Durerea unei mame pentru păcatele copiilor, ori a unei soţii pentru păcatele soţului, ori a oricărui om pentru păcatele altuia, se naşte din iubire şi din purtare de grijă. Însă, indiferent de raportul social avut, precum ne atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur, nu trebuie să uităm "să punem măsură suferinţei" născute de păcatele altora.
Celui care greşeşte trebuie să-i dăm un cuvânt bun. Dacă nu primeşte cuvântul, trebuie să-l învăţăm prin faptele noastre bune. Dacă nici din fapte nu învaţă, nu ne mai rămâne decât rugăciunea, acest suspin adus tainic înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea, la rândul ei, când este însoţită de durerea inimii, are multă putere înaintea lui Dumnezeu.
Pune măsură suferinţei!
În scrisorile sale către diaconița Olimpiada, în număr de şaptesprezece, Sfântul Ioan Gură de Aur nu încetează a întări sufletul acesteia, care suferea nespus de mult pentru faptele celor aflaţi la conducerea împărăţiei şi a Bisericii din Constantinopol, fapte săvârşite fără frică de Dumnezeu.
"Când auzi că o Biserică a căzut, că alta s-a clătinat, că alta a fost cuprinsă de valuri cumplite, că alta a suferit alte nenorociri, că una a primit lup în loc de păstor, alta pirat în loc de cârmaci, alta călău în loc de doctor, suferă - că nu trebuie să treci pe lângă astfel de fapte fără să suferi -, dar pune măsură suferinţei."
"Dacă pentru păcatele noastre, pentru faptele pentru care avem să dăm socoteală, nu e trebuincios, nici bine, ci tare primejdios şi păgubitor, să te laşi stăpânit de tristeţe deznădăjduitoare, apoi cu mult mai mult e zadarnic şi de prisos, iar pe lângă asta şi diavolesc şi pierzător de suflet, să te topeşti de durere şi să te pierzi pentru păcatele altora."
"Cum să nu fie cea mai mare prostie şi nebunie să te frămânţi şi să suferi atâta pentru greşeli făcute de alţii, pentru păcate pentru care alţii au să dea socoteală, încât să aduci în suflet întuneric nespus, tulburare mare, zăpăceală, nelinişte şi frământare multă?"
"Când auzi pe cineva că povesteşte de prăpădul de acum, depărtează-te îndată de gândurile acestea şi fugi cu mintea la ziua cea înfricoşătoare. (...) Atunci nimeni nu va fi judecat pentru păcatele altuia, ci pentru păcatele făcute de el."
"Strânge în jurul tău aceste gânduri, sporeşte-ţi frica aceasta şi ridic-o zid puternic împotriva tristeţii satanice şi pierzătoare de suflet! Stai înarmat cu această frică, în lupta împotriva tristeţii! Şi vei putea, numai cu arătarea ei, să o risipeşti, să o sfărâmi, mai uşor ca pe o pânză de păianjen. Tristeţea, pe lângă faptul că este zădărnicită şi de prisos, mai este şi tare pustiitoare şi vătămătoare. Frica aceea (de Judecată), însă, este şi de neapărată trebuinţă şi bună folositoare şi cu mult câştig."
*
Nu trebuie să trecem nepăsători pe lângă faptele rele ale celor de lângă noi, dar nici să ne lăsăm striviţi sufleteşte de acestea. Nnimeni nu va fi judecat pentru păcatele altuia, ci doar pentru păcatele făcute de el. Suferinţa, atât pentru pentru păcatele noastre, cât şi pentru ale altora, este bună atâta timp cât are măsură. Când întrece măsura cuvenită, suferinţa devine primejdioasă, fiind în stare să arunce sufletul în tristeţe şi deznădejde.
Celui care greşeşte trebuie să-i dăm un cuvânt bun. Dacă nu primeşte cuvântul, trebuie să-l învăţăm prin faptele noastre bune. Dacă nici din fapte nu învaţă, nu ne mai rămâne decât rugăciunea, acest suspin adus tainic înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea, la rândul ei, când este însoţită de durerea inimii, are multă putere înaintea lui Dumnezeu.
Pune măsură suferinţei!
În scrisorile sale către diaconița Olimpiada, în număr de şaptesprezece, Sfântul Ioan Gură de Aur nu încetează a întări sufletul acesteia, care suferea nespus de mult pentru faptele celor aflaţi la conducerea împărăţiei şi a Bisericii din Constantinopol, fapte săvârşite fără frică de Dumnezeu.
"Când auzi că o Biserică a căzut, că alta s-a clătinat, că alta a fost cuprinsă de valuri cumplite, că alta a suferit alte nenorociri, că una a primit lup în loc de păstor, alta pirat în loc de cârmaci, alta călău în loc de doctor, suferă - că nu trebuie să treci pe lângă astfel de fapte fără să suferi -, dar pune măsură suferinţei."
"Dacă pentru păcatele noastre, pentru faptele pentru care avem să dăm socoteală, nu e trebuincios, nici bine, ci tare primejdios şi păgubitor, să te laşi stăpânit de tristeţe deznădăjduitoare, apoi cu mult mai mult e zadarnic şi de prisos, iar pe lângă asta şi diavolesc şi pierzător de suflet, să te topeşti de durere şi să te pierzi pentru păcatele altora."
"Cum să nu fie cea mai mare prostie şi nebunie să te frămânţi şi să suferi atâta pentru greşeli făcute de alţii, pentru păcate pentru care alţii au să dea socoteală, încât să aduci în suflet întuneric nespus, tulburare mare, zăpăceală, nelinişte şi frământare multă?"
"Când auzi pe cineva că povesteşte de prăpădul de acum, depărtează-te îndată de gândurile acestea şi fugi cu mintea la ziua cea înfricoşătoare. (...) Atunci nimeni nu va fi judecat pentru păcatele altuia, ci pentru păcatele făcute de el."
"Strânge în jurul tău aceste gânduri, sporeşte-ţi frica aceasta şi ridic-o zid puternic împotriva tristeţii satanice şi pierzătoare de suflet! Stai înarmat cu această frică, în lupta împotriva tristeţii! Şi vei putea, numai cu arătarea ei, să o risipeşti, să o sfărâmi, mai uşor ca pe o pânză de păianjen. Tristeţea, pe lângă faptul că este zădărnicită şi de prisos, mai este şi tare pustiitoare şi vătămătoare. Frica aceea (de Judecată), însă, este şi de neapărată trebuinţă şi bună folositoare şi cu mult câştig."
*
Nu trebuie să trecem nepăsători pe lângă faptele rele ale celor de lângă noi, dar nici să ne lăsăm striviţi sufleteşte de acestea. Nnimeni nu va fi judecat pentru păcatele altuia, ci doar pentru păcatele făcute de el. Suferinţa, atât pentru pentru păcatele noastre, cât şi pentru ale altora, este bună atâta timp cât are măsură. Când întrece măsura cuvenită, suferinţa devine primejdioasă, fiind în stare să arunce sufletul în tristeţe şi deznădejde.
de Teodor Danalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*