miercuri, 15 aprilie 2015

Viața, un ocean adânc, plin de mistere


Atunci când începi să-ți trăiești cu adevărat viața, să realizezi ce presupune ea și ce trebuie să faci, e ca și cum te-ai trezi deodată în mijlocul oceanului. Înaintezi, puțin câte puțin, uneori grăbit, mărind viteza, alteori, plutind în derivă purtat de valuri. Și pentru început ți se pare simplu. Ba mai mult, ai impresia că tu ești unicul stăpân al vieții tale și că nimeni și nimic nu te poate zdruncina.

Sunt zile în care soarele se oglindește în apa limpede, iar tu ești fericit pentru liniștea care te înconjoară și zile în care de nicăieri apar nori negri, vestitori de furtuni periculoase pe care n-ai cum să-i eviți și nici să-i alungi. Vei rămâne acolo unde ești, așteptând să treacă furtuna de la sine sau vei lupta, vei îndura frigul și ploaia care îți biciuie fața și poate că nici nu vei observa lacrimile care o iau la fugă pe obraji în jos, confudandu-le cu stropii de ploaie. 

Vor fi momente când vei fi învins deși ai luptat cu vitejie. Te vei aduna de unde ai căzut și vei merge mai departe pentru că soarele îți va fi zâmbit din nou. 

Apoi îți vei simți din nou inima plină de miracolul și frumusețea fiecărui răsărit și vei admira tăcut, gânditor, fiecare apus. 

Iar timpul va trece. Vei învăța să accepți că zilele liniștite vor fi mereu urmate de cele pline de furtuni și invers. Îți vei însuși faptul că valurile îți pot fi prieteni și dușmani deopotrivă și că cele mai importante bătălii le vei duce în singurătate. 

Vei păstra în adâncul tău câte o comoară de la fiecare om care îți va ieși în cale și cu timpul, doar cu timpul, poate vei învăța să te aperi și de rechini… 

© Iustina Ţalea

2 comentarii:

  1. Iti multumesc Daniela esti un om formidabil, trebuie s-o spun de fiecare data cu acelasi entuziasm.
    Am atatea sa scriu si sa povestesc, si asta voi face orisicum, dar de prima data trebuie sa scap de acesti rechini, iar pe urma nu doresc sa ma apar de ei asa cum ai scris tu Daniela.
    Pe urma si in final am sa ii infrunt, nu sunt eu omul acela care cedeaza asa usor. Sunt asa cum am mai scris: „un optimist ciudat si un caracter ambitionat!“
    Deocamdata dansez inca pe muzica lor, dar nimic nu este fara sfarsit si terminatie, niciun titlu pe care trebuie dansat nu a fost si nu va fi dansat la nesfarsit asa cum ne-o spune si istoria.
    Doar singur Dumnezeu este etern. El este inceputul, El este prezentul si El stie fiecare titlu unde incepe si unde se termina.
    Dar de spus am multe sa-ti spun draga Daniela, si asa cum spui si tu: Toate la timpul lor.
    Si eu mai spun: Timpul lor a cam trecut a venit si vremea noastra!

    Iti doresc multa lumina in inima si in suflet draga Daniela!

    imi

    RăspundețiȘtergere
  2. As puta scrie pagini intregi despre rautatea care ma aflu,
    Dar nu doresc sa scriu numai lucruri negative pe acest blog al tau , draga Daniela .
    Deaceea astazi voi incerca sa scriu , sau sa amintesc despre putina iubire si lumina.
    Iar pentru aceasta ma v-oi intoarce cu mult , mult timp in trecut . Undeva in copilarie la prima adevarata iubire .
    Am sa-ti reamintesc despre Lili .
    Singurul om care cu adevarat mi-a aratat si am simtit ca ma iubeste , singurul om unde n-a existat nici odata pareri diferite , nici macar atunci cand drumurile noastre au luat cursuri diferite .
    Lili , m-a mai cautat , dar vointa find pentru alcineva mult prea corect , am fost pentru Lili mult prea rau , si am blocat chear si o prietenie platonica .
    Pe urma au trecut mai bine de 20 ani , si chear daca in acest timp m-am gandit la ea mai mult de cat sar putea scrie in cuvinte , atunci cand am ramas singur , m-am hotarat sa-o regasesc .
    A fost o actiune de cercetare foarte dificila sa aflu in final ca ea de fapt a decedat cu foarte multi ani in urma .
    Am urmat o multime de regrete si reprosuri care m-au determinat sa scriu pentru ea toata iubirea regretabila in versuri si poezie.
    Iar daca regretul a fost atat de profund m-a determinat ca la una dintre poezii sa ii dau o forma mai placuta in imagini si sunet , creeand un video-clip.
    Si asa cum bine se stie , si sigur sti si tu , atunci cand vrei sa daruiesti ceva pentru un inger din cer , trebuie daruit unui om drag pe pamant .
    Lucru pe care l-am facut , dar din pacate durerea si regretul a fost si mai mare atunci cand am constatat ca acel clip nici macar nu a fost accesat .Nici macar din respect pentreu persoana decedata .
    Ti-am scris toate acestea draga Daniela , doar pentru simpla rugaminte de a viziona tu pentru Lili acest videoclip .
    Iar daca vei avea rabdarea sa vizionez pana la sfarsit intreg clipul fara sa te plictisesti , atunci spunemi te rog si daca crezi ca i-ar fi placut si lui Lili .
    Clipul nu este nimic deosebit , este pentru prima data cand fac asa ceva .
    Acest clip il vei gasi daca scri in youtube sau in google : ’’ tu inger si stea uite dorinta mea ’’

    Iti multumesc mult de tot draga Daniela !

    imi

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...