acest comentariu și te aștept cu drag și de acum încolo.
Daniela