Nu, nu mai e timp!
Avem prea puţin timp să ne permitem să ne grăbim.
Avem prea puţin timp să ne permitem luxul de a mai vedea defectele celorlalţi, în loc să ni le vedem pe ale noastre.
Avem prea puţin timp să ne permitem să ne plângem de milă.
Avem prea puţin timp să ne mai permitem pasivitatea sau nefacerea de bine.
Avem prea puţin timp să ne mai irosim în ură, judecăţi, invidii, certuri, bârfă, întuneric, în loc să ne umplem de lumină, iertare şi iubire.
Avem prea puţin timp pentru jumătăţi de măsură, scuze, explicaţii, compromisuri.
Avem prea puţin pentru a nu fi noi înşine.
Avem prea puţin timp pentru orice nu e marea iubire.
Avem prea puţin timp pentru a nu face ceea ce ne place şi ne împlineşte.
Avem prea puţin timp pentru a sluji la doi stăpâni.
Avem prea puţin timp pentru teamă.
Avem prea puţin timp pentru a ne îngropa talanţii. Pentru a ne sufoca visele. Pentru a mai ignora vocea inimii.
Avem prea puţin timp pentru a gândi "Eu" în loc de "Noi"
Avem prea puţin timp să ne mai permitem să cerem, în loc să dăruim. Să aşteptăm, în loc să acţionăm. Să rănim, în loc să ne jertfim. Să vrem schimbarea, în loc să fim schimbarea.
Să căutăm disperaţi exemplul pozitiv, în loc să fim exemplul pozitiv. Să tăcem când trebuie să vorbim şi să continuăm să urlăm haotic când trebuie să tăcem. Să sporovăim, în loc să cuvântăm. Să vorbim, în loc să facem. Să pierdem timpul, în loc să ajutăm. Să urâm, în loc să ne rugăm. Să întoarcem celălalt obraz când trebuie să dăm palma Sfântului Nicolae. Să dăm cămaşa de pe noi atunci când trebuie să scoatem sabia, uitând că în templu Mântuitorul a pus mâna pe bici.
Avem prea puţin timp să mai confundăm creştinismul cu prostia. Smerenia cu imbecilitatea. Bunătatea cu tâmpenia.
Avem prea puţin timp să mai fugim.
Avem prea puţin timp să mai lăsăm lucrurile esenţiale pe "mâine".
Avem prea puţin timp să nu ne rostim "te iubesc"-urile care ne par de la sine înţelese, dar nu sunt.
Avem prea puţin timp să nu ne rostim "iartă-mă"-urile care ne pot părea fără rost, dar nu sunt.
Avem prea puţin timp să ne permitem să nu rostim apăsat, cu demnitate şi curaj: " Pe aici nu se trece!", când ni se bagă pe gât vreun cal troian pe care scrie mare "politically correct". Sau "Nu, domnule!", atunci când Iuda ne invită la dans.
Avem prea puţin timp să trăim fără rost, fără a ne fi înţeles misiunea, chemarea, sensul. Fără să îndrăznim. Fără să nădăjduim, să batem la uşi, să cerem.
Avem prea puţin timp pentru orice ne mănâncă timp, în loc să îl dilate. Pentru orice ne ţine legaţi de pământ, în loc să ne dea aripi. Pentru orice ne îngroapă în lut sau noroi, în loc să ne înalţe spre stele. Pentru orice ne cufundă în noapte, în loc să ne apropie de soare.
Avem prea puţin timp să ne ocupăm de lucruri care nu ne vor folosi după ce murim.
Nu mai avem timp să ne raportăm la timp.
Sau la timpuri.
Să ne construim, aşadar, veşnicia.
Căci nu, nu mai e timp...
Nu, nu mai avem timp!
În orice clipă poate suna ceasul deşteptător.
Cel fără buton de ”Snooze”...
Numărătoarea inversă a început deja...
Nu mai e timp!
fragment "Floarea din asfalt"- Alexandra Svet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*