Nu suntem răi, suntem doar neștiutori!

"Iubirea e natura noastră, e adevărul care se ascunde în spatele percepțiilor mentale și al fricilor noastre"

 

Doctorul David Hawkins spune că principala problemă a minții umane este ”inocența” ei, care-o predispune la programare negativă, indiferent de vârstă. Copilul inocent din noi rămâne viu în mintea însăși, de aceea, cum tot Hawkins spune, ”nu suntem răi, suntem doar neștiutori”! În primul rând, suntem inconștienți de inocența noastră, deși ea se manifestă evident în unele dintre cele mai banale situații de viață. Suntem creduli peste măsură, așa încât e îndeajuns ca cineva să ne spună că n-am făcut un lucru prea bine pentru a ne trezi în cea mai neagră stare interioară posibilă; unii se simt triști, alții furioși, alții inadecvați, dar cu toții ”credem” instantaneu că e ceva ”rău” acolo, afară, că răul vine de la celălalt, când răul se declanșează evident tocmai prin credința noastră că el există. Am observat în ultimul timp la mulți oameni cât de mare e frica de ”rău”, frica de ură, frica de violență, frica de agresivitate, frica de a fi respins, frica de a nu fi prețuit, frica de a nu fi apreciat și, în spatele tuturor fricilor, se ivește o singură frică; frica de a nu fi iubit. Ascunsă și mai adânc în noi, undeva, dincolo de frica de a nu fi iubiți, e frica de a nu iubi. Sigur că lumea confirmă adesea cele mai mari dintre spaimele noastre. Lumea e ca o oglindă uriașă a minții și a sufletului, care pare să manifeste toată ostilitatea noastră ascunsă, toată indiferența, cruzimea și dezmățul urâtului, ce brăzdează experiența vieții. ”Toți nutrim, în secret, teama că suntem proști, urâți, ratați, și imposibil de iubit”, scrie David Hawkins în cartea sa, ”Letting Go – Calea Renunțării”(ED. Cratea Daath).

Această percepție secretă a noastră, a oricăruia dintre noi (și trebuie să știți că adesea nu veți găsi oameni mai neîncrezători în calitățile lor decât aceia care au reușit lucruri imposibile pentru majoritatea oamenilor în această viață), este inconștientă și de aceea e proiectată în lume, ca frică de rău, de ură, de agresivitatea celorlalți. Din pricina acestei proiecții, atragem în experiența vieții noastre persoane, situații și probleme, care ne confirmă viziunea. Nu vorbesc aici și acum despre momentele în care vedem pe cineva manifestându-se agresiv, cu ură sau despre momentul în care auzim despre o poveste de viață, despre răutate și violență. Proiecția este identificabilă în emoția pe care noi o trăim în relația cu experiența, cu situația, cu problema, cu omul de lângă noi. Emoția, ce se ridică la suprafața conștiinței, o trăim chiar noi, îi gustăm toată toxicitatea și, mai ales, nu ne putem sustrage ei sub nici o formă, e semnul că proiectăm umbra noastră undeva, în lume, dar nu suntem conștienți de asta. Frica de ura altuia e frica de a ne vedea ura de sine. Frica de răul din afară e frica de răul din noi, pe care ne străduim teribil să-l reprimăm, să-l ascundem, să-l negăm. Frica de a nu fi iubiți de altul e frica teribilă de a accepta că noi nu iubim. Frica de a simți că noi suntem aceia care nu iubim e așa de mare încât cei mai mulți oameni preferă să rămână inconștienți cu privire la răul din mintea lor, în pofida nenumăratelor efecte secundare ale acestei atitudini. Ei depun o energie fantastică să țină umbra ascunsă, să țină răul lăuntric reprimat, continuă să-l vadă în lume și, prin aceasta, rămân ”neștiutori”, inconștienți și incapabili să atragă în viețile lor iubirea reciprocă, precum și să înțeleagă adevărata natură a iubirii. E important să știm că relațiile tensionate cu oameni apropiați, gen relațiile dintre părinți și copii, dintre bărbați și femei, care s-au iubit cândva, dintre foști prieteni, orice relație în care vedem răutatea, țâșnind violent și zdrobindu-ne sufletul, ne dăruiește oportunitatea de a ne întreba dacă nu cumva e un rău în noi înșine, o umbră, pe care o putem vindeca acceptând-o, recunoscând-o și apoi schimbându-ne percepțiile. ”Oare mă iubesc pe mine?”. Oare înțeleg inconștiența acestui om și pot simți compasiune pentru răul pe care-l manifestă? Ce aș putea face să simt un strop de milă, un strop de iertare, un strop de acceptare față de acest om.  A accepta că alții, prin răutatea lor, ne pot arăta umbra propriei răutăți, că alții, prin inconștiența lor, ne pot da indicii despre propria inconștiență e un pas uriaș spre vindecarea sinelui, spre integrarea părților noastre întunecate, care așteaptă ”să înțelegem” și să ne manifestăm bunătatea și frumusețea sufletească. Frumusețea este în natura ființei, a sufletului, dar mintea noastră a creat percepții opuse, greșite, a creat răul, l-a gândit și de aceea suntem prizonieri ai percepțiilor noastre, care ne întunecă mintea și ne împiedică să știm că noi suntem iubire, noi iubim și suntem întotdeauna iubiți. Iubirea e natura noastră, e adevărul care se ascunde în spatele percepțiilor mentale și al fricilor noastre.

de Maria Timuc