Intenţionam să scriu astăzi ceva despre recunoştinţă, acest lucru minunat pe care din ce în ce mai puţin îl trăim, datorită erorii de a crede că doar ce-i considerat “bun” şi “frumos” merită un cuvânt ori un gest de mulţumire…
… mai doream să scriu ceva despre acele părţi întunecate din noi şi din viaţa noastră, despre acele teritorii umbrite şi respingătoare ale existenţei noastre pe care ne-o dorim plină de lumină, de zâmbet, de succese, de fericire, de armonie .
În timp ce încerc să scriu despre toate aceste lucruri, imi amintesc că a deveni recunoscători norului din faţa soarelui, lacrimii de dinaintea zâmbetului, nopţii de dinaintea zorilor, bolii de dinaintea vindecării, haosului de dinaintea ordinii, este poate cea mai importantă lecţie pe care ne-o dă, cu înţelepciunea ei, Viaţa…
Iar în faţa înţelepciunii Vieţii-Profesor, teoretizările mele ar fi devenit doar cerneală irosită…
Mai devreme sau mai tarziu, cum-necum, toţi ajungem să înţelegem această …Lecţie simplă:
Învăţăm, greşind, să iertăm;
Învăţăm, căzând, să zburăm;
Învăţăm, suferind, să vindecăm;
Învăţăm, încătuşaţi, să ne eliberăm;
Învăţăm, mirându-ne, să înţelegem;
Învăţăm, îndoindu-ne, să credem;
Învăţăm, plecând, să ne întoarcem;
Învăţăm, pierzând, să învingem;
Învăţăm, tăcând, să vorbim;
Învăţăm, plângând, să zâmbim;
Învăţăm, distrugând, să construim;
Învăţăm, cerând, să dăruim;
Învăţăm, urând, să iubim;
Învăţăm, trăind, să trăim…
de Clara T
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*