Ne răsucim pe verticală de noi înşine în perpetuă căutare de celălalt, omul alături de care să fim, să facem, să simţim, să gândim, să visam şi să ne imaginăm, să transformăm, să analizăm, să cunoaştem şi să folosim ceea ce cunoaştem, să ştim şi să credem…omul acela alături de care să nu mai simţim ameninţarea timpului şi limitatea spaţiului, omul acela care să ne aducă în permanenţă aminte…cine vom fi!
Important este ce facem cu şi din acel om după ce l-am găsit…cât de mult îl facem să fie după chipul şi asemănarea noastră, alegând să vedem în el, doar ce este în noi, limitându-i libertatea de a fi şi făcându-l să fie o simplă clonă cuminte şi la locul ei, dată pe brazdă şi fără voinţă proprie, a noastră clona, pe care unde o pui acolo stă şi care face şi este doar ce spunem noi. Recunoaşteţi personajul? Toţi şi toate ne dorim o astfel de fiinţă cuminte care să fie un fel de latură pasivă a propriei fiinţe, care nu se poate manifesta decât în cercul nostru strâmt de reguli şi care dacă face altfel decât spunem…ne dovedeşte că nu merită dragostea noastră, că nu ne iubeşte şi nu ne respectă, că ne-a înşelat aşteptările…
Căutăm o viaţă un om pe care să îl folosim drept scuză pentru propria micime, căruia să îi punem în cârcă eşecurile şi neîmplinirile, care să fie bun de paravan şi pe seama căruia să punem tot ce s-a întâmplat rău în viaţa noastră. Jurămintele de căsătorie ar trebui să sune altfel şi să fie altfel alcătuite:
Cetăţene X de bună voie şi nesilit de nimeni o iei pe cetăţeana Y ca să ai în capul cui să îţi torni nervii şi cu mâinile cui să scoţi castanele din foc, ca să aibă cine să îţi spele şi să îţi calce şi să îţi crească copiii şi la care să te întorci după ce te-ai săturat de alte cetăţene?
Cetăţeană Y de bună voie şi nesilită de nimeni îl iei pe cetăţeanul X că să ai cui să reproşezi nereuşitele, pe cine să cicăleşti şi cui să pui zgarda, ca să ai pe cine să dai pe brazdă şi cui să limitezi libertatea, pe cine să ţii sub papuc şi de cine să te plângi la toată lumea că ţi-a distrus viaţa?
Cu asemenea declaraţii şi angajamente măcar am fi oneşti şi lipsiţi de ipocrizie, conştienţi că avem o parte întunecată care cel mai bine se manifestă în relaţiile cu cei dragi…paradoxal, cei care spunem că ne sunt cei mai dragi sunt cei mai limitaţi de iubirea noastră şi cei mai condiţionaţi şi judecaţi, incriminaţi şi pedepesiti pentru că nouă nu ne ies lucrurile cum am vrea.
Unde este iubirea aceea sublimă la care visăm de când deschidem ochii în lume? Unde mai este gingăşia aceea senină a sufletelor care iubindu-se se eliberează de orice condiţionare şi cresc până dincolo de ceruri?
Unde este sentimentul acela că avem alături de noi entitatea magică şi sublimă alături de care divinitatea ne îngăduie să o căutăm? Este departe…căci mintea noastră este cea care ne împiedică să iubim complet …şi care forţează într-o viaţă de singurate în doi. Iubim până la PRIMA JUDECATĂ A CELUILALT…în clipa în care l-am judecat prima dată…iubirea a murit …şi rămâne în loc un hău din ce în ce mai adânc!
Va dorim să găsiţi fiinţa aceea de lumină şi bucurie care să vă aducă aminte cine veţi fi când veţi fi cu adevărat…eliberaţi de minte şi propulsaţi de inimă pe verticala veşniciei.
sursa: http://www.astrosofia.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*