Cei care rămân...
Pentru cei care rămân să plătească nota de plată când distracţia s-a terminat.
Pentru cei care rămân să facă curat când petrecerea s-a încheiat.
Pentru cei care rămân şi ascultă când toţi ceilalţi doar au vorbit. Şi apoi au plecat.
Pentru cei care rămân lângă tine şi când începe furtuna, nu doar la plajă.
Pentru cei care rămân şi dăruiesc când toţi ceilalţi au luat tot şi apoi au dispărut.
Pentru toţi cei care rămân şi mor cu tine de gât atunci când toată lumea s-a întors împotriva ta plină de furie. Ei totuşi rămân. Fără niciun alt motiv decât: "E prietenul meu!".
Pentru cei care rămân pe cale, alături de tine, atunci când trandafirii încep să dispară ‒ şi apar spinii. Când mierea se transformă în fiere. Când florile se transformă în cuie şi laudele în bice.
Pentru cei care rămân să te ajute chiar şi când nu ar trebui să o facă.
Pentru cei care rămân chiar şi după ce ai făcut-o lată.
Pentru cei care rămân şi zâmbesc chiar după ce le-ai dat motive să plângă.
Pentru cei care rămân şi iubesc chiar şi când le-ai dat motive să urască.
Pentru cei care rămân şi iartă, chiar şi atunci când până și ție ţi-e greu să te ierţi.
Pentru cei care rămân şi uită, chiar şi atunci când pare imposibil.
Pentru cei care rămân şi aleg să privească doar binele, chiar dacă răul ar fi trebuit să îi gonească demult.
Pentru cei care rămân, întru unire, pace şi iubire, când toţi ceilalţi au plecat urmându-şi orgoliul.
Pentru cei care rămân şi îţi întind mâna, atunci când toţi ceilalţi te-au înjunghiat pe la spate.
Pentru cei care rămân şi rostesc cuvinte de iubire, chiar dacă nu le meriţi.
Pentru cei care rămân şi încearcă să ajute, când toţi ceilalţi au plecat criticând.
Pentru cei care rămân şi dăruiesc în continuare, chiar dacă tu nu le-ai dat nimic.
Pentru cei care rămân chiar şi când nu mai ai nimic să le dai.
Pentru cei care rămân şi cred atunci când ceilalţi dispreţuiesc sau ignoră.
Pentru cei care rămân să aline răni. Atât pe ale tale, cât şi pe cele pe care li le-ai făcut chiar tu.
Pentru cei care rămân să îţi lipească aripile, după ce ţi s-au frânt.
Pentru cei care rămân şi luptă chiar şi când lupta pare pierdută.
Pentru cei care rămân cu tine în corabie, chiar dacă aceasta dă semne că se scufundă.
Pentru cei care rămân pe baricade, chiar dacă victoria nu e sigură.
Pentru cei care rămân şi îţi amintesc de visele tale atunci când tu ai obosit.
Pentru cei care rămân chiar şi atunci când toată lumea le spune să plece. Chiar şi tu.
Gândul meu de Preţuire. Azi şi întotdeauna. Pentru cei care rămân!
Vreau să învăţ şi eu. Să rămân. Orice-ar fi. Căci am înţeles, în sfârşit... Să pleci e uşor. Să rămâi nu!
"Floarea din asfalt"- Alexandra Svet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*