Am văzut mame fericite. Am văzut mame îngrijorate. Am văzut mame care rupeau din pâinea lor ca să dea la copil. Am văzut mame cu țigara în gură, care-și aruncau frustrările de om neîmplinit asupra copiilor. Am văzut mame cu bilet de avion în mână, gata să plece departe pentru un viitor mai bun. Am văzut mame bătându-și copilul pentru o notă de 2. Am văzut mame indiferente, în timp ce băiatul sau fata lor se droga. Și totuși, erau mame…
Mame care cândva au decis să nască un copil, fie că au vrut acest copil, fie că au refuzat să facă avort. Din instinctul de mamă și din iubirea față de pici, a avut grijă de el, l-a crescut cum știa mai bine, l-a educat cum putea mai reușit. Dacă nu ea, atunci alții. A fost prezentă când a recitat prima poezie sau nu, i-a cântat seara noapte bună sau nu, l-a dus de mână la școală, a fost în rândul întâi la prima sa victorie sau nu. Și totuși, e mamă.
Mamă care a făcut sacrificii, care poate a plâns noaptea în pernă și a dat ultima economie, doar să ajungă copilul ei cineva, undeva. Mamă care a rămas acasă, nu a devenit vedetă, doamnă cu fițe sau top model. Mamă care în loc să își ia un parfum scump a plătit orele de dans pentru fiica ei. Mamă care a prețuit fiecare clipă alături de copil, pentru că știa că va veni ziua când acesta își va lua zborul departe și nu știa dacă se va întoarce. Mamă care poate a interzis, a certat, a lovit cu palma. Și totuși, e mamă.
Copilul? E mare, are tot ce i-ar trebui unui îngâmfat de 15 sau 20 de ani sau își trăiește viața pe cont propriu. Trăiește pe banii părinților sau economisește în fiecare zi, uită să treacă pe acasă sau vine cu dragoste. Când maică-sa nu îi recunoaște vocea la telefon, îi răspunde că deja e bătrână sau o cuprinde și își aduce aminte de momentul când îi cânta de noapte bună. Și doar de ziua ei, dacă nu e pe la vreo petrecere, îi bate la ușă cu o floare. Așa este el, copilul mamei care face și greșeli, dar niciodată nu uită cine i-a purtat de grijă.
Certăm mamele care și-au părăsit copiii de mici dar nu certăm copiii care uită de mame deja îmbătrânite. Eu sunt un om fericit că mi-e alături mama, buna care nu uită să îmi amintească de fiecare dată că sunt copilul ei iar eu nu uit să mă mândresc cu faptul că este mama mea. Copiii sunt copii și mamele sunt mame. Iar dacă mamele greșesc e pentru că așa stă în firea unei mame, să mai și greșească. Sau poate fiecare greșeală își găsește scuza în grija oarbă pentru copii. Copiii greșesc și ei, prea tineri și prea cruzi fiind. Aceiași copii însă își iubesc mama, deși înțeleg acest lucru atunci când la rândul lor devin părinți. În timp, caută să fugă de grija ei, refugiindu-se în sfaturile unor prieteni, așa ziși prieteni. Uneori își mai ceartă și mamele, în glumă sau cu ciuda unui alintat. Mamele însă nu trebuiesc certate. Mamele trebuiesc iubite și acoperite cu recunoștința unor clipe ce trec dincolo de zilele unei copilării fericite.
Să ne iubim mamele. Sună straniu poate, neobișnuit să îndemni să îți iubești mama, dar astăzi dragostea față de cea mai scumpă ființă e altfel, e limitată, e trăită doar la comandă sau în termeni reduși de timpi. Și pentru că nici timpul, nici limitele și nici un fel de comandă nu îți poate interzice să îți iubești mama, fă-o cu dragoste și recunoștință!
Primul meu strigăt te-a făcut fericit. Pentru restul să mă ierți, mamă!
sursa: http://devorbacutine.eu/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*