Pagini

miercuri, 10 decembrie 2014

De ce vrei să ajuți, când nu ți se cere?

"Unii oameni sunt salvatori permanenţi"

Pentru că eşti convins că omul pe care tocmai te străduieşti să-l ajuţi nu poate. Pentru că te ridici deasupra lui şi te crezi mai grozav decât el. Deseori, nici nu întrebi dacă are nevoie, dacă şi ce vrea, ci te apuci să ajuţi. Fără să ştii că în felul acesta îi invadezi spaţiul şi viaţa.

Cine eşti tu, să ştii cine trebuie ajutat? De unde ştii ce e bine pentru celălalt? Cum ştii dacă e bun sau rău, slab sau puternic, dacă ce face e corect sau greşit, drept sau nedrept, dacă are nevoie sau nu de o experienţă anume, dacă nu cumva drumul lui în viaţă trece prin acel punct din care tu tocmai te chinui să-l scoţi?

Adevărul este că nu poţi şti. Nu ai de unde să ştii. Pentru că pur şi simplu nu eşti în locul celuilalt, nu-i cunoşti drumul, nu-i cunoşti experienţele trăite, nu ştii ce simte. Nu poţi şti ce şi-a propus acea fiinţă pentru viaţa asta, nu ştii de ce trăiri are nevoie pentru a se desăvârşi, nu ştii încotro se îndreaptă.

Tu ştii doar ce ai trăit până în acest moment. Doar ce ai învăţat, auzit, aflat şi, mai ales, experimentat. Tu îţi ştii trecutul tău. Nimic mai mult şi nimic mai puţin. Şi în relaţia cu ceilalţi, îţi exprimi şi aperi punctul de vedere, propriile convingeri extrase din propriul trecut. Etichetele de tip “bine” şi “rău” sunt puse prin filtrul experienţelor tale, de către mintea ta.

Dar, să ne gândim puţin, dacă tot ne referim la minte… De ce ai vrea să ajuţi pe cineva, de ce ai vrea să-l critici, chipurile din intenţii bune, de ce ai vrea să arăţi cuiva drumul “bun”? Pentru că vrei toate astea pentru tine. Şi pentru că vrei să arăţi că eşti mai bun. Crezi că, în acele momente, iubeşti? Este asta o manifestare generoasă? Sau este doar o nevoie de control şi dominare?

Aud deseori afirmaţii precum: “vreau să-l ajut neapărat pe X, e pe un drum greşit”, “vreau să-mi conving soţul/soţia să vină undeva”, “trebuie să găsesc o soluţie să-l fac pe X să renunţe la suferinţă”… E ca şi când ar spune “vreau să-i schimb viaţa, să i-o fac mai bună, să-l fac să trăiască aşa cum cred eu de cuviinţă”. Dar ce-ar fi, ca în loc să convingi şi să intervii fără a fi invitat, să inspiri prin propriul exemplu, să întrebi şi să ceri permisiunea?

Unii oameni sunt salvatori permanenţi. Mereu îşi găsesc câte o victimă pe care să o salveze. Cu înverşunare. Cu o tenacitate ieşită din comun, aproape obsesiv. Oare nu fac asta doar pentru că vor să se salveze pe ei înşişi? Oare nu o fac din dorinţa de a se simţi bine? Oare, unde e disperare şi frică, poate fi vorba despre iubire?

Ştii… cel pe care tocmai vrei să-l ajuţi eşti tu. Acesta este oglinda ta, este parte din tine. Când vrei să convingi pe cineva că face ceva greşit, vrei să te convingi pe tine că faci ceva greşit. Când te chinui să “repari” pe cineva, este pentru că asta faci cu tine.

În plus, cu cât vei pune o presiune mai mare pe cineva, cerându-i sau sugerându-i să se schimbe, cu atât mai multă rezistenţă va opune, cu atât mai multe argumente va găsi să stea acolo. În primul rând, pentru că acel om va interpreta asta ca o lipsă de apreciere, acceptare şi aprobare. Cu alte cuvinte, îi transmiţi, subtil sau direct, că ceva nu e în regulă cu el şi că trebuie să se schimbe. Asta face ca durerea lui să se adâncească şi să persiste în nefericire şi alegeri “greşite”. Ori oamenii sunt sătui să le fie transmise mesaje de acest gen.

Energia pe care o transmiţi atunci când critici, judeci, vrei să “corectezi”, să “repari”, să arăţi drumul cel “bun”, nu ajută, ci răneşte. Nu urcă pe nimeni, ci coboară. Nu dă putere, ci slăbeşte.

Fiecare fiinţă poate face alegerile pe care doreşte să le facă. Şi nimeni nu are dreptul să interfereze cu alegerile sale. Pentru că nimeni nu ştie ce e bine şi ce nu e bine. Pentru că binele e relativ. Şi pentru că fiecare fiinţă are propriul său drum.


Poţi, totuşi, să ajuţi? Da, având încredere în celălalt, acceptând, fiind compasiv, generos, cald. Iubind fără condiţii. Oferind spaţiu celorlalţi pentru a face alegerile pe care le consideră potrivite. Fiind delicat cu sentimentele celuilalt. Dând voie oamenilor să “greşească”. Privind cu respect procesul fiecăruia. Sprijinind când ţi se cere şi/sau ţi se permite. Lăsându-i pe ceilalţi să decidă dacă şi când au nevoie de ajutor. Lăsându-i să fie cum aleg să fie. Acceptând că totul are un motiv să fie exact aşa cum este. Fiind tu aşa cum le ceri lor să fie.
 
sursa:
http://www.astrocafe.ro/

Un comentariu:

  1. Cati dintre noi constientizam faptul ca singurul ajutor pe care ni-l putem oferi se produce prin oglindiri in cadrul relatiilor.
    Altfel spus, constientizand mereu ce nu e inca in regula LA NOI si nu la cel din fata noastra.
    Iar daca poti si stii, emite doar frecvente inalte si foarte inalte - ele vindeca orice.
    Nu mai da din maini !
    Fii doar constient(a) ca cel din fata ta nu este nici el altceva decat o particica din acelasi flux de infoenergie care este Constiinta.
    Asadar, nu poate fi decat PERFECTA!
    Indiferent ce crede el/ea ca are nevoie sa experimenteze.
    Poate se joaca de-a vaitatul?
    E dreptul ei/lui !
    Dar nu te baga tu in jocul ala, nu e jocul tau!
    Chiar daca te invita sa te lasi hipnotiz(a) de “suferintele ei/lui”.
    Asa cum noi toti am tot facut!
    Schimba-te!
    Va invata si ea/el.
    Sau...nu!
    E dreptul ei/lui!

    Nu incerca vreodata sa impiedici/intarzii, pe cineva, pe drumul ei/lui.
    Pentru simplu motiv ca, oricum, se va intoarce la temele nerezolvate, chiar dupa ce tu ai crezut ca l-ai ajutat sa surclaseze acea experienta.
    Nimeni dintre noi nu poate face temele altuia.
    Oricat de oportun ar putea parea.
    Astfel de tentatii sunt maxime si in cadrul relatiilor parteneriale.
    Dar la fel de lipsite de sens.

    RăspundețiȘtergere

*