Oare e bine că avem amintiri? Ne ajută sau mai mult ne încurcă, ne fac să avem tot felul de sentimente confuze, uneori chiar dăunătoare? În frumusețea aceea pură a amintirilor frumoase, există uneori și altele la care nu prea am mai vrea să cugetăm. Sunt clipe care reușesc cu ușurință să ne șteargă zâmbetul de pe buze. Și-n momentele acelea, uneori (chiar des în zilele noastre), omul se întreabă: Unde este Dumnezeu ? El nu vede prin ce clipe grele trec eu ? Sunt ani de când aud întrebarea. Răspunsul e simplu. L-am citit într-un articol al părintelui Eugen Tănăsescu. Hristos e pe Cruce, acolo unde L-am pus. E pe Crucea pe care va fi răstignit în curând, dar de pe care va învia. Dacă Hristos nu ar mai coborî de pe Cruce, am putea începe să plângem fără să ne mai oprim. Am și avea de ce. Viața cu termen de valabilitate n-are niciun sens…
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Dumnezeu intervine în viața noastră chiar atunci când totul duce la pieire. Există, într-adevăr, momente în care avem impresia că nu vom mai rezista nicio secundă în plus. Toate ca toate, dar trebuie avut clar în vedere faptul că una dintre cele mai cumplite boli ale contemporaneității este depresia. Lumea în general, dar mai ales tinerii, au impresia că niciodată nu le va fi bine. Nu trebuie condamnați. Fiecare față schimonosită de plictiseală, frustrare, oboseală și nemulțumire îi hrănesc omului deprimarea, așa că ne putem considera vinovați și noi de nemulțumirile apropiaților… Românii își hrănesc unii, altora depresia. Oare de ce? Tocmai pentru că obișnuindu-se așa, nu mai pot schimba cursul acesta monoton al vieții. Zâmbetele și bunătatea încep să fie privite cu suspiciune. Dacă cineva vrea să te ajute, deja te gândești că ceva nu e curat la mijloc, că sigur are vreun motiv ascuns, că nu s-ar interesa cineva de viața pe care o duci decât dacă ar avea ceva de câștigat de pe urma asta… Mi se întâmplă des să întreb oamenii din jurul meu ce fac, iar ei să mă întrebe De ce?.. Nu am niciun motiv ascuns, dar mi se pare importantă socializarea aceasta, credeți-mă că ducem mare lipsă, noi, toți românii. M-aș bucura să îi simt pe toții frații mei și să am curajul de a apela la fiecare dintre ei ca la un om care îmi vrea binele. Și am un motiv foarte bun pentru gândirea aceasta idealistă : avem cu toții un Tată…
Așadar, îmi aduc aminte de clipele în care nu reușeam să zâmbesc de prea multe ori. Îmi doream o schimbare, dar nu știam ce ar trebui să vreau. El a știut foarte bine ce am nevoie, iar ceea ce simt acum mă încredințează că a avut dreptate. A trimis alături de mine un om minunat care mi-a devenit soț și care îmi arată zilnic cât de frumoasă e viața aceasta dacă știi să o trăiești așa cum trebuie…
Dumnezeu ne lasă uneori să gustăm și clipe mai puțin plăcute la prima vedere, dar care ne fac să le înțelegem pe cele viitoare. Ne trebuie stagii de pregătire și la materia de trăire a vieții, nu numai la specialitatea pe care o urmăm. Dumnezeu ne pregătește, nu ne ia niciodată fără să ne fi dat șansa să învățăm. Ne spune zilnic că trebuie să ne bucurăm și ne dă atâtea motive pentru asta! Ne lasă uneori să fim răniți pentru a aprecia oamenii care vor veni să ne îmbrățișeze, să ajute vindecării. Ne dă impresia că ne uită, ca să vedem cum e fără El… Ne permite să plângem, ca să vedem cât e de frumos un zâmbet. Ne permite să sperăm, dar și să deznădăjduim, să iubim, să urâm, să fim mulțumiți și nemulțumiți, să fim cum vrem noi, numai să fim. Fiind, avem posibilitatea de a ne cunoaște și forma. Atunci vom putea păși spre El, recunoscându-L ca pe un adevărat Prieten. Însă și până atunci, ne trimite oameni de care să ne bucurăm. Atunci când credem că nu mai rezistăm, aproape că pică din cer tot felul de oameni frumoși. Cred că Dumnezeu așteaptă uneori să avem încredere în El, să credem cu tărie că El chiar știe ce avem nevoie și că în marea Sa iubire, va avea permanent grijă de noi. Așa cum a avut de tine, de tine, de tine… și de mine. Să nu vă fie frică! Dumnezeu vă iubește și va ieși întru întâmpinarea voastră atunci când vă așteptați mai puțin. Nu ne rămâne decât să Îi mulțumim din nou…Doamne, nu ne da ce nu ne este de folos, chiar dacă noi vrem!
de Cătălina Dănilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*