Sărbătoarea Învierii este o sărbătoare a învierii întregii creaţii şi a fiecărui om în parte

"Să facem loc Luminii, Bucuriei şi Iubirii în inimile noastre!
Şi să nu le pierdem la primul val. Să le păstrăm, cu orice preţ. Până la capăt.
Doamne, ajută!"

Creştinii din toată lumea sărbătoresc Învierea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Este cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Învierea lui Iisus a constituit piatra de temelie a credinţei primelor comunităţi creştine. Învierea, sau revenirea la viaţă a unui om decedat, nu era ceva despre care nu se mai auzise pînă atunci. Miracolul învierii se înfăptuise încă de multe ori pînă la Iisus, însă învierea acestuia constituie chezăşia continuităţii Spiritului Viu, a noului suflu de speranţă, iubire şi adevăr, care a fost infuzat în întreaga lume prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Orice creştin trebuie să simtă că Iisus este viu. Fără conştientizarea faptului că Iisus este la fel de viu ca orice altă fiinţă, creştinismul îşi pierde esenţa şi, aş putea spune, chiar orice urmă de eficienţă.

Sărbătoarea învierii Domnului Iisus Hristos nu reprezintă doar comemorarea unui fapt istoric. Este o sărbătoare spirituală. Şi orice sărbătoare spirituală se petrece doar în prezent. Este într-adevăr mai dificil de înţeles, dar timpul istoric nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. 

Sărbătoarea Învierii este o sărbătoare a învierii întregii creaţii şi a fiecărui om în parte. Celebrarea învierii Domnului Iisus Hristos este ceea ce se numeşte a doua naştere, renaşterea în spirit sau trezirea sufletului. Fiecare om trebuie să-şi trezească sufletul faţă de dragoste şi adevăr. Învierea lui Iisus trebuie percepută nu doar din perspectiva existenţei întrupate a Mîntuitorului. Adică nu trebuie să vedem în Iisus doar o fiinţă umană care a fost ucisă şi care, prin voia lui Dumnezeu, a revenit la Viaţă. Iisus a spus despre sine că El este Calea, Iubirea, Bunătatea, Adevărul, Dreptatea şi Viaţa. Ca atare, atunci cînd sărbătorim învierea lui Iisus, sărbătorim de fapt învierea tuturor acestor virtuţi. Şi cum pot ele să existe altfel decît prin oameni? Iată cum devenim fiecare în parte responsabili de învierea lui Iisus. Din punct de vedere Divin şi istoric, Iisus a înviat atunci, a treia zi după ce a fost răstignit. Însă din punct de vedere strict personal, fiecare în parte este responsabil acum, în ciclul actual, de învierea lui Iisus în inima sa. Şi-i vom permite lui Iisus să renască, dacă ne vom deschide faţă de dragoste, bunătate, dreptate, adevăr, libertate. Aceasta este taina învierii Domnului. Învierea Domnului este de fapt învierea Omului.

Fără să ne trezim la viaţă în momentul în care Dumnezeu doreşte ca noi să ne trezim sufletul, vom rata practic tot restul timpului din ciclul actual. Vom trăi în zadar, vom fi asemenea unor cadavre vii, după cum se exprimă Sfîntul Simeon. Cum să mai percepi şi să te bucuri de Înălţarea Domnului Iisus, de pogorîrea Sfîntului Duh, de schimbarea la faţă, de adormirea Maicii Domnului şi de tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul, dacă ai ratat sărbătoarea învierii? Este aproape imposibil!

Omul istoric, datorită percepţiei timpului liniar, fără de început şi fără de sfîrşit, speră că poate la anul va avea mai mult "noroc". Ba chiar mai mult, majoritatea dintre noi amînăm în mod conştient pregătirea în vederea învierii, amăgindu-ne că avem încă mult timp la dispoziţie. Şi apoi învierea nu este doar o chestiune de ordin religios sau ceva bisericos. Fără a ne trezi sufletul ne va fi imposibil să cunoaştem iubirea adevărată, să trăim liberi, să fim capabili de bunătate, altruism, sacrificiu. 

Trecerea de la timpul spiritual sau de la timpul sacru la timpul profan este, în opinia mea, cea mai mare diversiune, cea mai mare victorie a forţelor demoniace. Înlocuirea viziunii totalităţii cu aceea a progresului şi a evoluţiei este boala de care trebuie să ne vindecăm. La început, cei care urmau învăţătura lui Iisus aveau încă vie existenţa sa fulminantă. Ei sărbătoreau cu drag învierea Lui şi nu se punea problema conştientizării faptului că învierea Domnului este totodată învierea sufletului fiecăruia în parte. Această înviere personală se realiza pe atunci în momentul în care alegeai să urmezi învăţăturile noi. Astăzi majoritatea creştinilor provin din familii creştine, adică ajung creştini prin naştere. De aceea, multor creştini religia nu le spune nimic. Ei nu sînt înviaţi, ci doar născuţi, şi cum „învierea” este conceptul şi sufletul creştinismului, cei care n-au „înviat” încă se plasează într-o poziţie de incompatibilitate cu această religie. De aceea este necesar să folosim orice prilej pentru a ne trezi sufletul, iar sărbătoarea învierii este cel mai valoros eveniment din acest punct de vedere. Sper din toată inima ca nimeni să nu mai rateze această şansă de a se trezi la Viaţă. Doamne ajută! 

de Cristian Ţurcanu