Draga mea, știu. Nu am niciun drept să îți spun ce sau cum să faci. Datoria mea e să fiu lângă tine, orice alegere ai face. Așa e în prietenie. Dar pur și simplu nu mai pot răbda să văd cum îți bați joc de tine. Cu riscul de a-ți crea mustrări de conștiință, sentimente de vină și de a te obliga să mănânci trei ciocolate (acelea pe care le-ai ascuns bine în dulapul din dreapta sus, în bucătărie, știind că va veni momentul ăsta) o să îți spun cum stă treaba cu realitatea. Aia de care tot fugi. Pe care refuzi să o vezi.
De ani văd cum te zbați în plasa pe care singură ai țesut-o. Singură ai aruncat-o asupra ta. Atât de tare te-ai zbătut, pană când s-au încurcat ițele. Și acum nu mai știi cum să ieși.
Eu nu te pot scoate de acolo. Nu am puterea asta. Și nici nu vreau. Pentru că îmi doresc să fii mândră de tine. Îmi doresc să alegi, pentru ca apoi să ai încredere în tine. Să știi că poți. Și mai ales pentru că trebuie să înveți, în sfârșit, ca vor fi momente în viață când te vei trezi singură. Prinsă în niște ițe care îți vor strînge sufletul și îl vor sufoca. Iar tu va trebui să îți ridici capul la suprafață, să inspiri puternic, să le rupi și să te eliberezi.
O să îți spun, însă, ce aș face eu. În primul rând nu m-aș mai zbate. Aș sta, pur și simplu. Cu mine. Să mă cunosc. M-aș lua la întrebări și m-aș asculta. M-aș înțelege. Pănâ când mi-aș auzi sufletul și aș avea curajul să îl urmez.
Nu mai căuta în stânga și în dreapta salvarea. Alergi înnebunită și orbită în cerc, sperând să găsești o ieșire. Ia închide ochii și caută salvarea în centru. Al tău. Dansează, scrie, cântă, desenează, plimbă-te, mergi la un film, citește, fă sport. Orice îți face bine. Nu refuza nimic din ceea ce îți cere sufletul. Știe el mai bine ce vrea.
Doi: aș alege. Mi-ai spus că știi ce vrei. Atunci de ce te arunci în brațele primului venit? De ce nu îți alegi primii veniți? Unul și încă unul, până când va veni și ultimul. Iar de nu o veni, asta e. Îi vei râde singurătății în față, țintuind-o cu talpa la pământ. Va fi fost o luptă crâncenă, din care vei fi ieșit învingătoare, pentru că nimeni, nici chiar ea, nu te poate priva de tine însăți.
Să dea Dumnezeu să îți cunoști iubirea vieții, așa cum îți dorești. Dar de nu va fi așa, nu uita: tu ești singura constantă a vieții tale. Bărbații pot să vină și să plece. Dar tu…tu vei rămâne lângă tine. Până la sfârșit. Tu, cu harurile, pasiunile, visele, credințele, luptele, victoriile și înfrângerile tale.
Așteaptă-ți bărbatul, de asta vrei. Între timp, însă, trăiește. Clipa trece oricum. Cu sau fără tine. Și așa o să te doară asta, când o să înțelegi, că vei sări ca arsă și îi vei da bătaie la trăit. Niciodată nu e prea târziu, adevărat. Dar cu cât începi mai devreme, cu atât mai mult te vei bucura de ea.
Iar dacă până acum nu te-am convins, te întreb: cum ai vrea să te cunoască bărbatul vieții tale? Palidă, cu rimelul scurs pe toată fața și ochii înroșiți? Sau veselă, îmbujorată, încrezătoare și plină de viață? Răspunde și alege.
de Ioana Duda
sursa: http://www.catchy.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*