…azi, atât de aproape de mine, cea atât de departe ieri…

Postare dedicată rătăcirilor mele din trecut, în căutarea spiritualității de carton.

A trecut încă un timp …

mă simt la ani-lumină distanţă de ce era(m) în urmă cu o săptămână, cu o lună, cu două, cu trei, cu câțiva ani...

mă simt din ce în ce mai vie, din ce în ce mai zâmbind, din ce în ce mai frumoasă, din ce în ce mai puternică, din ce în ce mai deschisă către lume, oameni şi drumuri, din ce în ce mai prietenă cu mine, din ce în ce mai…eu.

Încep să-mi amintesc cine sunt, ce vreau, ce nu vreau, încep să-mi văd din nou visele, darurile, harurile.

Încep să respir din nou, adânc, din ce în ce mai adânc, Credinţa şi Încrederea în Ceva şi în Cineva care ne ţine pe toţi cu Grijă şi Iubire.

Încep să nu mai caut înţelesuri. Devin eu însămi Răspunsul. Exist în Iubire, sunt Iubire.

Uitasem.

Uitasem să mă uit în mine. Uitasem să mă ascult pe mine. Uitasem să stau cu mine. Uitasem să-mi dăruiesc, să mă admir, să mă respect, să mă preţuiesc. Uitasem să cred în mine, să contez pe mine, să mă bucur, să mă odihnesc, să mă iert, să mă iubesc.

Uitasem cum să iubesc.

m-am regăsit. mi-am regăsit centrul. Puterea. Comoara din interior. Lumina. Timpul. Locul. Sensul. Partea divină.

Le-am regăsit pe toate în colţurile cele mai umbrite din mine. Acolo se ascunseseră. Tocmai acolo, unde de obicei nu sunt căutate. Le-am regăsit, m-am regăsit acolo unde nimeni nu caută nimic niciodată: în hău, în prăpastie, în negură, în abis, în cădere, în praf şi în pulbere, în disperare, în mocirlă, în lacrimi, în frică, în necredinţă, în minciună. În golul acela imens pe care mă grăbeam, ca mulţi dintre noi, să-l umplu cu vorbe şlefuite, cu cuvinte mari, cu angajamente cazone, cu intenţii salvatoare, cu iubiri dependente, cu vise fără viaţă, cu orare fără timp, cu întrebări fără răspuns, cu gesturi fără noimă, cu haine frumoase ce nu ţin de cald…

A fost o traiectorie lungă şi întortocheată până aici. Nu ştiu de ce a fost aşa şi nu altfel. Nu ştiu cum de nu am putut să o iau pe vreo scurtătură. Nu ştiu dacă există de fapt vreo scurtătură sau vreo cale mai lină, mai senină…

Oricum nu contează. E minunat aşa cum e. sunt minunată aşa cum sunt. Tot ce e, ESTE. şi sunt recunoscătoare pentru fiecare pas ce m-a adus până aici şi fiecărui pas ce mă va duce de aici spre ce este de aici înainte… Eu sunt în fiecare pas al meu. Eu, păşind cu încrederea că pe oriunde aş lua-o, sunt în siguranţă şi sunt acolo unde trebuie de fapt să fiu… oricât de înspăimântător sau de ocolit mi s-ar părea drumul.

Din când în când, e posibil să mă mai rătăcesc. Să îmi fie frică. Să mă împiedic, să cad, să mă rănesc. Să-i rănesc, în căderea mea, şi pe alţii. Să-i asurzesc cu strigătele durerilor mele. Ori cu ecoul disperărilor mele. Se mai poate întâmpla să-mi pierd busola.  Ori răbdarea. Orice este posibil. Dar credinţa niciodată! Abia acum am înţeles că toate astea nu sunt decât ipostaze ale vieţii. Alţi paşi. alte învăţăminte. Toate devin Una prin Iubire. Devenind una cu Iubirea, tot ce este, tot ce sunt, tot ce eşti, tot ce trăiesc, tot ce trăieşti ,este în lumină, este Lumina.

… sunt…la toţi anii - lumină distanţă de ce era(m) în urmă cu o săptămână, o lună, două, trei, cu câțiva ani...

Sunt(em) în fiecare secundă la o alegere distanţă de ceea ce devin, devii, devenim…

sursa: http://exprimari.wordpress.com/