"O limitare într-un domeniu al vieții reprezintă simultan deschiderea spre oportunități și opțiuni în alte domenii. Pierderea îndreaptă adesea o persoană de la căutarea fericirii în exterior la căutarea înlăuntru, prin reevaluarea bunurilor și alegerilor evitate anterior. Astfel, pierderea poate fi transformată în profit, ca un imbold pentru creșterea și evoluția spirituală. Este însă necesar un anumit timp pentru a ajunge la concluzia că o pierdere poate fi chiar o ”biecuvântare sub acoperire”. Refuzul acestei oportunități conduce la amărăciune și la o involuție a valorii intrinseci a vieții. Acceptarea vicisitudinilor vieții umane conduce la o mai mare înțelegere și compasiune”
Vorbim aici despre ”atitudinea interioară” pe care o alegem în fața unei pierderi. Sunt oameni care nu suportă să piardă nimic. Dacă se sparge o farfurie, pot face din asta o tragedie și, chiar atunci când ei singuri au spart farfuria, se trezesc acuzând pe altcineva că ”n-a așezat-o bine”. Atitudinea negativă este generată de gândirea irațională, de starea joasă a conștiinței, în care omul tinde să găsească vinovați sau/și să se învinuiască pe sine pentru cea mai mică pierdere, pentru cel mai mărunt eveniment care se întâmplă în afara scenariului conceput de minte. A ști să pierzi e o putere, e o capacitate, reprezintă atitudinea unei conștiințe evoluate, care va căuta să extragă ”un profit” chiar și din pierdere. Când spun ”profit” nu mă refer la profit, în sensul general valabil, ci la creșterea spirituală ce se poate exersa în fața oricărei vicisitudini pe care ne-o aduce viața: caracterul se cizelează, personalitatea pozitivă devine mai puternică, fericirea și puterea de a o lua de la capăt, prin prezența curajului, a calmului, a acceptării și a încrederii în existență, devin consecințe ale acestei atitudini. La polul opus, cine nu știe să piardă puțin, nu știe să piardă nici mult. Există și oameni care pretind că pot pierde mult, dar nu îngăduie nici o pierdere măruntă și fac mare tărăboi în clipa în care cineva le folosește săpunul sau le sparge un pahar. În acest ultim caz, intoleranța la pierdere este ascunsă, mascată, reprimată, iar energia reprimată se exprimă prin intoleranța la micile pierderi. Diferența dintre atitudinea de acceptare, toleranță și înțelegere a pierderii ca oportunitate sau ca ”binecuvântare sub acoperire” și atitudinea prin care facem un dezastru din cea mai mică pierdere este la fel de mare ca diferența dintre un copil și un bătrân sau diferența dintre o ciupercă și o muscă. Consecințele fiecărei alegeri a conștiinței, a fiecărei alegeri de a reacționa la pierdere, sunt diferite, iar diferența este resimțită instantaneu în conștiință, în minte, în emoții, în corpul fizic, dar și în experiența vieții. Reacția noastră la eșec, la pierdere, la ceea ce vine către noi fără să ne dorim este o alegere, care ne duce către succes sau eșec, către depresie sau către speranță, către inconștiență sau creșterea nivelui de conștiință, către viață sau către percepția că suntem blocați și nu există soluții pentru noi.
Să fim conștienți că noi alegem atitudinea interioară pe care o avem în fața oricărei pierderi e primul pas spre câștig, primul pas spre adevăr, spre curaj, spre redobândirea energiei pe care – altfel – o pierdem, iar costurile ulterioare pot deveni uneori imposibile. Fie că pierdem o iubire, o ființă iubită sau una de care suntem atașați emoțional(dependenți), fie că ni se sparge o farfurie sau pierdem un loc de muncă, să fim conștienți că situația de viață, oricât de grea ar fi ea, poate deveni ”o binecuvântare sub acoperire”! Darurile vieții vin adesea îmachetate cu funde urâte și în hârtie șifonată, așa încât conștiința se poate amăgi că acolo e ceva rău și nu mai desface pachetul. Treaba conștiinței umane e aceea de a căuta cu încredere sub fundele negre, căci darurile cele mai bune se ascund adesea în pierderile grele și în pachetele urâte. Nici America nu este lângă blocul nostru, n-o vedem dacă privim pe geam, dar America există. Nici noi nu vedem posibilitățile ascunse în spatele unei pierderi, dar ele există în spațiul posibilităților; este important să creăm îmcrederea în conștiință, curajul ” de a căuta, de a merge pe un drum, înțelegerea că pierdem ceva pentru a câștiga altceva. Nu e nevoie să ne deprimăm, să disperăm, să ținem cu dinții de o situație pierdută, ci să vedem în ea un indiciu de drum, să rămânem calmi și încrezători, căci starea noastră interioară liniștită e starea prin care lucrează Duhul Sfânt și el ne va spune pe unde să călătorim când ne-am rătăcit și ce să facem. ”Chiar în clipa aceea vei ști ce să spui și ce să faci”, spune Iisus în una dintre pildele sale, căci atunci când mintea nu știe și nu poate, chiar atunci Dumnezeu știe și poate prin noi și de aceea ”pierderea devine o binecuvântare sub acoperire”! Mintea negativă ascunde darurile pe care Dumnezeu le are pregătite pentru noi, dar alegerea ne aparține: mintea negativă sau Dumnezeu? Asta-i întrebarea care face diferența.
de Maria Timuc
sursa: jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*