Cuvânt despre dragoste

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mt. 22, 39). 

Dragostea nu are nevoie de cuvinte multe. Dragostea este sau nu este. Cuvintele niciodată nu au atras dragostea şi nu au convins-o să rămână, să ştiţi, după cum nici tăcerea nu a alungat dragostea niciodată. Ba, dimpotrivă, multele cuvinte o golesc de frumuseţea ei. O dragoste cu multe cuvinte este ca o femeie frumoasă machiată. Nu are nevoie de lucrul ăsta, pentru că asta îi arată că are neajunsuri. Nu trebuie să adăugăm nimic dragostei, trebuie să o ascultăm. Aşa că riscul dragostei este s-o exploatăm la nivelul ăsta conceptual, aşa…Să facem din ea o modă filosofică, pentru că vorbele multe despre un lucru care trebuie pur şi simplu făcut, devin o filosofie. Hristos nu a făcut filosofie despre dragoste. Hristos a spus: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu-i nici un fel de filosofie. Ce doriţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor. E foarte, foarte simplu. N-o să găsiţi nicăieri cuvinte ascunse despre dragoste în Evanghelie, ieşite din gura lui Hristos. Toate sunt atât de simple, încât nimeni nu le mai poate uita după ce le-a auzit o dată, chiar fiind ateu sau de altă credinţă. Toţi ateii ştiu că trebuie să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi. Nu poţi să uiţi asta. Asta trebuie să ţinem minte. Asta e porunca lui Hristos. Hristos nu ne-a spus să-i facem pe toţi ca noi, nu ne-a spus să-i facem desăvârşiţi pe alţii, ci pe noi, pe noi, fiecăruia dintre noi ne-a dat poruncă: Fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl ceresc desăvârşit este, dar faţă de alţii a zis: Să-i iubeşti ca pe tine însuţi şi ce doreşti să-ţi facă ţie oamenii fă şi tu. N-a mai vorbit despre desăvârşire. Dar ce dorim noi să ne facă oamenii? Să ne culce atunci când suntem obosiţi, să ne dea de mâncare când ne e foame, să ne ierte că ne-am supărat, să tacă atunci când strigăm şi aşa mai departe. Nu asta dorim, până la urmă? Asta trebuie să facem şi noi cu ceilalţi, fără să le punem condiţii. Adică să fim ca şi cum n-am fi lângă celălalt, nu în sensul că să nu fim receptivi la nevoile lui, ci să nu-l strâmtorăm prin prezenţa noastră, să-i lăsăm libertatea lui, fiind gata să răspundem atunci când ne cheamă. E mult mai simplu, deşi e foarte greu de făcut. Dar dacă nu poţi…dar mai bine taci, ăsta e riscul dragostei - să faci ceva greşit.

Părintele Savatie Baştovoi, Mănăstirea Noul Neamț