marți, 21 octombrie 2014

Dragostea și ale ei miracole


Dragostea. O găsim în diferite forme, în diferiţi oameni, în anumite suflete. Dragostea este tot ce avem mai de preţ pe această lume. Ea înfrumuseţează inimi, chipuri, gânduri, înnobilează spiritul, renaşte în noi speranţă şi emoţie. Este singura care nu ţine cont nici de diferenţe, nici de păreri şi nici de judecăţi. Pur şi simplu se naşte în interiorul nostru şi cu fiecare zi se dezvoltă asemeni unui mugur, înflorind frumos, surprinzător, colorându-ne spiritul, parfumând-ul cu iubire. Este un sentiment atât de cuprinzător şi puternic, încât te face să te simţi unic, special, încrezător. 

Nu trebuie să o pierdem indiferent de câte motive roiesc în jurul nostru, indiferent câte piedici sau obstacole intervin între noi şi oamenii pe care îi iubim. Dragostea, ca orice sentiment trăit de om, nu este perfectă. Atunci când nu este împărtăşită ne poate smulge lacrimi, ne poate trimite dezamăgiri, ne poate desfiinţa vise, dar niciodată nu o să poată şterge amintirea cuiva pe care l-ai iubit. Dragostea, trezeşte în sufletul nostru cele mai ascunse emoţii, maschează defecte, accentuează calităţi, ne transformă în oameni mai buni, mai calmi, mai blânzi, mai răbdători, mai iubitori. Ne simţim protejaţi, mai puţin singuri, iubiţi şi asta ne dă puterea de a merge mai departe, indiferent de cât de greu este drumul. 

Dragostea are mii de definiţii dar este în sine o ecuaţie a cărei necunoscută a rămas şi până în ziua de astăzi un mister. Uneori ne lasă să o aşteptăm făcându-ne să tânjim după ea, alteori ne loveşte pe neaşteptate şi ne trezim îndrăgostiţi până peste cap. 

Dar, în final, dragostea este acel sentiment care nu-i poate lipsi omului, pe care oricine l-a cunoscut, pe care oricine l-a blamat, l-a renegat, l-a simţit. Dragostea este cea care ne lipseşte uneori pentru a ajunge la starea de fericire absolută la care visam dintotdeauna. 

Îmi place să cred că dragostea este cea care a contribuit la starea mea actuală, la persoana care sunt astăzi, la conturarea caracterului meu. Am iubit şi iubesc fără limită persoane dragi mie, dar şi persoane pe care de-abia le cunosc. Mă îndrăgostesc în fiecare zi de gesturile soțului meu, de blândeţea oamenilor, de bunătatea şi de frumuseţea sufletelor pe care le întâlnesc, fără să mă limitez în a simţi, în a le spune deschis, sincer că îi iubesc pur şi simplu. Şi sentimentul de iubire reciprocă pur şi simplu mă înalţă, mă schimbă complet. Nu mai simt teamă, nu mai simt singurătate sau răceală. Simt doar căldura cu care mă înconjoară, iubirea lor, înţelegerea şi suportul pe care ştiu că pot conta întotdeauna. Iubirea nu are limite, nu este condiţionată de nimic. Poţi simţi iubire atât pentru persoane cât şi pentru animale. Şi asta fiindcă sufletul tău poate cunoaşte o astfel de mărinimie, o astfel de iubire fragmentată în mici doze destinată fiecărui suflet care trece prin viaţa ta. Iubirea este atât de multă, atât de mare încât este suficientă pentru toţi. Iubirea este cea care ne salvează, cea care ne ridică, cea care ne înalţă şi ne învaţă să zburăm departe de temeri, de gânduri negative, de tot ce ne reţine, de tot ce ne blochează. Nimic nu ne reţine în a ne arăta iubirea, în a o simţi. Doar că, câteodată, omul uită să iubească sau din teamă de a fi rănit renunţă la ea înainte să-i cunoască mângâierea. Îmi place să cred că încă mai există iubire necondiţionată, oferită din inimă, cu drag. Îmi place să cred că oricât de dezamăgitoare ar fi uneori, merită să ne încredem totuşi în puterea şi în frumuseţea ei. Îmi place să cred că dragostea merită orice, oricât, oricum, oricând. Dragostea este miracolul nostru de zi cu zi, cu care am fost binecuvântaţi. Suntem datori să iubim şi să primim iubire. Ce ne costă? Ce ne reţine? În final, vom constata că nimic, în afară de noi. Noi, oamenii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...