marți, 7 octombrie 2014

Există false prejudecăţi legate de faptul că noi, femeile, suntem foarte greu de mulţumit...

Că visăm prinţi bogaţi şi frumoşi, care să ne asigure vieţi perfecte. Că doar cadourile scumpe şi vacanţele petrecute în resorturi de lux, aflate în locaţii exotice, ne fac fericite. Dar acestea sunt doar mituri.


Pentru că noi ne dorim doar siguranţa iubirii. O inimă caldă şi primitoare, care să devină universul nostru, o inimă în care să ne simţim în siguranţă.

Ne dorim protecţia braţelor puternice şi primitoare ale omului iubit. Ne dorim să ne dăruim lui, cu tot ce avem mai bun, să îl îngrijim, să îl răsfăţăm, să îl susţinem, să îl iubim.

Ne dorim să ne fie înţeleasă nevoia de a ne izola uneori, cu înfrângerile noastre, cu visurile noastre, cu lacrimile noastre…

Să nu ne fie luate în derâdere plăcerile, nevoia noastră de momente romantice, străduinţa noastră de a menţine iubirea vie.

Ne dorim ca omul iubit să fie atent cu noi… să ne privească duios, să ne vorbească blând, să ne atingă doar cu dragoste. Ne dorim să nu fim lăsate niciodată să ne simţim îmbătrânite, nedorite sau neiubite…

Avem nevoie să fim alintate, să plângem de fericire şi să râdem în hohote.

Ne dorim să fim ascultate, să fim înţelese atunci când suntem capricioase, să fim încurajate atunci când ne pierdem încrederea în noi.

Ne dorim ca omul iubit să preţuiască momentele frumoase pe care încercăm să i le oferim. Să ne fie apreciate eforturile de a menţine o casă îngrijită şi dragostea pe care o punem în fiecare prăjitură pe care o gătim şi în fiecare cină.

Ne fac fericite cele mai neînsemnate nimicuri.

Ne fac fericite gesturile mici, dar făcute cu suflet. Ne fac fericite atenţia, zâmbetele şi complimentele sincere.

Tânjim după apropiere, ne dorim să fim văzute, să fim admirate. Fiindcă noi suntem alături de omul iubit doar din dragoste şi nu vrem să transformăm iubirea într-o datorie.

Ne dăruim neobosit bărbaţilor noştri, copleşidu-i cu atenţie, cu căldură şi cu iubire. Dar ei uită că nevoile noastre înseamnă mai mult decât „te iubesc-uri” declarate rar, decât îmbrăţişările de bun găsit sau de bun rămas, decât mângâierile din momentele pasionale de dragoste.

Ne fac fericite calineriile din dimineţile lungi de weekend. Ne fac fericite florile dăruite pur şi simplu, fără nicio ocazie.

Ne fac fericite schimbările spontane de program, când ni se propune să lăsăm tot ce avem de făcut şi să mergem să ne plimbăm prin parc, sau poate să vedem un film.

Ne fac fericite bileţelele lăsate pe pernă, pe uşă, sau ascunse undeva în geantă, cu un „te iubesc!” scris în grabă.

Ne fac fericite mesajele şi apelurile neaşteptate, în care să ni se spună: „Doar îmi era dor de tine!”

Ne fac fericite acele momente în care ne putem refugia în braţele iubiţilor noştri, acolo unde ne simţim protejate de toate relele lumii, acolo unde ne simţim iubite.

Ne face fericite orice ne surprinde, o cină în oraş, o ieşire la munte, orice dovedeşte că omul iubit îşi doreşte să petreacă timp alături de noi şi să ne răsfeţe.

Ne fac fericite sărutările furate în grabă, interesul faţă de durerile şi de temerile noastre.

Ne fac fericite toate momentele romantice, în care simţim că suntem iubite şi dorite.

Atâtea nimicuri ne fac fericite… şi toate acestea au în comun un singur lucru: iubirea.

de 
Irina Binder 

2 comentarii:

  1. Felul în care descrii ceea ce cu siguranță Îți dorești rezonează cu sufletul tău cu inima ta eu așa am simțit și suna firesc are o curgere naturala. Eu pot spune dintr-o perspectiva în acord cu imaginea de ansamblu ca exista în descrierea ta foarte multe tipare de hrănire, poate reusesti sa ajungi sa te raportezi la tine din interior nu din exterior si sa te iubești tu pe tine cu adevărat și apoi sa experimentezi iubirea care vine ca o încununare a tot ceea ce ești! Namaste! (Divinitatea din mine saluta divinitatea din tine) P.S. nimic nu este întâmplător!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aşa este Sorin, descrierea făcută de autoarea acestui text, rezonează şi cu mine...de fapt toate postările mele de zi cu zi au câte o picătură din ceea ce mă reprezintă. Şi nu sunt deloc tipare de hrănire pentru mine ci doar, picături de iubire şi lumină pentru sufletele însetate ce îmi calcă pragul virtual.
    Din fericire pentru mine, am alături un astfel de om care mă iubeşte, (şi eu pe el) pentru ceea ce sunt...şi totul curge natural.

    Pace să ai în suflet şi în gând.
    Cu drag, Daniela.

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...