vineri, 17 octombrie 2014

Femeia deghizată şi femeia autentică


Am avut odată ocazia să interacţionez cu pacientele dintr-un spital de psihiatrie. Îmi amintesc limpede şi în detaliu când priveam o tânără pacientă care venea senină spre mine. Mi-a mângâiat părul într-o admiraţie sinceră şi m-a rugat să o dau cu rimel. Atunci, observându-i comportamentul ulterior, am văzut pentru prima dată pe cineva care a făcut asta doar pentru sine.

S-a privit încântată în oglindă, după care şi-a luat un măr şi s-a aşezat în pat privind în gol. Nu avea acea sete de a ieşi din comun, de a-şi purta podoaba printre ceilalţi, de a se hrăni cu aprecieri. Îi era de ajuns propria încântare.

În amintirea acestei experienţe dezvolt ideea şi observ parada zilnică a femeii de a-şi acoperi goliciunea, deghizând ceea ce este în decoruri menite să creeze miraje, să seducă şi să alimenteze iluzia superiorităţii unei frumuseţi neresimțite pe dinăuntru. Există adesea printre femei decizia de a renunţa la o petrecere din cauza lipsei unei toalete care să o facă să se simtă frumoasă, fiind dependentă de altfel de aceasta.

Deşi spunem că o facem pentru noi însene, am observat pe propria-mi piele dezamăgirea (trezirea din amăgire) ignorării podoabelor sau schimbărilor mele estetice.

Bărbatul atras de o femeie, va fi la fel de încântat şi de rochia roşie, mulată şi de pijamalele cu ursuleţ, de chipul fardat şi de obrajii boţiţi de pernă, căci pasiunea puternică este sau nu este, ea nu poate fi mascată.

Însă da, o femeie deghizată mereu va atrage un bărbat deghizat.

Toaleta ţine locul unui ecran pe care să fie afişat mesajul clar: sunt atrăgătoare/te doresc, precum muţii, căci devenim mute în faţa propriilor forţe interioare care intră în conflict cu prejudecăţile sociale, alegând să ne supunem lor şi implicit imaginii pe care ne-o creăm.

Dezamăgirea este că această reuşită, după ce femeia îşi atinge scopul validării propriei frumuseţi, nu foloseşte la nimic. Fiecare efort investit fiind atât de fragil, dependent de cum licitează ceilalţi, o singură părere dezaprobatoare duce la falimentul eleganţei şi frumuseţii.

Femeia autentică nu are nevoie nici de aprobare, nici de dezaprobare, înţelegând perspectiva investitorilor corupţi care s-au lăsat prinşi în ruleta rusească a jocului de imagine a unui sine fals, ea fiind aşa cum este.

Nu se simte goală, ci se lasă descoperită atunci când simte, nemascând, afişându-şi natura exact aşa cum este, cu bucurie, senină pentru fiecare rid, trăsătură, curbură a corpului. Ea este într-o continuă armonie cu natura, acceptându-se în toată splendoarea sa, iubindu-şi sânii lăsaţi după alăptare, chipul uneori palid, construcţia corpului, vocea, tot, emanând o senzualitate resimţită în tot ceea ce face.

de Alina Georgiana Hristea

2 comentarii:

  1. Imaginea e importanta in societate orice am spune si o femeie frumoasa, ingrijita arata ca se respecta pe ea in primul rand si ii respecta pe ceilalti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Așa este draga mea, o femeie care se respectă impune respect, este o femeie îngrijită, dar mai ales, știe să se comporte în societate, nu este influențabilă, are propriul său caracter, unic, se află în calea ei, nu se compară cu ceilalți, trăiește liber și nu poartă măști, este ea însăși tot timpul ... și mai ales cand este vorba de un lucru pe care vrea să-l obțină, nu adoptă niciun fel de prefăcătorie sau șmecherie ca să pară superioară.

    Cu iubire și lumină, Daniela.

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...