Copilul este o parte semnificativă din fiecare dintre noi. Copilul se află la începutul vieţii oricărui om, fie el funcţionar de rând sau înalt dregător. Primilor ani de viaţă prefer să le spun "copil", în loc de "copilărie", spre a nu aluneca într-o depersonalizare a lor. Copilul este deci acea bucată de vreme pe care o vom duce cu noi toată viaţa, până la ultima suflare.
Copilul este ceva viu, în oricare moment al vieţii noastre. Poate şi de aceasta ni se spune, imperativ: "De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor" (Matei 18, 3). Avem în noi, chiar dacă undeva departe, adânc afundată, curăţenia la care ne cheamă Mântuitorul. Trebuie deci să redevenim ceea ce am fost şi suntem, într-o măsură însă, din ce în ce mai slab perceptibilă.
Copiii sunt talanţi încredinţaţi mamelor. Mamele primesc aceşti talanti spre mântuire, după cum citim: "Femeia se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie" (I Timotei 2, 15). Copiii sunt deci daruri ale lui Dumnezeu, făcute numai acelora care au nevoie de ele, spre mântuire.
Dar mamele nu se mântuiesc numai născând copii (primind talanţii), ci şi crescându-i pe aceştia în credinţă şi frică de Dumnezeu (înmulţind talanţii). Acest lucru reiese clar din cuvântul Sfântului Pavel, când condiţionează mântuirea mamelor prin "dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie".
În pilda talanţilor, relatată de Sfântul Matei (cap.25), Mântuitorul ne spune să luăm aminte la ce facem cu darurile încredinţate. Sluga care a primit un talant, nelucrand nimic din el, l-a ascuns în pământ, dându-l iarăşi înapoi stăpânului. La cuvintele slugii celei leneşe: "Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.", stăpânul a răspuns, zicând: "Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci că tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. (...) Pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor."
Mama deci, odată primind talantul (copilul) încredinţat ei de Dumnezeu, este datoare să îl preţuiască şi să îi crească valoarea, făcând din el "ban de aur", adică suflet curat şi iubitor de Dumnezeu, cui şi aparţine de drept.
Sfântul Ioan Gură de Aur, spune acelaşi lucru, zicând: "Mamele sunt adevărate mame nu numai dând naştere copiilor lor, ci mai ales dându-le o bună creştere." Astfel, nu atât purtarea în pântece o face mamă pe cea care naşte, cât mai ales o temeinică educaţie creştină a celor născuţi, deoarece: "Patimile noastre cele mai mari încep din cea mai fragedă copilărie, iar îndrumarea de căpetenie a noastră e în mâinile mamei." (Montaigne)
O mamă bună preţuieşte cât o mulţime de învăţători, bineştiind faptul că "profesorii buni fac şcolari buni, în timp ce numai mamele bune fac oameni buni". Datorită acestui lucru, nu de puţine ori, mamei i s-au atribuit merite naţionale: "Decăderea mamei este începutul decăderii unui popor." (Pr. Mircea Irina) "Numai popoarele care au mame vrednice progresează; când la un popor a decăzut maternitatea, la nimic nu foloseşte cealaltă educaţie." (Pr. Dumitru Irina) "Fără mame sănătoase nu vom avea un popor robust." (Nichifor Crainic) "Viitorul ţării îl ţese femeia." (Carmen Sylva)
Tot o mamă a avut şi Sfântul Ioan Gură de Aur, una însă care, mai mult decât orice, L-a iubit pe Dumnezeu şi şi-a crescut fiul în credinţă ortodoxă. După moartea soţului, ea şi-a închinat viaţa educării şi creşterii în Biserică a fiului ei. Libanius, cel mai vestit retor al vremii, care era şi păgân, cunoscând-o pe Sfânta Antuza, a spus: "Ce femei (mame) admirabile au creştinii."
Dacă fericita Antuza nu s-ar fi îngrijit însă de păstrarea şi înmulţirea acestui singur talant (copil), cât ar fi pierdut oare lumea?! Un singur talant (copil) a primit această sfântă mamă de la Dumnezeu, iar prin el s-a îmbogăţit întreaga lume, de atunci şi până astăzi, şi încă se va mai îmbogăţi, până la sfârşitul lumii.
Părintele Porfirie Bairaktaris - Îndemn către mame !
"Să le spui mamelor cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viaţă. Să vorbească pruncului încă nenăscut şi să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simţi mângâierea în chip tainic.Să se roage cu multă iubire pentru el. Altminteri, nu doar copilul nou-născut, ci şi fătul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supărarea, scârba. Astfel se provoacă traume sufleţelului, care îl însoţesc toată viaţa. Dacă mamele au simţăminte sfinte şi duc o viaţă sfântă, îşi sfinţesc şi copilul, chiar din momentul conceperii sale. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru tată."
de Teodor Danalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*