vineri, 5 iunie 2015

Aleg să fiu puternică!

“Astăzi e o zi frumoasă, e un nou început, depinde doar de mine cum mă bucur de ea 
şi eu aleg să fiu fericită. Aleg să fiu puternică!”

Există multe momente în viaţa noastră în care efectiv simţim că am ajuns la capătul puterilor şi că dacă mai facem un singur pas, suntem pierdute.

Atunci când eşti obişnuită să lupţi constant pentru tot ce ai, încă de mic copil, ajungi la acel moment critic când eşti secătuită de vlagă.

Ce faci atunci? Spui “stop” şi te retragi câteva clipe cu tine, închizi ochii, respiri, expiri…până când lucrurile încep să aibă sens din nou. E atât de dureros să îţi simţi lacrimile şiroind pe obraji şi să nu ştii încotro să fugi de dezamăgirile ce te izbesc din toate părţile.

Te-ai săturat de minciuni, de falsităţi, de zâmbete obscure ce se transformă în surâsuri maliţioase în spatele tău. În etapele prin care trecem de-a lungul vieţii, ne descoperim câte-o faţă diferită, câte-o trăsătură diferită.

Reacţionăm diferit în funcţie de situaţiile cu care ne confruntăm. Învăţăm din ficare pas greşit pe care îl facem când ne abatem de la calea noastră, de fiecare dată când suntem pe marginea prăpastiei sau chiar cădem în ea. Nu facem altceva decât să renaştem asemeni unei păsări Phoenix, căci asta suntem obişnuiţi să facem, nu avem altă alternativă.

Ce nu te omoară, te face mai puternic. Cred cu tărie în această expresie. Pentru că de fiecare dată când simţim că nu mai putem, după ce tragem aer în piept, ne ridicăm, ne scuturăm de praf şi îi dăm înainte. Nu există cale de mijloc.

Trebuie să devenim mai puternici, mai ambiţioşi, mai încrezători, mai dispuși ca niciodată să ne arătăm curajul. Nimeni nu a zis că viaţa e uşoară.

Sunt momente şi momente, când chipul ne râde şi inima ne plânge, dar TREBUIE să fim puternice. Dacă ne lăsăm puse la pământ, vom rămâne acolo, cu fața în ţărână căci nimeni în afară de noi nu poate să ne ridice.

Atitudinea este totul.

Pozitivismul se învaţă. Da, se învaţă! Cum?

Prin antrenament zilnic. Te uiţi în oglindă şi spui zâmbind “Astăzi e o zi frumoasă, e un nou început, depinde doar de mine cum mă bucur de ea şi eu aleg să fiu fericită. Aleg să fiu puternică!”

Tu cum alegi să fii astăzi?

Te îmbrăţişez,

Dana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...