Fii pentru bărbatul pe care îl iubești o stâncă atunci când îi va fi greu, o floare care îi va parfuma viața, un foc care îi va aprinde dorința, un vis pentru care trebuie să lupte zilnic. Bărbații iubesc, câteodată iubesc mai mult decât femeile. Problema este că la un moment dat ei renunță la micile surprize, la ieșirile prin parc, la îmbrățișări sau vorbe dulci pentru că consideră că ne-au cucerit deja. Greșit. Inima unei femei este greu de cucerit, este un loc plin cu teamă și slăbiciuni. Majoritatea bărbaților cuceresc acest loc ascuns și apoi îl lasă neîngrjit. Dragostea este o floare crescută în interiorul inimii, o grădină care trebuie împodobită cu lucruri frumoase, cu amintiri și clipe de iubire.
Fii o femeie sinceră, modestă, deloc superficială. Nu te compara cu celelalte, suntem diferite. Nu uita cât ești de unică, nu te lăsa doborâtă, nu te lăsa în fața criticilor, ascultă doar sfaturi înțelepte, ferește-te de bârfe, de ură și minciuni. Păstrează-ți slăbiciunile bine ascunse dar nu uita că este bine să plângi, lacrimile îți limpezesc sufletul. Dacă plângi nu ești un om slab: pur și simplu ești un om cu griji și vise cu aripi frânte. Să nu-ți pese de părerile altora, ce știu ei despre tine?
Nu-i uita pe cei care te-au ținut în brațe când cerul a picat peste tine, nu-i uita pe cei care te-au susținut când ai simțit că te îndrepți către nicăieri, nu uita că singurul om în care trebuie să ai încredere absolută ești tu și nimeni altcineva.
Să nu-ți ascunzi acele cicatrici care te-au transformat într-o luptătoare. Să nu ascunzi acea dorință de a lupta pentru mai mult, de a-i convinge pe toți că tu vrei și poți.
sursa: http://eusuntfemeie.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*