Mă tot uit la știrile cu Gabriel Cotabiță... Despre boli, suferință, cure de slăbire, pastile, sport cu sila, amestecate, fiecare din ce-a prins să mai țină un cap de pagină. Îl va ajuta Dumnezeu cum știe el mai bine! Știu. E în puterea Lui, așa cum în a noastră e doar să nu ne îndoim.
Dar, oameni buni, inimilor, noi, cei care ne uităm de pe margine, ne luminăm un strop? Pricepem și noi ceva? Viața e scurtă rău. Știu că știți, toți știm și toți credem că de mâine ne vom apuca de toate cele care ne stau în calea bunăstării. Și timpul (ne) e prea scurt să ne tot prefacem că doar atunci când vom avea silueta, chipul, casa, banii, vacanța dorite, vom fi mulțumiți. Dacă azi, acum, trezit din somn, nu poți spune Mulțumesc pentru tot ce ești și ai, trebuie să schimbi ceva! Repede. Mă feresc cât pot să judec și să dau sfaturi, dar aici nu e loc de luat cu binișorul.
Scutură-te! Dacă n-o poți face din prima încercare, învață-te pas cu pas cum să prețuiești tot ce ai. Cele mai mărunte lucruri. Tot ce iei de bun zi de zi convins că ți se cuvine, că nu-ți poate fi luat. Toate cele asupra cărora crezi că ai putere, că ți se datorează, că îți aparțin.
Fă-ți o listă cu lucrurile fără de care crezi că nu poți trăi.
Și una cu toate lucrurile pe care crezi că ți le dorești.
Apoi imaginează-ți că ți se spune că mai ai de trăit o singură lună de zile.
Acum refă tu singur listele! La naiba, de fapt, dărâmă-le tu pe toate înainte să ți le sfărâme viața! Uită-te în oglindă, zâmbește-ți, atinge-te, plângi, râzi, fă tot ce simți că trebuie să faci până te poți privi cu cea mai mare iubire de care ești în stare. Oprește risipa în care trăiești! Ușurința cu care arunci din anii tăi pentru Lucruri. Anii vieții tale amanetați băncilor, vreunui job fără bucurie, relațiilor de complezență, mărunțișurilor de fiecare zi.
Toți știm că vom muri, puțini dintre noi știm când. Și cei care știu își găsesc abia atunci tot curajul de care au nevoie pentru a trăi dincolo de toate limitele, dincolo de ”trebuie”, dincolo de orice nevoie de acceptare din partea celorlalți. Complet liberi și complet conștienți de cât de prețioasă și fragilă e fiecare clipă. Noi, ceilalți, aruncăm cu aroganța îndestulării, zile, luni, ani, strângând lucruri fără să fim niciodată bogați, amânând să trăim, așteptând să ni se dea voie, neîndrăznind să cerem și să primim. Dacă în fața morții găsești în tine putere să rupi toate frâiele fricii, trăind cu fiecare por, cu prețuire și foame fiecare clipă ca pe ultima, n-ar trebui să fim încă și mai bucuroși s-o facem zi de zi, fără securea pieirii deasupra frunții?
Pentru că, inimilor… indiferent de ce credem că știm, fiecare zi CHIAR poate fi ultima.
Și hai să ne iubim! Să ne acceptăm așa cum suntem! Cu kilograme, vârstă, riduri, gravitație, cu zâmbete, cu lacrimi, cu iubiri trăite, pierdute, împăcate, cu tot ce suntem și putem deveni! Necondiționat. Să ne strângem în brațe, să alegem să fim liberi de părerea celorlalți, să ne simțim bine în pieile noastre, fără încrâncenări, fără dureri ascunse, fără regret.
Fericirea vindecă! Fără cicatrici. Trăiți-vă!
de Anca Constantin
sursa: http://www.astrocafe.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*