Sunt om...

Sunt om. Deci simt. Respir. Trăiesc. Greșesc. Încerc să mă împac cu mine însămi. Sunt lucruri pe care îmi doresc să le pot schimba la mine. Și lucruri care mă fac unică între cei de vârsta mea. Știu, unele vise rămân la stadiul de larvă, nici nu se transformă în ceva minunat și sublim, nici nu zboară și se contopesc cu realitatea. M-am obișnuit deja cu modul în care viața îmi răspunde la întrebări. Uneori în tăcerea din jur pot afla răspunsuri la multe gânduri nerostite. Fac atât pași înapoi cât și înainte. Nu mă opresc, chiar dacă e greu, chiar dacă uneori sunt sătulă de atâtea piedici, de atâtea lecții pe care trebuie să le învăț cu prețul pierderii încrederii și al speranței. Cutez să visez la ceva mai mult. Îndrăznesc să-mi manifest nerăbdarea prin simplul fapt că sunt tot în picioare la sfârșitul zilei, gata să mă lupt cu propriile temeri, cu propriile frământări.

Sunt om. Un aluat pe care viața îl modelează în fel și chip și pe care viitorul își pune amprenta. Iubesc. Dezamăgesc oameni. Rănesc inimi. Strig a neputință. Îmi plâng trecutul. O iau de la capăt. Fiecare zi reprezintă pentru mine nu numai un început, ci și un miracol. Acela că sunt în viață. Acela că pot face altfel lucrurile. Acela că pot iubi mai mult, că pot simți mai mult, că pot ierta și că pot lupta pentru fericire.

Sunt om. O păpușă de cârpă manevrată de mâini divine. Un suflet care uneori plânge și suferă iar alteori se întoarce la Dumnezeu. Un rătăcitor pe drumul vieții care a înțeles că ceea ce contează este modul în care privești peisajul, lumea care te înconjoară, întâmplările care îți marchează existența.

Sunt un om care privește înspre viață cu ochii sufletului, ochi care vede lumea în nuanțe pastelate și care înțelege că ziua poate fi altfel decât la o primă vedere. 

Sunt om. Sunt suma alegerilor mele. Și toate gândurile laolaltă. Poate de aceea nu-mi permit să văd dimineața în culori cenușii. Poate de aceea uneori văd mai mult decât se cuvine. Și simt mai mult decât ar trebui să o fac. Poate de aceea îndrăznesc mai mult decât o fac alții și sper până în ultima clipă. Poate de aceea fiecare lacrimă contează mai mult sau mai puțin.

Sunt om. Ești om. Totul are importanță. Nimic nu rămâne la fel. Nici tu. Și nici timpul.

de Anasstasya