Relaţiile care încep să se rupă sunt uneori dificil de identificat.
Există o diferenţă între câteva certuri care apar într-o perioadă scurtă de timp şi o relaţie care începe să se corodeze (conflicte dese, distanţare emoţională, pierderea interesului şi a implicării).
Peste un timp, când situaţia are momente de ameliorare, relaţia ruptă nici nu mai pare că are într-adevăr probleme, totuşi, în spatele anumitor scene, relaţia se prăbuşeşte.
Când ceva se blochează într-o relaţie se întâmplă pentru că unul dintre parteneri începe să nu mai fie satisfăcut de comportamentul celuilalt şi să caute tot felul de pretexte pentru a-i submina puterea.
Se întâmplă asta când are loc retragerea afecţiunii dinspre obiectul iubirii şi astfel apare un dezechilibru de interes, de implicare.
“Semnele” unei relaţii care începe să şubrezească pot fi decodate, astfel:
• distanţare emoţională ce trage după sine scăderea implicării şi a încrederii;
• pierderea interesului pentru comunicare (lipsa dorinţei de a vorbi şi a-l asculta pe partener, nevoia de a ascunde informaţii sau de a ocoli anumite subiecte pentru a evita discuţiile, precum şi de a ascunde anumite trăiri/sentimente) şi pentru împărtăşirea experienţelor personale (nevoia de a face tot mai multe lucruri de unul singur) conduc la dispariţia sprijinului reciproc pe care partenerii şi-l acordau până în acel moment.
Dacă partenerul capătă obiceiul de a veni târziu acasă, argumentând că şedinţele la birou s-au intensificat sau dacă partenera încetează să mai prepare felul preferat de mâncare sau să se mai îngrijească de nevoile celuilalt, acesta poate fi un semn de avertizare că ar fi cazul să deschizi ochii la ce se întâmplă.
Încetăm să mai facem anumite lucruri pentru partener, să mai acordăm atenţie şi grijă faţă de nevoile partenerului în momentul în care începem să ne retragem afecţiunea şi să reacţionăm defensiv.
• un comportament defensiv tot mai accentuat ce se observă printr-o tendinţă de a critica-corecta continuu acţiunile partenerului şi o iritare crescută provocate de comportamentul acestuia.
Atunci când cineva greşeşte, nu este nepotrivit să-i atragi atenţia (în aşa fel încât să eviţi jignirea/umilirea); corectarea ocazională a greşelilor nu reprezintă un semn că relaţia se rupe, ci doar atunci când ea devine atracţia discuţiei se pune problema coroziunii.
Corectarea constantă semnifică faptul că partenerul a devenit extrem de vigilent şi caută nod în papură, simte nevoia să sancţioneze orice greşeală.
Astfel, partenerii încep să se simtă tot mai neglijaţi, să se retragă în propria cochilie şi să asculte tot mai puţin ce vine din partea celuilalt deoarece simt că orice ar face sau ar spune nu face decât să declanşeze critica şi revolta celuilalt.
Fiecare se simte victimă, tinde să-şi protejeze eul şi începe să se apere de eventuale insulte sau conflicte.
• viaţa sexuală reprezintă oglinda unei relaţii: dacă intimitatea fizică se diminuează sau dispare, discuţiile despre sex sunt blocate, deranjează sau sunt evitate de către partener, acestea sunt semne că interesul faţă de partener a fost deplasat în altă parte (eventual o altă persoană)
• certurile constante, indiferent dacă este vorba despre lucruri mari sau mărunte (despre bani, cumpărături, plimbatul câinelui,etc).
Într-o relaţie sănătoasă partenerii învaţă să lase lucrurile să curgă, în timp ce în cele fisurate aceştia petrec mai mult timp certându-se decât fiind iubitori unul cu celălalt.
• frustrarea spontană pentru lucruri mărunte care anterior nici nu ar fi fost remarcate sau ar fi fost o sursă de amuzament
• un nivel al aşteptărilor tot mai ridicat, de multe ori nejustificat: când disputele iau locul comunicării armonioase, avem tendinţa să avem aşteptări tot mai mari (să-l testăm, să-l punem la tot felul de încercări pe partener ) pentru că ne dorim, mai mult sau mai puţin conştient, să vedem cum celălalt eşuează, pierde teren.
Pe de-o parte acţionăm defensiv pentru a ne proteja eul, şi pe de altă parte trăim satisfacţia că celălalt nu mai dă randament, este tot mai inadecvat, ceea ce duce rapid la decepţie.
Dacă partenerul perceput într-o lumină negativă doreşte să salveze aparenţele unei relaţii care a devenit un teren sterp, poate încerca să împlinească aşteptările impuse, adică să devină ceea ce îşi doreşte partenerul şi atunci când nu reuşeşte să fie cuprins de frustrare şi depresie.
Rezultatul unei astfel de atitudini este iritare şi decepţie pentru cel care impune aşteptările şi sentimente de eşec şi tristeţe în dreptul celui care nu reuşeşte să împlinească aşteptări.
sursa: http://www.psychologies.ro/
Există o diferenţă între câteva certuri care apar într-o perioadă scurtă de timp şi o relaţie care începe să se corodeze (conflicte dese, distanţare emoţională, pierderea interesului şi a implicării).
Peste un timp, când situaţia are momente de ameliorare, relaţia ruptă nici nu mai pare că are într-adevăr probleme, totuşi, în spatele anumitor scene, relaţia se prăbuşeşte.
Când ceva se blochează într-o relaţie se întâmplă pentru că unul dintre parteneri începe să nu mai fie satisfăcut de comportamentul celuilalt şi să caute tot felul de pretexte pentru a-i submina puterea.
Se întâmplă asta când are loc retragerea afecţiunii dinspre obiectul iubirii şi astfel apare un dezechilibru de interes, de implicare.
“Semnele” unei relaţii care începe să şubrezească pot fi decodate, astfel:
• distanţare emoţională ce trage după sine scăderea implicării şi a încrederii;
• pierderea interesului pentru comunicare (lipsa dorinţei de a vorbi şi a-l asculta pe partener, nevoia de a ascunde informaţii sau de a ocoli anumite subiecte pentru a evita discuţiile, precum şi de a ascunde anumite trăiri/sentimente) şi pentru împărtăşirea experienţelor personale (nevoia de a face tot mai multe lucruri de unul singur) conduc la dispariţia sprijinului reciproc pe care partenerii şi-l acordau până în acel moment.
Dacă partenerul capătă obiceiul de a veni târziu acasă, argumentând că şedinţele la birou s-au intensificat sau dacă partenera încetează să mai prepare felul preferat de mâncare sau să se mai îngrijească de nevoile celuilalt, acesta poate fi un semn de avertizare că ar fi cazul să deschizi ochii la ce se întâmplă.
Încetăm să mai facem anumite lucruri pentru partener, să mai acordăm atenţie şi grijă faţă de nevoile partenerului în momentul în care începem să ne retragem afecţiunea şi să reacţionăm defensiv.
• un comportament defensiv tot mai accentuat ce se observă printr-o tendinţă de a critica-corecta continuu acţiunile partenerului şi o iritare crescută provocate de comportamentul acestuia.
Atunci când cineva greşeşte, nu este nepotrivit să-i atragi atenţia (în aşa fel încât să eviţi jignirea/umilirea); corectarea ocazională a greşelilor nu reprezintă un semn că relaţia se rupe, ci doar atunci când ea devine atracţia discuţiei se pune problema coroziunii.
Corectarea constantă semnifică faptul că partenerul a devenit extrem de vigilent şi caută nod în papură, simte nevoia să sancţioneze orice greşeală.
Astfel, partenerii încep să se simtă tot mai neglijaţi, să se retragă în propria cochilie şi să asculte tot mai puţin ce vine din partea celuilalt deoarece simt că orice ar face sau ar spune nu face decât să declanşeze critica şi revolta celuilalt.
Fiecare se simte victimă, tinde să-şi protejeze eul şi începe să se apere de eventuale insulte sau conflicte.
• viaţa sexuală reprezintă oglinda unei relaţii: dacă intimitatea fizică se diminuează sau dispare, discuţiile despre sex sunt blocate, deranjează sau sunt evitate de către partener, acestea sunt semne că interesul faţă de partener a fost deplasat în altă parte (eventual o altă persoană)
• certurile constante, indiferent dacă este vorba despre lucruri mari sau mărunte (despre bani, cumpărături, plimbatul câinelui,etc).
Într-o relaţie sănătoasă partenerii învaţă să lase lucrurile să curgă, în timp ce în cele fisurate aceştia petrec mai mult timp certându-se decât fiind iubitori unul cu celălalt.
• frustrarea spontană pentru lucruri mărunte care anterior nici nu ar fi fost remarcate sau ar fi fost o sursă de amuzament
• un nivel al aşteptărilor tot mai ridicat, de multe ori nejustificat: când disputele iau locul comunicării armonioase, avem tendinţa să avem aşteptări tot mai mari (să-l testăm, să-l punem la tot felul de încercări pe partener ) pentru că ne dorim, mai mult sau mai puţin conştient, să vedem cum celălalt eşuează, pierde teren.
Pe de-o parte acţionăm defensiv pentru a ne proteja eul, şi pe de altă parte trăim satisfacţia că celălalt nu mai dă randament, este tot mai inadecvat, ceea ce duce rapid la decepţie.
Dacă partenerul perceput într-o lumină negativă doreşte să salveze aparenţele unei relaţii care a devenit un teren sterp, poate încerca să împlinească aşteptările impuse, adică să devină ceea ce îşi doreşte partenerul şi atunci când nu reuşeşte să fie cuprins de frustrare şi depresie.
Rezultatul unei astfel de atitudini este iritare şi decepţie pentru cel care impune aşteptările şi sentimente de eşec şi tristeţe în dreptul celui care nu reuşeşte să împlinească aşteptări.
sursa: http://www.psychologies.ro/
dar ce poti face mai departe ?
RăspundețiȘtergere